Dublu eveniment: Fantoma de la Operă şi inaugurarea noului sediu al Operetei

Un articol de COSTIN POPA

Numesc astfel ceea ce s-a petrecut sâmbătă 24 ianuarie, intenţionat de ziua Unirii Principatelor, în Bucureşti, la Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian“. Vechea şi mult îndrăgita instituţie a primit o nouă sală, de 550 de locuri, proaspăt construită în vecinătatea Ministerului Culturii şi a Bibliotecii Naţionale, prima în proprietate exclusivă, după ce anterioara fusese demolată în 1986. Se ştie, în ultimii aproape treizeci de ani, teatrul fusese găzduit în locaţii improprii. De foarte multe decenii, poate de la inaugurarea Studioului de Concerte al Radiodifuziunii (Bucureşti, 1961), nu mai fusese dăruit artei sunetelor un auditorium exclusiv, special construit. Eforturile făcute şi perspectivele noului demers au fost evocate la rampă, prin scurte alocuţiuni, de Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, şi Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti, structură care înglobează Opereta.
Pentru inaugurare a fost ales un musical celebru pe întreg mapamondul, în premieră absolută în România, Fantoma de la Operă de Andrew Lloyd Webber, pe versuri de Charles Hart, versuri suplimentare de Richard Stilgoe, libret de Richard Stilgoe şi Andrew Lloyd Webber, bazat pe romanul omonim al lui Gaston Leroux. Traducerea în limba română şi adaptarea au fost făcute de Ernest Fazekas.
Fantoma de la Operă –
musicalul campion mondial absolut
Cifrele, statisticile care recomandă popularul titlu, a cărui primă audiţie mondială a avut loc în 1986, sunt fabuloase, imbatabile. Nu este rostul de a le înşirui aici. Se ştiu, sunt impresionante, Fantoma de la Operă este musicalul campion mondial absolut. Pentru reprezentarea bucureşteană, s-a obţinut de la deţinătoarea drepturilor de autor ale regiei originale a lui Harold Prince, compania „The Really Useful Group Ltd.“, permisiunea de a realiza o montare nouă, ce a fost semnată de Stephen Barlow (regizor), Andrew Riley (scenograf), Ewan Jones (coregraf), Howard Hudson (lighting designer).
Barlow este deja cunoscut în Bucureşti, ca autor al noii, recentei viziuni a operei Rigoletto pe scena Operei Naţionale. Şi acum a expus un concept ideatic similar, o montare în parametri clasici, dar cu subiectul translatat întrucâtva în timp. Este probabil ceea ce Barlow stăpâneşte cel mai bine şi împacă o largă diversitate de public, de multe ori oripilat de transpuneri exagerat modernizate. În Fantoma de la Operă, acţiunea a fost mutată în Parisul anului 1943, cu retrospecţie în 1910, faţă de originalul din 1911, respectiv 1881.
Muzeal, decorul place, spectatorul având şansa unei scurte plimbări prin această bijuterie de arhitectură care este bătrâna Operă pariziană, proiectată de Charles Garnier. Vedem somptuoasele decoraţiuni baroce cu lojile din proscenium (care încadrează permanent scena), cortina în falduri, Marele Foyer, candelabrul majestuos, cupola exterioară cu perspectiva turnului Eiffel, detalii de culise.
Totul străluceşte prin căldura aurului şi scânteierile cristalelor, cu excepţia proscenium-ului, la care echipa Barlow a preferat culori sumbre, terne, la polul extrem faţă de original, ca nişte ornamente de dric de modă veche, care apasă în fiecare moment şi rămân obsedant în faţa ochiului. Este mesajul de moarte pe care regizorul doreşte să îl dea şi pe care îl subliniază ori de câte ori are ocazia, inspirat desigur de seria de acorduri muzicale descendent-ascendente ce prefaţează ameninţător tema principală a lucrării. Aşa încât catacombele în care sălăşluieşte Fantoma arată precum lăcaşul lui Hades, luntrea lui Charon nu lipseşte, ameninţătoare pentru eroina principală, Christine Daaé, pentru iubitul ei Raoul, vicontele de Chagny. La disoluţia în neant a Fantomei, triumful iubirii pare şi mai pregnant.
O paranteză… tehnică. Ca şi în Rigoletto, Barlow foloseşte intens – pentru schimbări de cadre –, turnanta scenei, dotare modernă a noului teatru. Construcţia echilibrată a platoului este o altă probă a profesionalismului regizorului, animaţia în scenă este generală, nimic nu stagnează, totul se desfăşoară fluent şi dinamic, iar actorii… actorii-cântăreţi sunt admirabili. Nu numai că rostesc textul prozei cu talent şi expresivitate, dar se mişcă continuu şi logic, ca într-un teatru de bună calitate. Şi conving ca personaje.
Aşa sunt excelentul tenor Andrei Lazăr (elegantul Monsieur Gilles André), Valentino Tiron (agitatul Monsieur Firmin), minunata Dana Rotaru (ţâfnoasă şi autoritară Madame Giry), tenorul Samuel Druhora (voit… nesigur în acutele lui Ubaldo Piangi din debutul musicalului), experimentata soprană Gabriela Daha (teatrală şi desuetă cât trebuie în rolul divei Carlotta Giudicelli), soprana Alexandra Giurcă (Meg Giry) şi Darius Daradici (în rolul episodic al maşinistului Joseph Buquet). Să numesc şi interpreţii personajelor secundare, Mihai Verbiţchi (Raoul bătrân), Ernest Fazekas (Lefèvre, comisarul de licitaţie), Idris Clate (Monsieur Reyer), Alexandru Ştefănescu (Un maşinist), Jeaninne Bradler (Cabiniera).
Muzica
Care ar fi, oare, secretul succesului incredibil al Fantomei? Andrew Lloyd Webber a dat lovitura, în primul rând, prin sursa libretului, plină de romantism şi mister. Apoi, prin puternicul filon liric al muzicii, care merge la suflet, răscoleşte. Melodicitatea este extremă, place. Ca pentru orice lucrare dorită populară, din start avea nevoie de un laitmotiv care să devină şlagăr şi reuşita a venit prin tema de care aminteam. Scriitura coerentă, îmbinarea textului cu muzica au condus la succes, în pofida unor lungimi în scenele „spectacolului cu opera Hannibal“ (actul I) şi ale „Balului mascat de Anul Nou“ (actul secund).
La Bucureşti, Corul pregătit de Gabriel Popescu, Ansamblul de balet şi Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ au fost la înãlţime, onorând evenimentul. O notă maximă merită dirijorul Ciprian Teodoraşcu, solid muzician, ale cărui prezenţe în fosele Operei şi Operetei se cer cât mai dese.
Principalii
Performanţa majoră a fost a tinerei soprane Irina Baianţ (Christine Daaé), frumoasă, sensibilă, îndrăgostită, delicată, dăruită, emoţionantă. Cultivată în tehnică de cânt clasică, vocea artistei a dominat prin claritate, strălucire, supra-acute suverane, frazare impecabilă şi chiar prin registrul grav care a frizat, pe alocuri, apropierea de emisia specifică pentru cântăreţii pop. Un stil perfect integrat musicalului. Irina Baianţ şi-a legat definitiv numele de cel al Christinei Daaé.
Venit din alt teritoriu al cântului, cel al muzicii pop-rock, actorul Adrian Nour (Fantoma) s-a integrat fără reproş partiturii, a jucat pasional şi cu dramaturgie bine conturată. Ca şi Florin Ristei (Raoul), a cărui emisie vocală mi-a amintit însă de un anume manierism care domina muzica uşoară românească acum circa patru-cinci decenii.
Un dar pentru noua sală
S-a cântat cu microfoane la purtător. Aşa se practică la producţiile de musical. În acest mod, verificarea în public a acusticii noului auditorium se va face când se vor reprezenta operetele clasice, care vor valoriza plenar glasurile, fără amplificare electronică. Pentru că Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian“, după reuşitele montări ale musicalurilor Romeo şi Julieta, Rebecca şi Fantoma de la Operă şi implementarea lor în conştiinţa curentă (o apreciabilă premieră românească), are datoria de a readuce pe afiş titluri clasice de Johann Strauss, Kálmán, Lehár, Dendrino etc., repertoriul de aur al Operetei bucureştene. Astfel, managementul trebuie să se orienteze şi către satisfacerea vechiului public, formarea celui nou şi în spirit clasic, ca şi către consacrarea unei tinere falange de cântăreţi-actori de operetă, continuatori ai marilor tradiţii româneşti de gen. Ce cadou ar putea fi mai frumos pentru noua sală?

Untitled-1

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper