Rigoare şi spontaneitate

Un articol de MIHAELA PROCA

 

Expoziţia personală a Teodorei Coltofean, intitulată Repere în timp, de la BRD Turn (februarie-martie 2015), etalează lucrări din ultimii ani care o mărturisesc în chip de trăitoare întru feeria cotidiană a culorilor. Acestea captează în ipostaze succesive efemerul celor văzute pentru a fi transpuse în vibraţii cromatice structurate compoziţional.

teodora-coltofean-1

Fascinată deopotrivă de peisaj – arhitectural, marin ori colinar –, ca şi de obiectele făurite demult, purtând patina grea a timpului, artista reia teme şi structuri din periplurile pe alte meleaguri, într-o continuă incitare de a retranspune emoţia vizuală. Bucuria explozivă a culorii saturate este evidentă şi în compoziţiile cu flori, de mici dimensiuni, care alătură vibraţiile calde ale tonurilor.

Lumina se asociază vocaţiei de colorist care revine asupra motivelor picturale cu perseverenţă şi migală, căutând prilejuri succesive de captare a atmosferei, în tonuri dense, cu străluciri de smalţ. Autoarea îşi construieşte formele prin culoare, desenul neavând decât menirea de a separa planurile. Lumina ori umbrele sunt practic temele preferate, trasate în tuşe ferme, împăstate care ascund arhitectura elaborată a compoziţiei. Spontaneitatea gestului trădează emoţia resimţită în faţa imaginii care transpare în dozarea subtilă a tonurilor calde, invadate de lumină, alături de cele umbrite şi reci.

Oricare ar fi tema figurată, un colţ de stradă dintr-o aşezare din Balcani sau Orient, faţada unei biserici rurale, intrarea într-un vechi lăcaş de cult, câteva bărci pescăreşti trase la mal, un drum de ţară printre crânguri de măslini, un golf mediteranean cu maluri abrupte de stânci, un copac înflorit de magnolie ori un pâlc de flori, un interior rural ori câteva obiecte învechite, compoziţiile Teodorei Coltofean sunt construite exigent şi armonizate cromatic în bună tradiţie a meşteşugului, cu suprafeţe valorate diferit şi zone vibrate de tuşe modulate, trasate în pastă densă, subsumate ansamblului. Rigoare şi spontaneitate, cerebralitate şi emoţie, compoziţie şi culoare sunt reperele dialogului plastic desfăşurat în timp, etalat pe pânze cu toată prospeţimea impulsului de moment.

Seria de peisaje – din natură ori construite – dau măsura subiectivizată a locului real în care concreteţea formelor solide este volatilizată de vibraţiile liniilor de culoare, pensulate în pastă densă ori semipastă. Fiecare dintre lucrările acestea îşi are propria respiraţie în care sintaxa compoziţională este consonantă cu gama paletei coloristice izvorâte din impuls şi domesticite de legile armonizării cromatice aplicate consecvent de cea care este şi dascăl de profesie. Locurile invadate de soarele meridional strălucesc cu toată forţa culorilor în armonie polifonică, alăturând o mare diversitate din nuanţele reci (cobalt, ceruleum, ultramarin, turcoaz, violet) ori calde (vermillon, galben crom şi cadmiu, oranj), adesea cu rapel cromatic pe o suprafaţă mică atunci când ochiul o cere. Alb-griurile colorate care vibrează pe suprafaţa zidurilor etalează amestecuri parcimonioase cu galben, roşu, violet, albastru ori verde, aşternute în pensulări suprapuse.

Planurile largi ale peisajului în care se estompează accidentalul figuraţiei conferă un ritm firesc, în deplină coerenţă a armoniei compoziţionale şi acordului cromaticii. Ici şi colo apar zone de intens dramatism al culorii, de pete grele în consistenţa lor materială, potolite întotdeauna de gama caldă a tonurilor deschise. Tuşa spontană, urma materială a gestului are nebănuite rezonanţe afective, ea construieşte volumele accidentate ori subliniază sinuos contururile.

Interioarele, ca şi naturile statice, au o lumină difuză, filtrată, în timp ce culoarea în semipastă permite suprapuneri succesive în timp, cu pensulări delicate. Pilduitoare în sensul acesta este compoziţia care redă interiorul unui baptisteriu, cu volumul cristelniţei de dimensiuni apreciabile valorat prin umbre purtate şi lumini discrete pe o suprafaţă din tuşe gradate, ton în ton. Ponderea obiectului geometric din prim-plan, care absoarbe lumina diferenţiat, este atenuată de pereţii interiori decoraţi cu plăci ceramice ornate cu un motiv floral repetitiv. Teme precum un clopot sau o candelă sunt adevărate studii de formă şi culoare care explorează valenţele picturale ale structurii obiectului într-o anume atmosferă ambientală.

Există un singur portret în selecţia expoziţională de faţă, cel al unui călugăr bătând toaca în clopotniţa cu arcade deschise din curtea interioară a unei mănăstiri. Silueta subţiată, în tradiţonala rasă monahală neagră, este uşor curbată, evidenţiind portretul ascetizat, cu ochii mari privind spre sine şi trăsături emaciate, pierdute în barba albă. Chipul spiritualizat, definit prin tuşe fine, descendente, în amestecuri cu alb, aminteşte de frescele medievale ale ortodoxiei balcanice şi centrează compoziţia cu expresia lui atemporală, ca o privire spre lumea cealaltă. Forţa sugestivă a figurii este localizată în timpul prezent şi în spaţiul monahal construit, punctat de două arcade din piatră, o scară, o toacă şi un clopot, înconjurate de incinta chiliilor. Sobrietatea figurării este atenuată de luminozitatea tonurilor deschise, în alăturări de alburi şi griuri colorate, într-o gamă simfonică, perfect armonizată.

Materialitatea lumii înconjurătoare sau a obiectelor este distilată prin subiectivitatea pictoriţei, creând iluzia prospeţimii şi a spontaneităţii prin estomparea, punerea în surdină a rigorii aspre a meşteşugului. Pâlcurile sau grupajele de flori irump în toată strălucirea şi forţa culorii preţioase, cu aspect de policromie în detaliu, rezultat din alăturările de nuanţe opuse, complementare şi adiacente.

Concreteţea formelor plastice, dispuse de cele mai multe ori pe axe ortogonale şi în adâncime, contracarează prin soliditatea volumelor mari suprafeţele fragmentate cromatic, trasate prin pensulaţii suculente în nuanţe apropiate. Culorile vii sau stinse se limpezesc pe suprafaţa tabloului, mustind de viaţă în oricare dintre temele abordate. Este atâta frenezie în descompunerea optică a zonelor plane şi recompunerea pe pânză în tuşe viguroase de culoare saturată ca şi cum pulsaţia materiei şi vibraţia sevelor ar tinde să spargă contururile realului. Freamătul tuşelor energice creează ritmicitate şi senzaţia de dinamism vital până şi într-o îngrămădire de roci cu fosile vegetale încrustate.

Lucrările sunt construite simplu pe planul pânzei, fără artificii, păstrând în minte cadrele fotografice surprinse în instantanee. Sunt eliminate, apoi, detaliile întâmplătoare, spre a centra compoziţia către motivul principal, incitant şi provocator pentru ochi şi mână. Bucuria culorii şi vibraţia luminii, aşa s-ar povesti, pe scurt, picturile Teodorei Coltofean.

teodora-coltofean-3

teodora-coltofean-2

Un comentariu pentru “Rigoare şi spontaneitate”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper