Sanda Golopenţia la un moment aniversar

Un articol de Iordan Datcu

 

Pentru Sanda Golopenţia (s-a născut la 2 martie 1940 la Bucureşti), care şi-a dat, în ţară, lucrarea de stat cu Alexandru Rosetti şi doctoratul cu Ion Coteanu, ambele fiind lucrări de lingvistică, care a tipărit, împreună cu Emanoil Vasiliu, Sintaxa transformaţională a limbii române (1968), tradusă în engleză şi lăudată în reviste de specialitate străine, care în 1968, la Paris, a urmat, în cadrul Şcolii Normale Superioare, seminarul de lingvistică formală cu Antoine Culioli şi, în cadrul Centrului de lingvistică cantitativă de pe lângă Institutul Henri Poincaré, cursurile profesorilor Daniel Hérault, Bernard Pottier şi Maurice Coyaud, care a participat, în 1970, 1a Linguistic Summer Institute la Columbus, Ohio, care, când a fost bibliotecar şi apoi documentarist ştiinţific la Institutul de Folclor din Bucureşti a făcut cercetări de poetică a folclorului şi culegeri de teren în Oltenia, Banat şi Maramureş, în această ultimă zona preocupând-o creativitatea feminină prin descântecele de dragoste, cu totul altfel s-a pus problema limbii când s-a stabilit, în 1980, împreună cu soţul său, Constantin Eretescu, în America, la Providence. Celor care-i spuneau că a scrie, în noua patrie adoptivă, în limba română iar nu într-o limbă «majoră» „înseamnă a renunţa la acţiunea majoră“ şi la un public cititor numeros, le-a opus convingerea sa: „acţionăm major atunci când menţinem contactul cu dimensiunile esenţiale ale existenţei omeneşti – dragostea, rodnicia, boala, moartea. Limba în care ne-am născut, limba întâielor noastre acceptări şi luminări, limba minţilor noastre este tot atât de mult şi de central a noastră pe cât sunt de neschimbat ale noastre trupuri de carne, os şi amintire pe care le-am adus cu noi pe alte meleaguri. (…) De ce ar reprezenta garanţia unor fapte majore o minte divizată în care limbajul interior, în care visăm, ne încurajăm sau mustrăm, şi limbajul exterior pe care îl adresăm semenilor noştri nu sunt în raport de continuitate? O minte pentru care cea de a doua limbă, limba în care simulăm că gândim şi simţim, nu mai reprezintă, ca în cazul limbii materne, substanţa şi forma ei deopotrivă, ci un dat artificial, cu care gândul închegat româneşte trebuie confruntat şi acordat. Artificială ca deprindere, temei de scindare, o limbă «majoră» nu este, pentru cel care nu s-a născut în ea garanţia unei creaţii majore. Ideea că o carte citită de mulţi e o carte majoră pe când cea citită de mai puţini e o carte minoră nu e, nici ea, de acceptat pe de-a-ntregul. Sunt atât de multe cărţi citite de un număr uriaş de oameni care nu au nicio valoare. Sunt atâtea cărţi care, publicate la început în tiraje minuscule, şi-au făcut drum. Sunt atâtea cărţi pe care majoritatea oamenilor refuză să le citească. De ce să nu armăm impecabil lucrări pe care le destinăm, dacă nu celor cu care convieţuim, celor care ar putea să ne urmeze?“.

Limba română fiind ignorată ca limbă romanică în departamentele de specialitate din S.U.A., Sanda Golopenţia trăieşte cu extremă îngrijorare starea limbii materne. „În exil, – a scris cândva – în fiecare zi, moare limba în noi“. A cercetat relaţia emigranţilor români cu limba maternă şi a extins observaţiile asupra vorbitorilor ei, oriunde se află ei, în cartea Româna globală (2009).

Cultura română „nu este neapărat o cultură mică“, a susţinut în numeroase pagini publicate în reviste de peste hotare, în care a scris despre Institutul Social Român, Emil Cioran, Şcoala de cercetare sociologică de la Bucureşti, Ştefania Cristescu-Golopenţia, George Bacovia, Constantin Brăiloiu, H. Tiktin, Vintilă Horia, Henri Wald, Monica Brătulescu ş.a.

Invitată să conferenţieze la numeroase universităţi din străinătate, şi-a ales de multe ori teme româneşti: cinci conferinţe, în 1966, despre gramatica transformaţională a limbii române la Faculté des Sciences, Université de Paris, despre proverbele româneşti, în 1970, la The University of Chicago, despre scrisorile de dragoste la Breb-Maramureş, în 1983, la International Center for Semiotics and Linguistics, Urbino, Italia, despre filosofia stilului la Lucian Blaga, în 1995, la The Romanian Cultural Center, New York, despre descântecele de la Cornova-Basarabia, la Fundaţia „Iuliu Maniu“, New York, în 1997, despre Eugen Ionescu, în 2004, la The Romanian Cultural Center, New York, în 2004, despre Cimitirul vesel de la Săpânţa, la acelaşi centru cultural, în fine lecturile făcute din cărţile sale Cartea plecării şi Emigranţii Carter, în 2012, la Asociaţia Românilor din New England.

S-a exprimat critic când a constatat că o parte sau alta a culturii române a fost minimalizată în publicaţii apărute în străinătate. În articolul Derealizare (din Lupta, 15 mai 1988), se arată nemulţumită de spaţiul pe care l-a acordat Mircea Eliade, adică o jumătate de pagină, filosofiei româneşti în Encyclopedia of Philosophy, de Paul Edwards (1967), în condiţiile în care filosofia vecinilor noştri se bucura de un alt tratament: patru pagini de text şi 25 trimiteri bibliografice, cea iugoslavă, o pagină de text şi trei trimiteri bibliografice, cea bulgară, o pagină şi jumătate şi 17 trimiteri bibliografice, cea ungară, „de trei ori mai mult decât la Mircea Eliade“. Faptul că Mircea Eliade s-a exprimat, scriind amintita prezentare, într-o macrocultură nu scuză parcimonia textului său. „A ridica în faţa filosofiei româneşti un prag practic de netrecut pentru oricare filosofie europeană, – scrie Sanda Golopenţia –, şi aceasta în Occident, unde cu condiţia de a lupta pentru ea există o sensibil mai mare libertate de expresie decât oriunde altundeva în acest moment, nu e o dovadă de obiectivitate, ci de înstrăinare“. Ea însăşi a uzat de toate posibilităţile ce i s-au creat pentru cunoaşterea literaturii române. Un exemplu în acest sens este şi colaborarea la An Encyclopedia of Continental Women Writers (New York and London, 1991), unde a publicat 32 de articole despre Florenţa Albu, Ticu Archip, Maria Banuş, Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Nina Cassian, Otilia Cazimir, Sofia Cocea, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Daniela Crăsnaru, Sarmiza Cretzianu, Matilda Cugler-Poni, Constanţa Dunca-Schiau, Elena Farago, Maria Flechtenmacher, Iulia Hasdeu, Magda Isanos, Monica Lovinescu, Lucia Mantu, Veronica Micle, Margarita Miller-Verghi, Claudia Millian Minulescu, Sanda Movilă, Hortensia Papadat-Bengescu, Veronica Porumbacu, Cella Serghi, Smara, Henriette Yvonne Stahl, Margareta Sterian, Ileana Vulpescu şi Adela Xenopol.

Profesoara care la Brown University, a ţinut, pe lângă cursurile de semiotică şi lingvistică, şi cursuri despre teatrul francez, romanul francez din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi despre critica şi istoria literară franceză a aceluiaşi secol, l-a propus, în 1984, pe Eugène Ionesco pentru decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al amintitei universităţi, prilej cu care marele dramaturg a conferenţiat, în faţa a vreo 2000 de studenţi şi profesori, despre „Yalta şi consecinţele ei, care i-a uluit pe mulţi şi cred că le-a rămas de neşters în memorie“.

Cele mai multe cărţi i-au apărut, în ţară, după 1990: Cartea plecării (1995), America, America (1996), Desire Machines. A Romanian Love Charms Database (1998), Vămile grave (1999), Intermemoria. Studii de pragmatică şi antropologie (2001), Chemarea mâinilor negative (2002), Learn to sing. My Mother Said Songs of the Women of Breb (2004), Limba descântecelor româneşti (2007), Emigranţii Carter (2008), Viaţa noastră cea de toate zilele (2009).

A editat exemplar Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise de Anton Golopenţia (I-IV, 2004–2014), foarte bogată sursă documentară pentru cunoaşterea activităţii atât a tatălui său, cât şi, într-un plan mai larg, a şcolii de cercetare sociologică de la Bucureşti. A descoperit, printr-un noroc, ceea ce a mai rămas din cercetarea făcută de o echipă, condusă de Anton Golopenţia, între decembrie 1941 şi februarie 1944, la românii aşezaţi între Bug şi Doneţ şi a tipărit, în 2006, în două masive volume, lucrarea Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug. A editat, în două volume de Opere complete (2000, 2002), opera de sociologie, statistică, demografie şi geopolitică a tatălui său, precum şi Ultima carte, Text integral al declaraţiilor în anchetă ale lui Anton Golopenţia aflate în Arhivele SRI, carte tulburătoare, care a cunoscut peste 30 de recenzii.

A reeditat lucrările mamei sale, Ştefania Cristescu-Golopenţia, Gospodăria în credinţele şi riturile magice ale femeilor din Drăguş (2002) şi Descântatul în Cornova-Basarabia (2003) şi i-a editat Sporul vieţii, Jurnal, studii şi corespondenţă (2007).

O operă bogată, diversă, impunătoare a unui veritabil om de ştiinţă şi a unei scriitoare.

La mulţi ani cu sănătate, stimată doamnă Sanda Golopenţia!

Un comentariu pentru “Sanda Golopenţia la un moment aniversar”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper