Cine lipeşte timbrul literar

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

 

Un eveniment recent al vieţii literare este discuţia privind proiectul de lege (583/2014) a timbrului cultural, trecut deja prin Senat şi aflat în momentul de faţă în Camera Deputaţilor. Proiectul prevede un „timbru literar, în valoare de 1 leu, pentru fiecare exemplar de suport conţinând reproduceri de carte beletristică”, al cărui beneficiar ar urma să fie Uniunea Scriitorilor. Timbrul trebuie achitat în avans de către edituri, care nu ar mai putea comercializa nici o carte fără un astfel de abţibild lipit pe copertă.

După cum se putea omeneşte prevedea, editurile nu s-au prea bucurat. Ba chiar s-au întrecut în comunicate care de care mai apocaliptice, profeţind cum cărţile se vor scumpi, vânzările vor cădea, iar cititorii (inclusiv elevii şi studenţii) vor suferi.

Pe de altă parte, Uniunea Scriitorilor (care a stat la originea relelor prin Varujan Vosganian, iniţiatorul proiectului şi în acelaşi timp prim-vicepreşedinte USR) nu e nici ea lipsită de argumente atunci când arată printr-un comunicat următoarele:

„1. Legea timbrului cultural este în vigoare încă din anul 1994 (ca Legea nr. 35 din 6.06.1994). Argumentul editorilor, că prin noua Lege are loc o scumpire a produsului cultural, este fals. Scumpirea despre care se face incorect vorbire, dacă a avut loc, a avut loc în anul 1994, odată cu apariţia Legii nr. 35. ş…ţ 3. În ceea ce priveşte timbrul literar, editorii au încasat taxa de timbru, o taxă plătită de cumpărătorii de carte şi inclusă în preţul de vânzare al cărţii, dar, cu unele excepţii, cum ar fi Editura Humanitas, n-au virat sumele cuvenite beneficiarilor, adică n-au respectat Legea aflată în vigoare. Dacă toţi editorii ar fi respectat Legea timbrului cultural din 1994, nu ar mai fi fost nevoie de o nouă Lege. Modificarea actuală a Legii timbrului cultural prevede, în special, introducerea unui timbru literar fizic, care să fie aplicat efectiv pe cartea introdusă în circuitul comercial. Această prevedere a Legii înlătură orice posibilitate de evaziune fiscală şi aduce limpezirea situaţiei în privinţa tirajelor reale ale cărţilor editate.“

 

Într-adevăr, aici USR are dreptate de două ori. Editorii par supăraţi pe noua lege în raport cu precedenta doar pentru că, prin caracterul fizic al timbrului, nu le-ar mai permite eludarea taxei. Iar problema lipsei de control asupra tirajelor e reală; trebuie stopate cumva atât circul autopromovării prin cifre de vânzări fictive (v. târgurile de carte), cât şi frauda unor edituri care primesc subvenţii pentru 500 de exemplare şi tipăresc doar 5.

 

Unde USR n-are dreptate e la partea că USR ar trebui să încaseze timbrul literar. Să-l încaseze ca să ce? Conform statutului său, Uniunea este o „asociaţie profesională de creatori literari, nonguvernamentală şi nonprofit, constituită în scopul de a apăra interesele de breaslă, economice, sociale şi morale ale membrilor ei şi de a-i reprezenta în raporturile cu autorităţile, cu alte asociaţii de creatori, cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate“. USR nu face nimic din toate acestea. N-am auzit de nici un conflict între autori şi edituri mediat de USR; n-am auzit de nici un protest al USR privind ţepele sistematice luate de traducători, redactori ş.a. de la edituri. Toată utilitatea USR stă în sporul de pensie de 50% acordat membrilor de la bugetul public (iar aici, de altfel, Uniunea n-a avut nici un merit), în nişte premii anuale şi în câteva reviste, multe proaste. În rest – nimic. Doi pumni de ţărână ar fi un timbru mai just şi mai meritat.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper