Bietul catharsis

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

O prietenă, scriitoare celebră, îmi spune: „Nu mai suport romanele cu dialog. Dacă văd liniuţa de dialog, nici nu mă mai apuc de citit“. Aşa şi cu ultimul roman al lui Ian McEwan. Nici urmă din tensiunea apăsătoare din Grădina de ciment sau de umorul subtil din Amsterdam. Dialogul e infim raportat la numărul de pagini. Puţine personaje îşi vorbesc. Puţine lucruri se întâmplă aici şi acum.  Peste poveste se aşază ceaţa distanţei narative. Oare dacă Platon l-ar citi pe McEwan, ce grad ar atribui copiei după realitate? Salturile temporale înainte şi înapoi subminează monolitul acţiunii. Mă rog, o noutate de vreun secol şi ceva. Nici o emoţie care să încălzească cititorul. Scurtele enervări ale personajului sunt povestite cu detaşare. Satisfacţia lecturii vine din minuţia jocului narativ, din problemele de secol XXI, încălzirea globală, teoria string-urilor, plus alte teme, pentru care nu poţi să nu admiri seriozitatea documentării şi profesionalismul britanicului.
Nu aş fi luat exemplul de mai sus dacă nu s-ar fi potrivit mănuşă cu teatrul post-dramatic. Conflictul, dacă a fost odată, a rămas o amintire. Personajele nu mai vorbesc unul cu altul, relaţiile nu se mai nasc pe moment. Acestea – câte sunt –, sunt doar povestite. Vechiul aici şi acum din teatru, pe vremuri obligatoriu pentru dramatism, se transformă într-o succesiune de povestiri, de parcursuri emoţionale relatate. Trăitul efectiv s-a mutat – pare că pe veci –, în plan secund. Amplele desfăşurări afective, sinonime cu începuturile teatrului, s-au sleit de tot. Azi, noţiunea de catharsis nu s-ar mai fi născut niciodată. Paralelă cu realitatea, ar fi rămas pură abstracţiune.
Care să fie cauzele? Prima ţine de modelul raţional, cu dezbaterea sa intelectuală şi plimbarea înainte şi înapoi a argumentelor pro şi contra, din care ne aşteptăm să răsară adevărul.  Rezultat strict al negocierii. Nu un adevăr pur, ci unul moale, consensual. Şi, mai ales, politically correct. Al doilea motiv al vătuirii emoţiilor stă în flagelul de la Ştiri. Uşurinţa comunicării e din nou de vină. Biciuirea produsă de Breaking News nu avea cum să sfârşească altfel decât lăsându-ne uscaţi. Vedem/citim că într-o ţară arabă au fost executaţi două mii de oameni. Ne mişcă mai mult sau mai puţin. Ne punem repede protecţia ca să nu ne lăsăm invadaţi de emoţii. Nu putem suferi pentru toţi, mâine ne trezim devreme să megem la muncă, nu ne permitem să pierdem noaptea perpelindu-ne de compasiune. Deşi, de regulă, ne batem cu pumnii în piept cu ea! Am putea la fel de bine să suferim şi pentru cei omorâţi acum cinci sute de ani. Dar n-avem cum să ne dăm de ceasul morţii pentru fiecare suflet strivit. Aşa că punem distanţă. Ne oferim argumente. Nici n-ar avea unde să încapă în noi atâtea monstruozităţi.
Nu în ultimul rând, trăim mediat. Nu vorbim, ne dăm mesaje pe telefoane, pe mail sau pe FB. Oricum, suntem striviţi de câte mesaje primim şi la câte avem de răspuns. Nu trăim, ci discutăm în eter în timp ce ne uităm la alţii cum trăiesc. Adică la filme. Creierul ne e invadat cu poveşti care se întâmplă aici şi acum, turnate după aceeaşi reţetă, pe toate canalele TV. Puzderie de eroi, virtuţi tradiţionale şi valuri de dragoste ne bombardează în orice producţie de doi lei. Toate pun mână de la mână să-l decredibilizeze complet pe bătrânul aici şi acum. Nu mai avem nevoie de poveştile noastre câtă vreme poveştile altora, născociri pseudo-artistice, intră în noi cu ghiotura. Băltim cât e ziua de lungă într-o realitate mediată, aranjată de alţii, manipulată, care ne strecoară prin vine anestezia şi pasivitatea.
Iar teatrul, ca şi romanul realist al lui McEwan, e „oglinda vremurilor noastre“. Nu are cum să etaleze oameni în carne şi oase, cu pasiuni, care se zbat pentru ceva. Personajele, adesea lipsite de carnea biografiei, rămân identităţi ale căror foste pulsiuni emoţionale sunt povestite în faţa spectatorilor. O succesiune de aserţiuni care le îmbracă în aura generalităţii. Particularul s-a fleorţăit de tot. Poveştile cu cei care trăiesc de-adevăratelea sunt bune, azi, doar pentru copii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper