Suntem cine ne spune memoria că suntem

Un articol de DORU MÃRGINEANU

Chiar şi atunci când cititorii unei publicaţii anume sunt din populaţia cu o educaţie bine integrată, articolele din presa destinată unui public larg nu le ocupă gândurile decât în trecere, până a doua zi sau săptămâna următoare, când altele le iau locul. Uneori însă, subiectul poate avea pentru câte un cititor o rezonanţă particulară, preocupându-l mult dincolo de efemerul obişnuit. Aşa a fost pentru mine cazul editorialului Cine mai suntem? din numărul 463 (3 aprilie 2014) al acestei reviste. Întrebarea din titlu, pe care Angela Martin o indică drept simptom al unei rezecţii culturale suferite în masă, devine obsesivă când conştientizezi că dispariţia sau confuzia reperelor sociale de bază anticipează pentru orice naţiune pierderea identităţii. Să remarcăm însă că, formulată la singular, aceeaşi întrebare exprimă şi îngrijorarea confruntării individuale cu schimbările implacabile ale trecerii timpului. Căci acel „mai“ din interogaţia „cine mai sunt (sau suntem)?“ spune clar că am devenit altcineva decât ştiam că sunt (sau suntem).
Acest lucru este cum nu se poate mai evident pentru individul matur şi, mai ales, vârstnic când priveşte imaginile adolescentului şi ale copilului care a fost. Iar rezultate sigure ale biologiei umane traduc în date fizico-chimice precise mărturia oglinzii, atestând că mai toate moleculele care intră în compoziţia corpului omenesc („ţărâna“ din care suntem clădiţi!) sunt înlocuite în mod continuu şi că imensa majoritate a celulelor unui organism uman („cărămizile“ alcătuirii noastre) au apărut la diferite momente, mult ulterioare datei din certificatul de naştere al respectivei persoane. Celulele care ne căptuşesc interiorul stomacului şi al intestinelor – „reactorul chimic“ unde sunt transformate nutrimentele – sunt reînnoite la fiecare câteva zile şi cele de la suprafaţa pielii – „învelişul“ nostru protector – la fiecare două săptămâni. Globulele roşii din sânge, care vehiculează în mod continuu oxigenul în ţesuturi, sunt reciclate după aproximativ patru luni, în care vor fi parcurs cam două mii de kilometri prin labirintul vaselor sangvine din toate ungherele corpului. Până şi armătura solidă a scheletului adult este reînnoită complet într-un răstimp de zece ani, aşa încât apare că materialul fiinţei omeneşti este înlocuit de mai multe ori pe parcursul vieţii, ceea ce ne situează în situaţia desemnată în filosofie prin „paradoxul lui Tezeu“. Plutarh povesteşte că atenienii au păstrat câteva secole corabia cu care s-a întors Tezeu, învingătorul Minotaurului de la Knossos, ancorată în portul Atenei, răstimp în care scândurile ei de origine, putrezind treptat, au fost înlocuite toate, ceea ce face firească întrebarea dacă a mai rămas aceeaşi corabie.
Dacă despre un obiect ale cărui componente au fost treptat înlocuite în totalitate se mai poate spune că este acelaşi ca la început („este tot corabia lui Tezeu !“) fiindcă are exact aceeaşi alcătuire, situaţia pare net diferită pentru bătrânul chel, edentat şi greoi care totuşi se ştie el însuşi şi este considerat de toţi drept aceeaşi persoană cu adolescentul zburlit şi năvalnic din urmă cu multe zeci de ani, deşi au alcătuiri manifest diferite. Iar faptul că, dincolo de schimbarea în timp a organismului pe cale naturală, medicina modernă permite atât adăugarea a numeroase componente protetice artificiale (de la implanturi dentare, la stimulatori cardiaci, neuronali şi implanturi auditive), cât şi grefa de ţesuturi (cornee etc.) şi de organe (rinichi, inimă) provenind de la o altă persoană, face şi mai paradoxală identitatea.
Totuşi, unicitatea persoanei cu aparenţe şi chiar alcătuiri succesive tot mai diferite se menţine şi ea decurge în primul rând din continuitatea memoriei, a faptului că ne amintim ce am trăit, mai degrabă decât din identitatea amprentelor digitale sau a grupei sangvine. Iar memoria, în particular memoria autobiografică a evenimentelor emoţional importante şi a contextului în care s-au produs, este extrem de stabilă, rezistând chiar celor mai dificile încercări. Spus simplu, sunt cine mă ştiu că sunt, chiar dacă arăt şi trăiesc (muncesc, locuiesc, mănânc etc.) altfel. Această realitate, cel mai adesea ignorată tocmai datorită evidenţei ei, am putut-o simţi concret, de exemplu, atunci când am avut şansa să sărbătoresc o jumătate de secol de la absolvirea liceului (actualul Colegiu Naţional „I.C. Brătianu“ din Piteşti). Strigarea numelor din catalog îmi evoca cu pregnanţă sau colegul hâtru şi sportiv sau colega inductoare de fantasme pre-erotice, chiar dacă bunicii care răspund acum la aceleaşi nume nu mai au în comun cu adolescenţii de atunci decât… amintirile.
Acum câţiva ani, un grup de cercetători suedezi a făcut o descoperire ce dă o bază structurală faptului că fiecare rămâne mereu cine îşi aminteşte că este. Cercetãtorii au demonstrat că, spre deosebire de marea majoritate a multiplelor tipuri de celule din care ne este alcătuit organismul, neuronii din scoarţa creierului (actorii efectivi ai activităţii mentale) sunt aceiaşi pe parcursul întregii noastre vieţi, aşa că nu suntem chiar complet în paradoxul lui Tezeu. Deci eu sunt aceeaşi persoană ca studentul „primit în partid“ (cu toată originea lui „nesănătoasă“!) acum cinci decenii şi ca micul şcolar aflat în vacanţă la bunici în noaptea când Securitatea „l-a ridicat“ pe bunicul său învăţător („vinovat“ de a fi fost preşedintele Asociaţiei generale a învăţătorilor din România), fiindcă îmi amintesc că am trăit acele evenimente, rămase înscrise în reţeaua aceloraşi neuroni corticali ai mei de acum, pe care îi aveam şi atunci. Dar, în eventualitatea că aş mai trăi încă cincisprezece ani, riscul de a pierde prin degenerare o parte importantă din acei neuroni îmi va fi de circa 25%. Iar o persoană la care moartea neuronilor cerebrali atinge o proporţie critică efectiv nu mai este cine a fost, fiindcă nu mai ştie cine este, chiar dacă mai continuă un timp o existenţă vegetativă şi are  aparenţe similare persoanei care a fost.
Dar pot oare consideraţiile despre individul care, devenind amnezic, îşi pierde şi identitatea odată cu memoria să aibã vreo semnificaţie la nivelul extins al populaţiei unei ţări sau extrapolarea rămâne doar o metaforă? Sociologul francez Maurice Halbwachs (1877–1945), remarcând că amintirile individuale sunt puternic influenţate de cadrul social în care se înscriu, a introdus conceptul de memorie colectivă, desemnând reprezentările trecutului comune unui grup uman. Acel grup poate fi restrâns doar la o familie sau la o clasă de elevi sau poate să fie extins, cuprinzând o întreagă populaţie cu istorie comună. Semnalez cititorului interesat de detalii eseul (postum) al lui  Halbwachs, Memoria colectivă, tradus în 2007 la Institutul European Iaşi. Halbwachs a observat că, alături de memoria autobiografică a evenimentelor efectiv trăite, orice individ are şi o memorie istorică a evenimentelor pe care nu le-a trăit el însuşi, ci i-au fost transmise de contextul social în care trăieşte. Această memorie nu se confundă cu istoria scrisă – mereu rescrisă! – din manuale, ci e formată din amintiri istorice pe care societatea le induce indivizilor prin reconstrucţie din povestiri şi simboluri, capabile să determine identitatea respectivei populaţii. Evenimentele petrecute înaintea vieţii generaţiilor ce convieţuiesc la un moment dat constituie o istorie veche, care se menţine doar prin conservare în muzee, vestigii şi în cărţile de istorie. Iar în procesul conservării, realitatea poate fi înfrumuseţată, lăsând loc miturilor prin care toate etniile se autoînnobilează, sau deformată prin denigrare etnocentristă a istoriei altei etnii. Dar privind istoria mai recentă, despre evenimente marcante trăite şi povestite de părinţii, bunicii sau de anturajul nostru şi, eventual, consolidate prin lecturi şi vizionări de opere memorialistice, avem reprezentări mentale ce pot fi la fel de pregnante ca şi cum le-am fi trăit. În măsura în care sunt comune la o întreagă populaţie, acele reprezentări constituie memoria colectivă care ne spune „cine suntem“, iar pierderea ei anticipează o apropiată pierdere a identităţii colective.
Să nu credem însă că apartenenţa la un acelaşi popor şi la o aceeaşi etnie garantează comunitatea identităţii colective. Cataclismul Revoluţiei Franceze din 1789 a generat „două Franţe“, cu memorii colective ireconciliabil diferite despre acel moment teribil al istoriei, ocupaţia nazistă din timpul războiului a lăsat în Belgia memorii colective radical divergente la urmaşii Rezistenţei şi la cei ai colaboratorilor etc. Iar la noi, doar tranzitoriu, în mizerabilii ani ’80, cei doi Ceauşescu reuşiseră să sudeze întregul popor… în ura neputincioasă faţă de ei. Însă, dincolo de marele moment istoric al împlinirii unităţii naţionale din 1918, deja din anii ’30 cu greu se mai poate vorbi despre o memorie colectivă unică, definitorie pentru poporul român în totalitate. Căci şi despre „canalul“ din anii ’50 şi despre colectivizare şi despre mineriade etc., etc. este cât se poate de evident că nu pot fi decât memorii colective disparate. Drept care, răspunsul la întrebarea „cine mai suntem“ s-ar putea să fie: suntem tot cine ne spune memoria că suntem şi am fost, dar avem memorii colective diferite!

Un comentariu pentru “Suntem cine ne spune memoria că suntem”

  1. ianuarie 16, 2015 la 3:24 pm

    Citez din ‘Întoarcerea refulatului’ de Anca Băcoianu, ‚Observator cultural’ nr.497(2015)
    ‘Cînd Sarajevo era bombardat, cetățenii Europei, ai Canadei, ai Statelor Unite, ai Australiei nu aprindeau lumînări și nu aprindeau pancarte cu ‘Noi suntem bosniaci’(..)’De aceea, poate ar fi momentul să privim lucrurile în față. (..)Granița este interioară și individuală, între măsura fiecăruia de civilizație și barbarie, între generozitate și cruzime, toleranță și fanatism, curaj și lașitate, asumare și refuz. Dacă eu sunt Charlie, tot eu sunt și asasinul lui’. Și tocmai de aceea și pentru că eu cunosc atît din teorie cît și din practica zilnică că definiția terorismului nu se oprește numai la aceea de ‘masacru asupra maselor’ și puteți observa cu ușurință și din caricaturile anti-Creștine ale aceluiași cotidian ‚Socialist’ si satiric ‘Charlie Hebdo, eu imi amintesc că trăim într-o lume mixtă în care in cadrul unor spectacole liberale si libere dar dramatice de genul ‘Balcanicele’de Alexander Hausvaterîn care ‘atunci cînd observi cum unii spectatori le fac fotografii actrițelor goale și le trimit prin mesaj de Facebook prietenilor, amuzîndu-se de parcă ar fi venit la un peep-show, te întrebi dacă mai este, cu adevărat, vreo speranță’.
    Și ce speranță ar fi de fapt pentru mine de pildă care voi împlini la sfîrșitul primăverii 36 ani și, cu toate că sunt și drăguță și deșteaptă foc, nu m-am mai culcat cu un bărbat de vreo 11 ani, deși simt nevoia și mi-am și dorit-o mereu, însă pe lîngă că sunt pretențioasă egal foarte bine educată și sigură pe mine(cu toate că nimeni nu e perfect sigur pe sine și nici nu poate fi perfect vreodată într-o astfel de lume împărțită între ‘Je suis Charlie’ si ‘Je ne suis pas Charlie’(și în aceasta cea de a 2a variantă mă încadrez cu mîndrie și eu cu toate că voi urma întotdeauna legislația Occidentală și pe cea Creștin-Catolică de un anume fel și cu anumite limite așa cum trebuie să facem fiecare dintre noi fiindcă suntem diferiți Amy N.): eu m-am născut, sunt si voi fi toată viața mea diferită atît de tînăra aia cam de vîrsta mea care lucrează în Ministerul Culturii lîngă unul dintre sediile Guvernului și ale Patriarhiei și ale Ministerului Muncii din Romînia și care are o fetiță împreună cu unul dintre miile de agitatori ai steagului ‘Rosia Montana’ care are o firmă de IT, dar care sunt în totalitate lipsiți de educația de tipul celei prezentate de către dna Profesoară Aurelia Marinescu în cartea de ‘Reguli de bune maniere’ de la Librăria Humanitas cu toate că ‘nimeni nu e perfect, n’est ce pas’? Și nici eu personal nu am luat decît nota 8.00 la examenul de ‘Protocol in Relații Economice Internaționale’ la cursurile de Master pe care le-am finalizat acum 3 ani, deși la examenul de ‘Accesare de Fonduri Europene si de Coeziune’ pe care niste promisiuni mincinoase și disperarea mea de femeie intelectuală integră m-au făcut să îl dau în 3 ani diferiți și l-am luat de fiecare dată cu 10 și nu mi-a adus nici loc de muncă, dar nici posibilitatea practică să-mi fac firmă( de consultanță) și nici bărbat așa cum îl vreau eu, deși corupția ce provine din I.Q.ul limitat al fiecăruia și încurajat de anti-Creștinismul pe care atît ne-Creștinii proști cît și falși Creștini de genul Patriarhului Romîn și a altor popi și politicieni Romîni și de orice altă nație și credință lăsați să facă politică(în detrimentul puținilor oameni supra-dotați și integri precum sunt eu, mereu): corupția lor imensă nu îmi dă un loc de muncă ne-mixt potrivit educației și a competențelor mele profesionale dovedite atîția ani în mod tehnocrat și total altfel de mulțimea analfabeților și a fufelor și tîrfelor proaste care și-au cîștigat titlurile și diplomele pe criterii comuniste, Monarhiste, Republicane, Conservatoare, prea ‘democratice=socialiste’, liberale, ‘meritocratic-socialiste și penale intilnite in absolut toate formațiunile politice și nu doar politice de la noi ca și de la ai lor. Plus ca mă ține captivă în mijlocul unor boșorogi și babe care mă obligă de ani de zile ca, deși de 11 ani de zile toate testele medicale și profesionale atestă că eu sunt sănătoasă, să dau teste medicale periodice și deloc ieftine ca să merg la ANPH ca să obțin niște bani în urma accidentului pe care l-am avut acum 18(optsprezece ani), fiindcă nu am niciun ban si nu mă angajează nimeni și niciunul din foștii patroni nu m-a plătit pe lîngă că nu mi-a recunoscut nimic din multiplele mele calificări.(asa după cum nici Administrația și Judecătorii statului Romîn nu-mi recunosc diplomele și examenele multe pe care eu le-am dat în toți anii plus toate testele medicale și periodice pe care eu le-am făcut în ultimii ani și nu restul de oameni, de fapt, în cazul în care eu mă supăr de pildă pe mizerabila asta de viață și le arunc la coșul de gunoi, într-o zi).
    Dar nici medic de familie așa cum vreau eu și cum trebuie să fie nu am, pe lîngă că nu am nici bani ca să plătesc asigurările periodic, să merg la ce medic vreau și cînd și unde vreau și fără să dau raportul cuiva ori să am card European de sănătate și să fac operațiile estetice-reparatorii unde am semne de la accident în străinătate sau aici, exact asa cum vreau eu fiindcă eu sunt un om care a muncit ani de zile cinstit si, desi nu am decit 35 ani, diplomele si certificările mele vor valora din punct de vedere juridic si administrativ, cu mult mai mult decît ale unui muncitor, femeie de servici, bucătar, șofer de Ambasadă, patron de Restaurant sau de bancă, mogul Media sau chiar membru în Parlamentul și în Guvernul Romîn și European.
    Dar cu toate astea eu nu am niciun ban al meu, nici asigurări, nici partener de viață și nici nimic, așa după cum ceilalți și celelalte care au diplomele mele, le au. Iar Ministerele si politicienii și bărbații și colegii(de internet) si profesionistii(inclusiv medicii) ori mă pun pe mine să mă dau ‘uitucă’ ori se dau ei/ele ‘uituci’ in kestiuni care țin în fond de viața împlinită și securitatea personală pe care eu, ca femelă tînără-adultă și tehnocrată(la unul din cele mai înalte nivele), TREBUIE SĂ LE AM ȘI MI SE CUVIN.
    ..Și vă rog nici să nu mă confundați cu tineretul care a ieșit în Piața Universității să strige cu mine TOȚI ANII ĂȘTIA MULȚI si care mi-a copiat fără rușine sloganele și textele și ideile create de către mine, la fel cum au făcut-o și foști colegi de toate nivelele de la fostele locuri netrebnice de muncă pe care le-am avut și și-au făcut bannere și afișe cu ele și pretind în mod ‘democratic, păi nu?’ că eu aș fi ‘handicapată’ sau anormală după accidentul pe care l-am avut acum 20(douăzeci) de ani, păi nu??
    Că tot nu înseamnă decit că eu sunt ‘Catolică’ precum doamna Juristă Monica Macovei că îi împărtășesc DETALIAT opinia legată de traiectoria vieții lui V.V.Ponta d.e., nu are nicio importanță că amîndouă gîndim cam la fel fiindcă suntem deștepte și cam drăcoase si ne place legea, păi nu?
    Permiteți-mi să o citez(între ghilimele și cu sursa citată exact), fiindcă e ca și cum ,mi-aș cita gîndurile mele:’ Sebastian Bodu, ATAC la Monica Macovei | “Îi place să se facă de rahat”
    Doamna Macovei gîndește ca mine, desi eu nu sunt nici măcar șefă ori Directoare în vreo companie pe aici sau în străinătățuri sau în vreun partid, d’armite membră în Parlament ori Europarlamentară, cum poporul și-a votat tîrfele și puțoii, de fapt: ‘’ Am solicitat Baroului București să îl excludă pe Victor Ponta din avocatură, întrucât renunțarea la titlul de doctor în drept anulează diploma pe baza căreia a fost primit fără examen în avocatură. Dacă Ponta vrea să mai fie avocat vreodată, trebuie să dea examen și să parcurgă toate căile de pregătire, ca orice alt candidat.Ponta nu poate renunța la titlul de doctor fără să piardă titlul de conferențiar, fără să fie exclus din profesia de avocat și fără să returneze banii câștigați prin acest furt intelectual, inclusiv prin contractele cu statul pe care le-a avut ca avocat”’’.Și dragă domnule actor și politician A.Schwartzeneger și dragilor domni Diplomați de rang înalt și Ambasadori Romîni ori străini, pe mine nu mă plătește nimeni cu o groază de bani fiindcă eram olimpică și fată drăguță și cuminte cînd m-au călcat acum 18 ani pe trecerea de pietoni, un țigan dintr-o comună și nevastă-sa borțoasă. Așadar…’ou sont les neiges d’antant? En route Suisse-Bucharest probablement mais pas pour moi comme je veux et j’ai besoin, n’est pas ????????
    Si pupici. Amy N.
    (Și în caz că nu ați înțeles logica economico-politico-diplomatică a acestei constatări ale mele în raport cu fluctuațiile monedei Elvețiene care sunt ‘interesant’de urmărit zilnic la cursul valutar din stația de autobuz d.e…Elveția nu face bani numai din ceasuri, turism, ciocolată(Yumm-yummi), vaci și boi etc…ar fi fost mult prea ușor să fie așa.
    Păi ia gîndiți-vă, Romînii sunt bogați datorită brandurilor lor? Și țăranii cîștigă mai mult decît foarte mulți orășeni, de ani și ani, să știți. Plus că au plecat în străinătățuri la lucru, cam numai etnicii și clasele sociale de jos.N-au prea plecat Olimpicii și oamenii deștepți dacă nu au avut bani destui ca să plece, pe lîngă certitudinea că nu vor avea multe probleme, prin străinătăți. (uitați-vă pe CNN, TVR2 și Euronews).

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper