Coaching şi tenis

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Poate să pară bizar ca în zilele în care se desfăşoară Australian Open, primul turneu de Grand Slam al sezonului, obiectul interesului meu să fie o carte. Un volum, ce-i drept, inspirat de tenis şi de această experienţă umană fabuloasă reprezentată de arena sportului alb. Dar, dând Cezarului ceea ce este de drept al său, adică salutând performanţele Simonei Halep, Irinei Begu şi ale lui Marius Copil, totuşi mă încăpăţânez să privesc dincolo de presiunea actualităţii către un alt gen de perspectivă. Una care stoarce din experienţă idei, principii şi valori călăuzitoare pentru viitor, dar şi pentru domenii care, la prima vedere, n-ar avea mare legătură cu tenisul.

Plecând de la această primă observaţie, voi argumenta că lucrarea lui John Whitmore, Coaching pentru performanţă, tradusă de Mircea-Sabin Borş şi apărută la Editura Publica din Bucureşti, demonstrează cu asupra de măsură cât de greu este, dacă nu chiar imposibil, să mai inventăm sau să mai descoperim ceva. Ca ilustrare percutantă a esenţei timpului postmodern în care ne aflăm, Coaching pentru performanţă reia idei şi concepte didactice vechi, antice uneori, pentru a le recontextualiza şi a le face accesibile celor care doresc să-şi amelioreze randamentul profesional, relaţiile afective şi familiale şi chiar să-şi restructureze radical filosofia de viaţă.
Totul a început cu cartea lui Timothy Gallwey, The Inner Game of Tennis, tradusă în româneşte de Cristina Tănase şi publicată de Editura Spandugino din Capitală sub titlul Jocul interior şi tenisul. Americanul, pornind din domeniul antrenoratului din tenisul de performanţă, a înţeles că nu însuşirea performantă a tehnicii individuale e cheia succesului în sportul alb, ci modificarea opticii şi schimbarea atitudinii faţă de învăţare. Gallwey spunea că „adversarul din mintea cuiva este mai redutabil decât cel aflat de partea cealaltă a fileului”. Şi tot el definea după cum urmează coaching-ul: această activitate „înseamnă a elibera potenţialul persoanelor pentru a maximiza propria lor performanţă. Înseamnă a-i ajuta pe oameni să înveţe ei înşişi mai degrabă decât a-i învăţa propriu-zis ceva”.
Britanicul John Whitmore, adept iniţial al teoriilor lui Gallwey, a dezvoltat nucleul învăţăturilor acestuia şi a ajuns la propria sa viziune despre business coaching. În cartea de faţă el oferă un ghid esenţializat de tehnici şi exerciţii de training pentru organizaţii mici şi mari, în care îşi sistematizează imensa experienţă de coach în mari concerne precum Coca Cola, IBM, Ford sau în departamentele Poliţiei din Florida şi Hollywood. Este o carte în care conceptele-cheie ale coaching-ului, procesul de dezvoltare a personalităţii, interacţiunea cu liderii şi managerii companiei şi mai ales tehnicile de stimulare a interesului faţă de ameliorarea viziunii despre muncă şi responsabilitate personală sunt descrise în mod clar şi accesibil.
Baza acestor tehnici este una oferită de învăţarea specifică adulţilor, una de tip experienţial, deloc teoretizantă, bine aşezată sub raportul motivaţiilor şi sensului anumitor operaţiuni şi opţiuni. Noua pedagogie, de fapt, mai precis, andragogie, are ca ţel depăşirea obstacolelor lăuntrice, eliminarea blocajelor iscate de o educaţie deficientă şi lupta performantă contra unor elemente psihice negative, ca frica, îndoială şi convingerile limitative. Noutatea perspectivei constă în afirmarea decisă nu atât a renunţării la vechiul sistem de deprinderi, cât a însuşirii codului de procedură tipic unei andragogii eficace. În fond, e o chestiune de dozare a energiei şi de stabilire a priorităţilor. Pe scurt, o invitaţie la a fi maturi şi responsabili – spre binele tuturor. Cei din domeniul business-ului şi al lidership-ului au multe de învăţat din lectura acestei cărţi simple, clasice şi redutabile.
Iar dacă o asemenea lectură ar ajunge să fie efectuată şi de unii jucători de tenis, înţeleasă, reflectată şi asimilată, apoi pusă în practica de tip cotidian, poate că mintea profesioniştilor din sportul alb ar fi mai puţin tulburată de emoţii, temeri, frici şi angoase, toate obstacole majore în calea obţinerii performanţei pe court. Uneori, chiar şi în tenis, încrederea de sine se poate dovedi mai valoroasă şi mai utilă decât un backhand down the line…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper