Oameni şi animale

Un articol de RODICA GRIGORE

George Orwell, Ferma Animalelor, traducere Mihnea Gafiţa, Editura Polirom, Iaşi, 2013

 

„Tot ce-am scris vreodată a fost îndreptat, direct sau indirect, împotri-va totalitarismului, iar scrierile mele au încercat să susţină cauza socialismului democratic, aşa cum l-am înţeles eu însumi“, afirma în anul 1947 George Orwell. Modul în care el a ales să se manifeste ca autor (de texte politice ori literare) demonstrează nu doar ataşamentul faţă de o anumită ideologie, ci mai cu seamă convingerea sa fermă în ceea ce priveşte necesitatea apărării cu orice preţ, chiar şi într-o epocă tulburată (poate mai ales în contextul unei asemenea epoci), a valorilor adevărate şi a ceea ce, în ciuda tuturor vicisitudinilor, reuşeşte să rămână normal, chiar şi în mijlocul unei lumi care abia a depăşit conflagraţia mondială.
Conservatorul anarhist şi revoluţionarul patriot
Celebritatea internaţională a lui George Orwell (Eric Arthur Blair) se datorează în primul rând celor două romane, Ferma Animalelor (1945) şi O mie nouă sute optzeci şi patru (1949), creaţii prin intermediul cărora autorul s-a adresat direct conştiinţei celor care au cunoscut războiul (şi primii ani ai Războiului Rece), dar şi texte prin care a reuşit să devină, pentru publicul cititor, un soi de „scriitor vizionar al secolului XX“, nu puţini fiind cei care, sub imperiul lecturii acestor cărţi, al imaginii terifiante a „Fratelui cel Mare“ şi al ideologiei „dublu-gânditului“ au aşteptat anul 1984 ca pe veritabila apocalipsă a epocii moderne. Şi, deşi Orwell a fost considerat cel mai important autor britanic de scrieri politice al anilor ‘40 ai secolului trecut, treptat el a ajuns să fie preţuit şi pentru latura teoretică a cărţilor sale, precum şi pentru o calitate cu adevărat remarcabilă, numită pe bună dreptate de critica literară „integritate intelectuală“ – destul de rar întâlnită, mai cu seamă la o asemenea intensitate, în zbuciumata „republică a literelor“ contemporane. Privită din acest punct de vedere, întreaga sa operă se dovedeşte a fi aceea a unui „moralist“ al secolului vitezei – şi al războaielor mondiale! –, dispus să creadă în fiinţa umană şi în valorile individuale, devenind, astfel, o adevărată conştiinţă a generaţiei sale.
Cu toate că s-a afirmat deschis ca un susţinător al ideilor socialiste încă din anul 1936, Orwell a rămas mereu un adversar neînduplecat al comunismului, confirmând, şi prin această atitudine, eticheta pe care şi-a pus-o el însuşi, la un moment dat: „conservator anarhist“. Adevărat „revoluţionar-patriot“, aşa cum era numit în cercurile intelectuale ale vremii sale, Orwell a fost convins de capacitatea scriitorului de a influenţa drumul pe care îl urmează omenirea, dar şi de uriaşul impact al propagandei asupra conştiinţei umane, mai cu seamă în situaţii de criză, când conflictul dintre individ şi structura socială se acutizează în mod inevitabil.
Toate animalele sunt egale…
Romanul Ferma Animalelor a fost definitivat la începutul lui 1944, însă nu a fost publicat decât un an şi jumătate mai târziu, în primul rând din cauza reproşurilor pe care editorii le-au adus cărţii – şi care vizau nivelul politic al textului interpretat ca un atac direct la adresa lui Stalin şi a Uniunii Sovietice, aliatul Occidentului în lupta împotriva nazismului. Însă imediat după apariţie cartea a devenit un succes uriaş, primul tiraj epuizându-se în doar câteva luni, iar textul fiind tradus, în mai puţin de un an, în nouă limbi străine. Sigur că, cel puţin dintr-un punct de vedere, Ferma Animalelor poate fi privită – a şi fost, de altfel – drept încercarea scriitorului de a demitiza imaginea Rusiei văzute, de multe ori în epoca respectivă, ca modelul prin excelenţă al socialismului. Numai că Orwell vizează mai cu seamă punerea în discuţie, prin intermediul acestei fabule distopice în care personajele sunt animalele, a pericolelor totalitarismului. În plus, autorul nu pierde din vedere nici efectele devastatoare ale deformării sistematice a adevărului de către diferitele grupuri de interese şi rescrierea permanentă a istoriei, din perspective partizane, demersuri menite a servi interesele unui aparat de propagandă care devine tot mai ameninţător. Animalele îşi alungă opresorii umani doar pentru ca, în foarte scurt timp, locul acestora să fie luat de alţii, cu atât mai cruzi cu cât fac parte din rândul celor care participaseră la revoluţia profetizată – şi, implicit, iniţiată – de Bătrânul Senior, purcelul patriarh de la fermă.
Interesant rămâne însă, indiferent de lectura pe care cititorul alege s-o facă acestui text, faptul că, deşi Orwell accentuează frecvent trădarea idealurilor revoluţiei de către cei care devin mari specialişti în a profita de răsturnarea de situaţie, revoluţia în sine nu e nici o clipă satirizată. Căci începutul romanului însuşi, cu descrierea detaliată pe care o face Bătrânul Senior situaţiei dramatice în care se găsesc animalele reprezintă, de fapt, o alegorie a relaţiei tensionate dintre clasa muncitoare şi cea privilegiată din Europa anilor extrem de dificili ai celui de-al Doilea Război Mondial, situaţie care, în fond, poate fi extinsă şi asupra altor epoci sau care poate fi deopotrivă emblema societăţii din alte spaţii culturale. Numai că revoluţia care, de altfel, se produce spontan (semnificativ rămânând amănuntul că ea nu este iniţiată de vreun grup conspirativ), chiar dacă reuşeşte impunerea, în primă fază, a unui univers oarecum idilic (în felul său…), nu durează; mai mult, îşi vede toate idealurile transformate, treptat, dar atât de radical, încât, în cele din urmă, nimic nu va mai semăna cu aspiraţiile iniţiale, ajungându-se la celebra adăugire făcută „Preceptelor Animalelor“: „Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele.“
De ce eşuează revoluţia şi de ce idealurile iniţiale sunt atât de repede trădate? Orwell încearcă să ofere mai multe sugestii, câtă vreme e convins că răspunsurile unice sunt excluse, realităţile date fiind mult mai profunde, iar fenomenul abordat mult mai complex decât ar putea să pară la prima vedere. Una dintre cauze e legată, evident, de dorinţa imensă de putere a câtorva animale (mai ales porcii) care de la bun început vor să fie „mai egali“ decât toţi semenii lor. Apoi, lipsa memoriei ce caracterizează o mare parte a locatarilor fermei, plus analfabetismul altora sunt factori ce contribuie la întărirea poziţiei porcilor în faţa celorlalţi. Însă morala este, în acest context, aceea că ideea de a modifica doar forma unei societăţi corupte (deci fără a reforma în mod real nimic!) nu face altceva decât să determine eşecul oricărei iniţiative revoluţionare. Astfel, porcii devin noua clasă dominantă, duc o viaţă de huzur, apăraţi de haita de câini antrenată în acest scop şi situându-se mereu departe de celelalte multe animale, obligate să muncească din greu pentru a asigura confortul celor puţini.
Aventurile memoriei
Situaţia animalelor oropsite de semenii lor e înrăutăţită şi de incapacitatea majorităţii de a-şi aminti. Dovadă că, aşa cum Orwell era convins, lipsa unui fundament cultural, istoric şi, în definitiv, identitar, face ca orice fiinţă să fie vulnerabilă în faţa primejdiilor opresiunii. Animalele nu au nici conştiinţă istorică, aşadar pot fi uşor manipulate prin intermediul găunosului limbaj de propagandă şi al permanentelor modificări ale „Preceptelor“ care, din etalon al egalităţii, devin consacrare prin excelenţă a totalitarismului şi a unui regim autoritar-discreţionar. Cu atât mai grav e că animalele subjugate ajung să fie convinse că vina pentru viaţa de mizerie şi de chin pe care o duc le aparţine exclusiv şi, chiar mai periculos, că lucrurile bune pe care şi le (mai) amintesc despre începutul revoluţiei sunt simple amăgiri, realitatea fiind doar aceea a sloganurilor propagandistice pe care sunt obligate să le asculte sau să le declame. Consecinţa tuturor acestor fapte e că, treptat, se va reveni la forma pe care o avea ferma animalelor înaintea momentului de elan revoluţionar, chiar dacă e vorba, acum, despre o conducere asigurată de animale, iar nu de oameni.
Mesajul textului a fost extrem de rapid receptat în epocă, dar, chiar şi după trecerea a şase decenii de la apariţie, Ferma Animalelor rămâne o carte extrem (dureros chiar…) de actuală. Pe de o parte pentru că semnificaţiile profunde, fie ele chiar accente militante ori amar-meditative, sunt prinse în forma unui discurs romanesc, ceea ce reprezenta o inovaţie remarcabilă faţă de strategiile narative practicate în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Apoi, aparenţa fabulei (chiar dacă e adevărat că aceasta limitează analiza psihologică şi complexitatea trăirilor personajelor), stilul voit simplu şi capacitatea vocii narative de a nu ieşi niciodată în evidenţă, pentru a lăsa locul întâmplărilor şi evoluţiei protagoniştilor, au dat romanului lui Orwell o aură de-a dreptul mitică, de natură a se adresa mult mai direct conştiinţei umane decât ar fi putut-o face simplul eseu sau manifest politic: „Dacă şi-ar fi făcut o imagine despre cum avea să arate viitorul, aceasta ar fi fost cea a unei societăţi a animalelor eliberate de foamete şi de bici, toate egale, toate muncind atât cât puteau, cei mai tari apărându-i pe cei mai slabi. În schimb, ajunseseră să trăiască vremuri în care nimeni nu îndrăznea să spună ce gândea, în care nişte câini fioroşi se plimbau peste tot mârâind.“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper