Parisul, o capitală tristă a lumii

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Dosar: Lumea la ora solidarităţii

Am intrat într-un an crucial al luptei împotriva terorismului. Imediat după atentatele din Franţa, din 7-9 ianuarie, 50 de şefi de stat şi de guvern s-au alăturat demonstraţiei uriaşe organizate împotriva noului val de crime. Un ocean de oameni s-a revărsat prin marile bulevarde pariziene în Place de la République şi Place de la Nation. Presa vorbeşte de aproape două milioane de manifestanţi la Paris şi de aproape patru în toată Franţa. De mâine, se speră, nimic nu mai poate fi ca până acum. Trauma prin care au trecut parizienii timp de trei zile şi tragedia adusă de moartea a 17 oameni nevinovaţi au produs revoltă, solidaritate şi determinare. Vor fi, oare, suficiente în lupta cu reţelele teroriste islamice?
Măsuri, desigur,
dar ce fel de măsuri?
Reacţia la noul val de terorism impune înăsprirea legislaţiei anti-teroriste la nivelul Uniunii Europene. În acest sens s-a discutat la reuniunea miniştrilor de Interne de la Paris, din 11 ianuarie, la care au participat reprezentanţii Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Italiei, Belgiei, Spaniei, Suediei, Poloniei, Olandei, Danemarcei, Letoniei şi ministrul american al Justiţiei. România a fost absentă. Este de aşteptat o întărire a controlului la frontierele exterioare ale Uniunii Europene, poate chiar o amendare a normelor de circulaţie în spaţiul Schengen, ceea ce ar confirma opinia că Uniunea nu trăieşte zile prea faste. ,,Suntem de acord cu toţii că trebuie instituite controale amănunţite în cazul unor pasageri, pe baza unor criterii sigure“, a declarat ministrul francez de Interne. Criterii sigure, desigur, dar apare îngrijorarea faţă de o posibilă restrângere a drepturilor civile căreia pot să-i cadă victime persoane nevinovate. Este adus în discuţie ,,sindromul Patriotic Act“, legislaţie adoptată de Administraţia Bush după atentatele din 11 septembrie 2011 care a condus, între altele, la războiul din Afganistan şi la deschiderea largă a porţilor închisorii de la Guantanamo. Măsuri similare în Europa sunt de neconceput. Dar Patriotic Act nu a reprezentat numai război şi închisoare, ci a acoperit legal ascultarea telefoanelor, supravegherea tranzacţiilor bancare, percheziţionarea locuinţelor, a ascuns ani buni tortura, după cum se recunoaşte într-un raport al Congresului american.
Delimitare necesară
Este de înţeles că tragedia de la Paris necesită o delimitare a Islamului, ca religie, de fanatismul care şi-a găsit în interpretarea abuzivă a doctrinei islamice resurse de ură şi răzbunare, iar în traficul de arme şi droguri – surse de subvenţionare a crimei. Ucigaşii sunt recrutaţi din rândurile nemulţumiţilor şi ale săracilor, instruiţi şi antrenaţi în ideile absolutismului politic pe care îl propovăduieşte Salafiya în numele păstrării tradiţiilor străbunilor. Pe acest fond doctrinar s-a produs radicalizarea cruciaţilor ,,statului islamic“, reţeaua cea mai de temut a terorismului de azi. Bombardarea poziţiilor acesteia cucerite în nordul Siriei şi al Irakului nu a dat rezultate. Rândurile se întăresc, crimele se multiplică, frontul de atac se lărgeşte. După uciderea lui Osama bin-Laden, reţelele de terorism ale grupării Al-Qaeda nu au fost distruse în totalitate. Cele care au supravieţuit au recurs la o surprinzătoare schimbare de tactică, deplasându-se în teritorii cât mai apropiate de Europa, şi-au concentrat forţa de atac în grupuri restrânse şi au folosit televiziunea pentru ridicarea gradului de impact mediatic al crimelor. Teroriştii au ales să înceapă în 2015 cu Franţa pentru a potenţa la maximum simbolistica răzbunării: lovituri în inima civilizaţiei. Cinismul acestei alegeri este greu de egalat, Franţa fiind a doua şi cea mai râvnită patrie a musulmanilor. Atacurile de la Paris au fost concepute deliberat în afara oricărei precauţii. În momentele cele mai dramatice, unul dintre criminali a ţinut să ia legătura cu un canal de televiziune pentru a răspândi cât mai rapid şi cât mai larg mesajul lui criminal: Răzbun bombardarea fraţilor mei din ,,statul islamic“! O astfel de reacţie este posibilă numai în minţile spălate în laboratoarele urii. Gratuitatea gestului este demontată de faptul că acest individ ştia că teroriştii acţionaseră în Belgia şi îşi propuneau să lovească în Italia, ţări care nu sunt implicate în lupta împotriva ,,statului islamic“. Pe ucigaş îl interesa să semene teroarea şi teama de moarte. Terorismul a devenit o profesie, cea mai odioasă, bine plătită, în preţ intrând chiar şi propria viaţă a criminalilor.
Evaluarea erorilor
Să treacă starea de surescitare emoţională şi să vedem unde au apărut erori. Pentru că erori au existat, o recunosc chiar autorităţile franceze. ,,Autocritica este cel mai bun sfătuitor pentru o distanţare salutară, scria un ziarist de la La Croix. Cu condiţia de a nu cădea în excesul invers, al devalorizării elanului trăit în aceste zile pentru apărarea unei anumite idei despre Franţa, cea a Franţei ca patrie a democraţiei şi a convieţuirii religiilor şi a comunităţilor. Franţa care se îndoieşte atât de des de ea însăşi a manifestat în ochii lumii capacitatea ei proprie de a se mobiliza“. Au existat lacune ale serviciilor secrete sau reacţii neadecvate ale poliţiei şi ale jandarmeriei în urmărirea şi anihilarea teroriştilor. Dar în discuţie intră şi sistemul de organizare socială, de învăţământ şi educaţie. Un semnal de alarmă a fost dat într-un raport din 2004 asupra pericolului pe care îl reprezintă cultivarea în şcoala franceză a unui ,,curent anti-naţiune“, susţinut din exterior. Sociologii au relevat pericolul social reprezentat de concentrarea străinilor în ghetouri, sărăcia şi rata mare a şomajului în aceste medii, creşterea fluxului emigranţilor ilegali.
Terorismul respinge nu numai misionarismul civilizator din vremea colonialismului, ci şi transferul valorilor lumii democrate. În zonele de conflict mecanismele democraţiei sunt puternic contestate. Reacţia violentă determină dislocări masive de populaţie. Din zonele de conflict provine cea mai mare parte a emigraţiei de astăzi. Cu decenii în urmă, emigraţia era acceptată ca forţă de muncă, apreciată chiar ca factor pozitiv al diversităţii culturale. Acum, Uniunea Europeană este nevoită să-şi revizuiască legislaţia pentru a reglementa cursul acestui fenomen. Iată o temă de reflecţie nu neapărat îndepărtată de cea a terorismului mondial.
Există un alt plan sensibil, cel al politicii externe. Experţii susţin că revoluţiile arabe au surprins diplomaţia franceză ezitantă; în timpul Administraţiei Sarkozy Parisul a avut legături privilegiate şi profitabile cu dictatorii din Maghreb. Desigur, Franţa s-a alăturat cursului istoric schimbat de revoluţiile arabe. Dar evoluţiile evenimentelor nu au fost favorabile, în locul regimurilor autoritare s-au instalat dictaturi religioase. S-a întâmplat în Egipt cu Frăţiile Musulmane, în Siria cu infiltrarea opoziţiei în care se puneau speranţe pentru răsturnarea lui Bachar al-Assad, în Mali şi Republica Centrafricană, unde islamicii au declanşat mişcări de secesiune recurgând la sprijinul reţelelor teroriste. Situaţia nou-creată în aceste două state a afectat interesele Franţei, iar intervenţia militară a fost considerată necesară pentru pacificarea acestor foste colonii franceze. După experienţa războiului din Afganistan, intervenţiile în Mali şi Republica Centrafricană ridică întrebarea dacă forţa armată este calea de urmat pentru contracararea terorismului. O abordare globală pentru stingerea conflictelor şi pacificarea Orientului Apropiat ar putea duce la soluţii mai eficiente? Care ar fi soarta păcii în această regiune dacă s-ar închide conflictul dintre israelieni şi palestinieni? Pacea în Orientul Apropiat a venit întotdeauna de la Ierusalim. Astfel pusă problema, atentatele teroriştilor în Franţa sunt cu atât mai odioase, cu cât lumea arabă salutase gestul politic al Parisului, curajos şi normal, de a recunoaşte dreptul palestinienilor la un stat propriu.
O observaţie marginală privind participarea statelor la manifestarea de la Paris. Am constatat că nu a trecut neobservată reprezentarea Statelor Unite la nivel de ambasador. Dar, de la Descartes, francezii au învăţat arta relativizării, aşa că ştiu să dea interpretarea potrivită şi convenabilă acestei situaţii. Reiau din comentariul găsit în La Croix şi citat parţial mai sus: ,,În acest 11 ianuarie Franţa pare să simbolizeze un principiu comun democraţiilor, cel în măsură să facă pe mulţi lideri străini să se considere parte, că-i aparţin; participanţii au conferit Parisului onoarea de a-l considera în acea zi capitală a lumii. Strategii personale sau solidaritate adevărată? Puţin importă. În fond, aceşti lideri au fost alături de francezi şi ţara noastră a atras atenţia cu altceva decât frumuseţea, gastronomia şi muzeele ei“.
Pentru o zi, într-adevăr, Parisul a fost din nou capitală a lumii. Din păcate, o capitală tristă.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper