Istorie ocolită

Un articol de DAN BERINDEI

 

Rostul istoriei este cel de a ne arăta cum am ajuns într-o stare de fapt, de a explica o evoluţie, de a sugera care ar fi calea cea mai bună în viitor, de a ne înlesni înţelegerea sensului existenţei noastre în lume. Trecutul reprezintă o oglindă învăţătoare, cu bune şi cu rele, este un deţinător de informaţii pe care este bine să nu-l ocolim deoarece sfaturile lui înţelepte sunt nepieritoare.

Istoria a fost totdeauna legată, într-un fel, de politică şi folosită, nu rareori, abuziv, pentru a se forţa realitatea în folosul unora sau al altora şi, cel mai rău, în folosul celor din afară. Slujitori ai adevărului, istoricii cei buni – nu cei dispuşi să-şi vândă pana oricui! – au dat o constantă luptă pentru a-l afla şi a-l apăra, cultivându-l. Una dintre învăţăturile primordiale pe care ei le-au aflat este că adevărul este ca untdelemnul, nu iese mereu la suprafaţã.

În ultima vreme, din ce în cea mai accentuat, se caută a se limita câmpul de acţiune al istoriei mai ales în învăţământul public. Pentru unii oameni politici a trage istoria sub preş este un mijloc de a îngropa pentru vecie unele probleme şi surse de contradicţii şi conflict. De fapt, nu este decât o iluzie înşelătoare, istoria nu poate fi îngropată. La un moment dat ea reapare biruitoare! Adevărata cale care ar trebui folosită este cea a dialogului, a dezbaterii comune a fragmentului controversat pentru a se ajunge, la un moment dat, la o o soluţie apropiată sau chiar comună. Adevărul sfârşeşte prin a se impune biruitor. Astăzi se acceptă unanim valoarea piramidelor, fiinţarea lor ca nişte construcţii excepţionale având în vedere şi nivelul tehnic al epocii ridicării lor şi totodată nimeni nu neagă chinurile şi vieţile oamenilor implicaţi forţat pentru a le ridica.

Istoria trebuie respectată şi cultivată în integralitatea ei, mai ales că ea este învăţătoare în toate sensurile şi pilduitoare la bine şi la rău. A o ocoli, a o ignora duce la rezultate rele, este departe de a fi o acţiune utilă umanităţii. Este însă, de asemenea, necesar să nu se exagereze în dezgroparea răului. Acesta trebuie înfăţişat, dar fără a fi transformat într-un instrument de ură şi răzbunare, ci doar ca un preaviz care trebuie respectat de noile generaţii pentru a se evita repetarea unor fapte deplorabile şi triste ale trecutului.

Revenind la învăţarea istoriei în şcoală, acesta rămâne foarte important şi de asemenea necesar în integralitatea sa. Fiecare este bine să ducă cu el în viaţă imaginea evoluţiei umanităţii şi mai ales a patriei sale, să fie conştient de locul său în lume raportat la ceilalţi mai apropiaţi şi mai îndepărtaţi. Fiecare este bine să se simtă dator faţă de omenire în ansamblu şi în special faţă de cei care înaintea sa au construit o ţară, care este şi a sa şi în care beneficiază de munca şi dăruirea lor.

Ignorarea sau minimalizarea până la caricatură a unui trecut sunt departe de a fi utile. În consecinţă, întocmirea unor manuale în care o parte însemnată a istoriei este escamotată, în care nu sunt menţionaţi sau sunt prezentaţi caricaturizat domnitori însemnaţi ai trecutului şi care manuale sunt acceptate de factorii de decizie reprezintă adevărate crime de lez-naţiune.

În egală măsură, reducerea numărului de ore de istorie – până la dispariţie în unele clase! – se înscrie în aceiaşi parametri nocivi. Deosebit de grave sunt perspectivele. Cu câteva decenii în urmă, lucrul motivându-se şi prin politizarea tratării unor probleme, tinerii studenţi se îndreptau predilect către arheologie. După decembrie 1989, interesul pentru istoria recentă a devenit precumpănitor, fapt pe deplin explicabil, dar astăzi constatăm mai ales la tinerii istorici o lipsă de interes îngrijorătoare faţă de o etapă esenţială, cea a construirii României moderne. Acest lucru este de o deosebită gravitate, deoarece este tocmai etapa în care naţiunea română a dat măsura capacităţii şi a însuşirilor sale şi este etapa-model a afirmării şi a progresului ţării. De asemenea, este perioada care poate oferi exemple nenumărate de realizări şi mai ales de dăruire şi dragoste de ţară. Nu am avea interesul ca tinerii zilelor noastre să ia cunoştinţă de aceste lucruri şi să dobândească dorinţa de a le imita? Nu este vorba de o materie oarecare, ci de una esenţială, care poate contribui la stimularea tinerilor şi la a-i determina să nu-şi considere patria o simplă haltă pe parcursul vieţii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper