Ochiul magic minte de îngheaţă apele

Un articol de EUGEN SIMION

România literară (nr. 1-2, a.c.), revistă condusă de acad. N. Manolescu, ambasadorul nostru la U.N.E.S.C.O., îmi dedică, la rubrica Ochiul magic, un articol foarte iritat sau, mai corect spus, un pamflet în care sunt denunţat ca om de rea-credinţă, arogant faţă de colegii mei (scriitori), incorectitudine faţă de statul român care, nu-i aşa?, sprijină cultura română în timp ce eu declar la o emisiune TV că nu face mai nimic pentru propăşirea ei şi mă plâng, apoi, de structura actuală şi de poziţia publică a Uniunii Scriitorilor; or, mi se atrage brutal atenţia, n-aş avea dreptul să vorbesc despre toate acestea întrucât am fost deja suspendat din această Uniune etc. Articolul nu este semnat şi, în tradiţia bine-cunoscutului discurs al personajului caragialesc, combate bine, loveşte adânc, nu-şi precupeţeşte vorbele când este să apere, mă înţelegeţi, onoarea instituţiei (Uniunea Scriitorilor) pe care Dl. Manolescu o păstoreşte de la Paris. Fiind semnat doar anonim, în stilul lui Farfuridi, nu ştiu cui să mă adresez în răspunsul meu şi, în consecinţă, cui să-i întorc politeţea pe care mi-o arată revista la care am publicat timp de aproape 30 de ani înainte de 1990. Să mă adresez colegului meu de catedră Nicolae Manolescu sau Dlui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, actual vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, fost, actual şi viitor senator, cunoscut om politic liberal etc?
Carevasăzică, eu cu cine să polemizez? Cui să-i atrag atenţia că, într-o polemică literară, nu-i deloc frumos şi nici moral să-ţi insulţi adversarul sau ce-o fi el şi nu-i deloc demn de o revistă a Uniunii Scriitorilor din România (cum scrie pe frontispiciul României literare) să spui că, dacă Eugen Simion nu observă marile realizări din ultima vreme ale Uniunii Scriitorilor şi aduce critici acestei instituţii din care a făcut parte câteva decenii până a fost suspendat de curând sub motiv că nu şi-a plătit cotizaţia, nu-i deloc corect şi demn să spui, repet, că „E. Simion nu mai face parte de mult timp din categoria oamenilor de bună credinţă”?!
Este o impoliteţe gravă, Domnule Manolescu, Domnule Varujan, ca să nu zic – în stilul Ochiului magic – că este o imensă mitocănie, este opera unui publicist care şi-a pierdut cumpătul şi uzul raţiunii… Ar trebui, probabil, să mă opresc aici şi să las cititorii revistei să judece, singuri, dacă acest stil brutal de mahala, autoritar şi ultimativ ca limbajul unui birjar oborean, se potriveşte sau nu într-o confruntare literară, cu tradiţia intelectuală a unei reviste respectabile?!… Nu pot însă să închei răspunsul meu pentru că autorul ascuns sub anonimatul Ochiului magic, acru la inimă şi veninos la minte cum nu se mai poate, mistifică opiniile mele, îmi arată o ură sinceră şi îmi atribuie idei pe care nu le am. Le iau pe rând.
1. Dacă eu am spus că Uniunea Scriitorilor nu mai este, azi, ce-a fost şi că autoritatea ei publică s-a diminuat considerabil – şi, mărturisesc, am zis de mai multe ori –, Ochiul magic vine numaidecât şi, în loc de a dovedi că mă înşel, zice că fac parte din categoria „dezonorantă“ a celor care judecă „după ureche“ şi că, în fapt, eu mă fac vinovat „de aroganţă faţă de colegii săi, care, vezi Doamne, ar fi nişte bieţi asistaţi social, incapabili să trăiască pe picioarele lor”. Inexact.  N-am gândit şi n-am spus niciodată că scriitorii români sunt sau că trebuie să fie nişte asistaţi social. Cine mă ştie şi cine mă citeşte îşi dă seama că am multe păcate, dar nu şi păcatul aroganţei. Detest, în genere, pe oamenii aroganţi, cum îi detest pe cinicii mărunţi şi vanitoşi care, ajunşi în funcţii mari şi la vârste înaintate, devin agresivi şi represivi faţă de alţii. Cred, într-adevăr, că scritorii de azi n-o duc deloc bine (materialiceşte vorbind) şi că viaţa literară nu este ceea ce ar trebui să fie. Uniunea Scriitorilor s-a transformat într-un sindicat lăţit (ceea ce, în bună parte şi sub alte forme, trebuie să fie pentru a avea grijă de membrii ei). Şi-a diminuat însă autoritatea publică într-un moment – cum este cel de azi – în care politicienii delirează şi se ocupă de interesele lor şi aproape deloc de interesele culturii române. N-ar fi fost bine şi n-ar fi bine ca Uniunea Scriitorilor să devină o voce ascultată, responsabilă, apărătoare a valorilor spirituale naţionale, în haosul vieţii româneşti de azi? Despre asta este vorba, nu de altceva, Domnule Manolescu, Domnule Varujan Vosganian, senator actual şi viitor… Câtă aroganţă este şi cât urechism există în aceste propoziţii? Că eu nu văd.
2. România literară acuză „văicăreala mea“ şi reaua mea credinţă privitoare la raportul dintre statul român şi cultura română. Mai precis: eu am zis – şi zic în continuare – că statul român n-a făcut şi nu face ceea ce trebuie pentru cultura română (adică nu are proiecte de interes naţional şi, dacă ele există, nu le sprijină financiar pentru a putea fi realizate), Ochiul magic vine, mânios, şi denunţă „văicăreala“ mea ca „un exerciţiu demagogic <care> sună rău în gura unui scriitor rupt de interesele breslei şi neînstare să facă efortul minim de a se informa despre viaţa ei de zi cu zi”… Este limpede, nu? Statul român sprijină, pe ruptelea, cultura română, în timp ce eu <E.S.>, rupt de interesele breslei scriitoriceşti şi dat afară din Uniune ca rău platnic, „urechist“ reputat, rău-voitor notoriu („de mult timp”), îndrăznesc să mă plâng, fac demagogie, nu respect adevărul… Ce poveste! Frumoasă poveste! Carevasăzică: statul român, prin Ministerul Culturii, ajută de nu mai poate cultura naţională şi eu, sceptic de serviciu, nu recunosc acest fapt, spun neadevăruri, ponegresc statul… Noroc că există Ochiul magic care denunţă abuzurile mele şi îndreaptă lucrurile.
3. Apropo de ruptura mea de Uniunea Scriitorilor şi de dezinteresul meu faţă de soarta confraţilor… Ochiul magic nu spune adevărul. Uniunea Scriitorilor nu mi-a dat niciun semn de interes în ultimele decenii, nu m-a invitat la nicio acţiune, iar revistele Uniunii (cu precădere România literară) au ignorat cu obstinaţie cărţile mele. Când am vrut să public ceva (în România literară), am fost refuzat pe motiv că doamnele din redacţie s-au arătat indignate de ideea de a semna alături de mine şi au ameninţat că îşi vor da demisia dacă numele meu apare în paginile României literare. Mi-a comunicat această decizie, întristat desigur, chiar dezolat, directorul publicaţiei, N. Manolescu. Încă o dată: frumoasă poveste, sublimă democraţie!
De curând, am aflat că am fost eliminat (suspendat) din rândul scriitorilor români pentru că nu mi-am plătit cotizaţia. Cotizaţia este, remarc, unicul element de interes în relaţia mea cu Uniunea… Nu-mi pare bine, evident, că Nicolae Manolescu m-a suspendat din Uniunea Scriitorilor în care, înainte de 1990, am luptat împreună – cum poate îşi mai aminteşte, dacă face un efort – împotriva opresiunii, cenzurii şi, vorba lui Maiorescu, contra „neadevărurilor“ din cultura şi societatea românească sub comunism. Toate acestea nu mai au azi, observ, nicio însemnătate. Esenţial este doar amănuntul că am uitat să-mi plătesc la timp cotizaţia. Am ofensat, prin aceasta, Uniunea. Restul nu mai contează.
4. În fine, dovada deplină a relei mele credinţe mele, înveninatul Ochi magic, este faptul că am semnat un apel iniţiat de revista Contemporanul (condusă de N. Breban) prin care se cere Parlamentului României să ajute financiar toate revistele culturale, nu numai pe cele care fac parte din A.N.U.C. Ei, bine, eroare mare, probă de flagrantă necinste, infernală lipsă de bună-credinţă din partea mea. Cum de am cutezat, cum de mi-am permis să mă alătur lui N. Breban, Augustin Buzura, Eugen Uricaru şi altor scriitori şi să contest legea pe care a moşit-o, după cum am aflat, chiar senatorul Varujan Vosganian? Uite că am cutezat, am îndrăznit… şi cred că bine am făcut, nu pentru ca legea să fie respinsă (cum zice mincinos şi mitocănesc publicistul din spatele Ochiului magic), ci pentru că legea – aşa cum este formulată – face o inacceptabilă discriminare între revistele Uniunii Scriitorilor şi alte reviste de cultură din ţară care nu fac parte din această organizaţie, dar care au aceeaşi valoare şi slujesc cultura română, ca şi cele dinainte. Pe ce temei şi cu câtă justeţe faceţi această diferenţiere, Domnule Varujan? 90% din bani pentru revistele Uniunilor şi 10% pentru celelalte… Bună, corectă, democratică socoteală… „Bani cuveniţi, conform legii, doar asociaţilor de utilitate publică“ – scrie Ochiul magic. Serios? Şi celelalte (Cultura, Contemporanul, Caiete critice…) nu sunt utile publicului, ele nu fac parte din cultura română? Ele nu trebuie ajutate? Domnule Varujan, Domnule Manolescu, nu vi se pare că forţaţi logica şi insultaţi adevărul?
Memoriul este semnat de câţiva scriitori importanţi din această ţară, printre ei – i-am citat deja – N. Breban şi Augustin Buzura. Din laşitate, din teamă, din şiretenie politicianistă, din diplomaţie politicească evitaţi să-i numiţi. Mă agresaţi pe mine, pentru că nu am unde să vă răspund repede, nici cum să vă periclitez poziţiile politice pe care le deţineţi. Frumos, nu? Curajoşi intelectuali, bravi bărbaţi politici! Stăm bine, foarte bine, stimaţi confraţi…
5. Înainte de a încheia acest ţâfnos pamflet împotriva mea, Ochiul magic al României literare (al cărei director este, repet, fostul meu coleg de catedră Nicolae Manolescu) îmi aminteşte – ca nu cumva să uit – că, semnând memoriul despre care a fost vorba mai sus, îmi dovedesc încă o dată şi probabil pentru totdeauna, „necinstea”. Rezumând: dacă spun că Uniunea Scriitorilor nu este, după opinia mea, ceea ce ar trebui să fie în viaţa intelectuală românească de azi, încetez numaidecât să mai fac parte din categoria oamenilor de bună-credinţă; şi nu de acum, ci „de mult timp”; dacă zic că legea bugetării revistelor trebuie să acopere, fără discriminări absurde, toate revistele culturale valoroase, autorul Ochiului magic mă acuză că uneltesc împotriva literaturii române şi a scriitorilor români. Cât vă mai trebuie, fraţilor, să mă reclamaţi la D.N.A.? Am deja o experienţă cu „maculatoarele lui Eminescu”, aşa că, vă rog frumos, contaţi pe mine. Până atunci iau act de faptul că, înainte de a mă avertiza, v-aţi grăbit să mă suprimaţi din Uniunea Scriitorilor, iar acum – cum înţeleg din Ochiul magic – îmi retrageţi şi calităţile morale. Frumoasă poveste depănaţi sau o toleraţi în revista pe care o conduceţi, Domnule Manolescu! Voie bună şi senatorie pe viaţă, Domnule Vosganian! Îmbătrânim prost şi trist, nene Iancule…

Un comentariu pentru “Ochiul magic minte de îngheaţă apele”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper