Capitalismul vechi şi nou. Convulsiile modernizării în România postcomunistă

Un articol de EMANUEL COPILAŞ

Vladimir Pasti, Noul capitalism românesc, Iaşi, Polirom, 2006

 

În rândurile care urmează voi discuta despre o carte care cu siguranţă ar merită o a doua ediţie, revizuită şi adăugită. Din păcate pentru cititor, lucrarea lui Vladimir Pasti a fost publicată cu un an înaintea integrării României în Uniunea Europeană. Or, după integrare, raporturile dintre capitalismul autohton şi cel străin, pentru a utiliza terminologia autorului, s-au schimbat profund. Putem afla cât de profund citind lucrarea lui Cornel Ban, recent apărută la Editura Tact (Dependenţă şi dezvoltare. Economia politică a capitalismului românesc).

Excelentul volum de sociologie economică şi politică scris de Pasti tratează ascensiunea capitalismului românesc de după 1989 şi confruntările sale atât interne, între capitalul industrial şi cel bancar, specifice anilor 1990, cât şi externe, orientate împotriva capitalului străin, la rândul său preponderent bancar, cel puţin în cea mai stabilă formă a sa. Pasti începe prin a distinge între „civilizaţia românească“, respectiv „civilizaţia occidentală“ în care prima, euforică, ar dori să fie inclusă. Numai că între ele există incompatibilităţi majore: ultima este o civilizaţie a pieţei (nu neapărat a capitalismului), bazată pe munca salariată, în timp ce prima este o civilizaţie cu un important sector rural care nu funcţionează (nici azi, la aproape un deceniu de la semnarea tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană) după principiile liberului schimb, ci preponderent prin intermediul subzistenţei, adică al consumului propriilor resurse, civilizaţie în care administraţia, ca aparat de gestionare socială şi economică a societăţii de către stat, este puternică, fiind alcătuită din reţele structurale atât verticale, cât şi orizontale, civilizaţie în care munca salariată este inferioară procentual în raport cu munca salariată existentă în Occident, tendinţa fiind în curs de accentuare (chiar dacă a cunoscut o uşoară redresare în 2014 – 63% din populaţia activă, faţă de 56% în 2000 sau 74% în 1979). Apoi, felul în care este distribuită corupţia la nivel social, prin intermediul birocraţiei statale, nu prin cel al pieţei, ca în Occident, reprezintă un alt factor care separă cele două civilizaţii. Pasti nu cade deloc în capcana idolatrizării Occidentului, nici pe departe; analiza sa evidenţiază diferenţele structurale (astăzi mai mult sau mai puţin în curs de atenuare, dar asta este o altă discuţie) dintre România şi Occident; pe de altă parte, modelul de societate la care se raportează autorul este dat, dacă am înţeles eu bine, de ceea ce s-a numit, până în anii 1970, statul bunăstării – şi maniera în care acesta a reuşit să circumscrie social tendinţele permanente ale pieţei de a se transforma în capitalism.

Utilizez termenul de capitalism în accepţiunea pe care i-a oferit-o istoricul francez Fernand Braudel care distingea, la modul general, între trei paliere economice: primul este acela al economiilor rurale, slab sau deloc monetarizate, în care trocul predomină; al doilea, piaţa liberă, poate fi considerat palierul reprezentativ pentru economiile dezvoltate, fiind alcătuit în principal din întreprinderi mici şi mijlocii şi funcţionând în baza liberei concurenţe şi a pluralismului politic, adică a democraţiei, în sensul tehnic, instituţional, al termenului; în sfârşit, al treilea şi ultimul palier este acela al capitalismului, care se camuflează discursiv utilizând retorica pieţei libere, dar pe care o parazitează şi, eventual, distruge din interior. Capitalismul discută despre liberă concurenţă, dar îşi desfăşoarã activitatea pe bază de monopoluri; competiţia economică de la care se revendică emfatic îl deranjează, în sensul în care îi reduce posiblităţile de maximizare a profitului. Capitalismul mai discută şi despre democraţie şi drepturi ale omului, concepte pe care nu face decât să le instrumentalizeze şi să le utilizeze amoral, fie potrivit sensurilor lor autentice, fie, atunci când îşi vede interesele ameninţate, împotriva acestor sensuri. Atmosfera rarefiată întâlnită de obicei la vârful economiilor dezvoltate, acolo unde marile corporaţii conlucrează cu statele, atunci când sunt puternice, sau le forţează mâna, atunci când sunt slabe – pentru a îşi impune autoritar priorităţile economice, nu competitiv, prin intermediul testului pieţei, aşa cum pretind – reprezintă mediul propice de dezvoltare al capitalismului. Sigur, capitalismul încearcă să infiltreze şi primul palier, economiile rurale, locale şi regionale, mai degrabă decât naţionale – dar succesul său este fie limitat, fie parţial, fie nesatisfăcător, fie, pe ansamblu, neconcludent. În general, este de părere Braudel, toate economiile lumii includ, în diferite măsuri, cele trei paliere mai sus discutate. Astăzi am putea adapta tipologia braudeliană după cum urmează: Lumea a Treia combină primul şi ultimul palier, Lumea a Doua (economiile în ascensiune şi, în general, fostele regimuri comuniste) la fel, cu menţiunea că ultimul palier are ca principali agenţi capitalişti statele, nu actorii privaţi, iar primul palier contează mai puţin în ecuaţia economică generală decât în cazul Lumii a Treia, nu actorii privaţi, în timp ce Occidentul este alcătuit în primul rând din al doilea şi al treilea palier, primul fiind destul de bine impregnat de către celelalte două. Din păcate, şi în Occident ultimul palier tinde să devină mai important decât al doilea, un proces ale cărui consecinţe sociale (şomaj, scăderea nivelului de trai) şi politice (diferite forme de autoritarism) devin din ce în ce mai vizibile.

Revenind la cartea lui Pasti, pentru care capitalismul înseamnă oarecum însumarea palierelor doi şi trei, cu un subtil accent asupra ultimului – aflăm că astăzi, pentru prima dată în istorie, civilizaţia occidentală îşi propune să includă civilizaţia românească, nu să o păstreze în calitate de periferie exportatoare de materii prime. Civilizaţia românească se lasă însă greu integrată, capitalismul românesc urmărind doar să mimeze trăsăturile principale ale civilizaţiei occidentale şi să dezvolte în acelaşi timp un tip de civilizaţie pe care autorul îl numeşte, peiorativ, sui generis.

Motivele eşecurilor sistematice ale tranziţiilor româneşti sunt numeroase şi complexe. Acesteau au fost reproduse nu numai de către capitalul autohton, ci şi de către intelectualii publici. De la „tânăra generaţie“ din interbelic, avându-i ca membri marcanţi pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, respectiv pe mentorul lor declarat, antisemitul mistic Nae Ionescu, trecând prin intelighenţia comunistă şi ajungând la „boierii minţii“ cu care avem nesperatul privilegiu de a fi contemporani – majoritatea intelectualilor s-au luptat acerb, dacă ar fi să le dăm întotdeauna crezare, cu mentalităţile retrograde şi regretabil de persistente ale societăţii româneşti: spiritul de „turmă“ şi incapacitatea de sacrificiu în favoarea idealurilor înalte („tânăra generaţie“), „deviaţionismul mic-burghez“ (intelighenţia comunistă), respectiv insuficientul anticomunism şi lipsa de aderenţă ardentă şi totală la valorile Ocidentului („boierii minţii“), valori în care, în treacăt fie spus, am mari dubii că Occidentul actual s-ar regăsi.

Privatizarea, fie că a fost făcută de capitalul autohton, fie de cel străin, nu s-a tradus prin creşterea nivelului de trai al populaţiei, aşa cum se anticipa. Mai rău, nivelul de trai a scăzut considerabil, fapt care a alimentat nostalgia comunistă criticată condescendent, superficial şi uneori foarte agresiv de către intelectualitatea de dreapta. Fapt care îl conduce pe autor la concluzia că dezvoltarea viitoare a României fie va urma aceeaşi logică a tranziţiei, în care elitele economice şi politice îşi consolidează poziţia privilegiată pe seama restului populaţiei, fie va evolua aşa cum s-a întîmplat în Occident, unde dezvoltarea elitelor a fost cuplată cumva, deşi târziu, cu dezvoltarea socială generală, de aici rezultând un proces de modernizare în sensul autentic al termenului. La aproape un deceniu de la scrierea cărţii, o astfel de dezvoltare încă se lasă aşteptată.

Pasti este de părere că, în ciuda reglementării conflictului dintre capitalul autohton şi cel străin în favoarea celui din urmă, acesta nu îşi propune, şi nici nu are cum – să domine economia românească. Capitalul străin nu este interesat decât de „transformarea resurselor româneşti în profit în economiile de origine“. Pe cale de consecinţă, disputa sa cu capitalismul autohton este una superficială în cele din urmă: atunci când capitalul străin critică fenomenul corupţiei existent în economia politică românească, nu urmăreşte decât să capoteze alianţa dintre capitalul autohton şi clasa politică în propriul beneficiu. Este vorba despre scoaterea din joc a celor mai mari firme corupte şi afaceri oneroase aflate în proprietatea celor mai importanţi capitalişti autohtoni, nu „de corupţia «la nivel mic», singura care afectează prosperitatea populaţiei, pentru că este cea care asigură dominaţia administraţiei şi a elitelor profesionale – de la medici şi profesori până la judecători, poliţişti şi politicieni locali – asupra populaţiei“ (pp. 509-510). Populaţie permanent prinsă între Scylla capitalismului autohton şi Caribda capitalismului străin, asupra căreia modernizarea se exercită întotdeauna din exterior, nu şi din interior. Turcii din afară sau „turcii din interior“, aşa cum erau numiţi în general boierii în Ţara Românească până în secolul XIX – tot turci (exploatatori) rămân. Problema este că primii pot avea, sub forma Uniunii Europene, un efect disciplinar, civilizator asupra ultimilor, efect care ar putea rezona odată şi la nivelul întregii societăţi. Deocamdată ultimii au mai degrabă influenţă asupra primilor, o influenţă desigur negativă. Este posibil ca, odată cu valul de arestări generat de către procesele de corupţie din ultimii ani, această tendinţă să se fi estompat, dar tare am impresia că nu este vorba decât de „peştii mari“, aşa cum îi numeşte Pasti. Peştii mai mici, mult mai mulţi şi mult mai periculoşi, fie şi pe criterii cantitative, îşi văd în continuare şi nestingheriţi de treabă.

Un comentariu pentru “Capitalismul vechi şi nou. Convulsiile modernizării în România postcomunistă”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper