Un premiu şi câteva consecinţe

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

Nu cred că în ceea ce priveşte ruşinoasa cadorisire a lui Gabriel Chifu cu Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, cel mai important din România în materie de poezie, trebuie cerută demisia juriului. Două argumente simple. 1. Argumentul moral: tocmai acest juriu a construit reputaţia premiului, care altfel ar fi rămas unul dintre numeroasele premii judeţene. 2. Argumentul formal: nu există criterii de recuzare a juriului – este vorba de un proiect şi de un buget locale judeţene (mult mai legitime ar fi fost protestele şi cererile de demisii în cazurile în care Chifu a primit premii ale USR: acolo era clar conflict de interese, iar lezarea intereselor breslei era formalizabilă). Argumentul formal este substituit prin argumentul moral („nu se poate una ca asta”, „ne facem de râs”), dar, după cum am arătat la punctul 1, acest argument este vicios. Mai adaug că multe dintre numele („tineri critici” sau poeţi) pe care le-am văzut vehiculate drept capabile să asigure o jurizare mai bună decât aceea a juriului actual nu sunt deloc convingătoare: într-un juriu n-ar trebui introduşi decât poeţi care au practicat performant critica (Octavian Soviany, de pildă, deşi în cazul lui ar fi păcat să rateze astfel şansa de a fi nominalizabil) – restul să se concentreze, ca până atunci, pe poezie; şi critici („tineri” sau „bătrâni”) care să fi scris măcar o cronică de poezie în viaţa lor (evident, un criteriu decent ar fi: minimum o carte despre poezie – recunoscută la nivel naţional de comunitatea de critici).
Asta nu înseamnă că nu consider justificate toate protestele, sarcasmele şi ironiile, tot uriaşul scandal care a urmat premierii lui Gabriel Chifu.
În trecut am semnalat de mai multe ori abuzurile legate de actuala echipă de conducere a USR-ului, Nicolae Manolescu – Gabriel Chifu (în treacăt spus, Manolescu a avut cel mai lung mandat neîntrerupt din istoria Uniunii Scriitorilor). Ele s-au legat fie de felul discreţionar în care Manolescu – marele apărător de odinioară al autonomiei esteticului – se băga peste juriile Uniunii, dându-le indicaţii stupefiante sau schimbând deciziile privind un câştigător sau un altul; fie de felul în care mediocrul scriitor Chifu a profitat de funcţia administrativă pentru a încasa toate premiile posibile.
De data aceasta, indolenţa obişnuită a lumii literare pare să fi luat sfârşit; rămâne de văzut pentru câtă vreme.
Oricum, pentru îndreptarea lucrurilor pe viitor sunt necesare câteva măsuri – profesionalizarea juriilor, reducerea drastică a premiilor-ciuperci acordate de filiale (o ruşine anuală care se repercutează nefericit asupra USR), luarea în serios a criteriilor de admitere (raportul între veleitari şi scriitori este net favorabil primilor). Dar înainte de toate e necesară declararea prin statut a neeligibilităţii celor din conducerea USR la premii literare de orice fel din România (de orice fel, dat fiind că USR are monopol în materie de lume literară – prin încasarea timbrului literar, prin direcţionarea banilor alocaţi de Guvern revistelor literare ş.a.; ca atare, orice premiu bine intenţionat aruncat în direcţia conducerii USR este interpretabil într-un sens nu tocmai dezirabil).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper