Mediterana, un personaj de roman

Un articol de Mariana Criş

Cu o bogată carte de vizită, autor al mai multor volume privind istoria noastră contemporană, dintre care amintim Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc (Editura Curtea Veche, 2005), Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane (Editura Polirom, 2002) sau Istorie, cultură, politică (Editura Scrisul Românesc, 2008), Adrian Cioroianu s-a gândit că nu i-ar sta rău să îmbrace haina de romancier. Mai ales că făcuse un pas timid în proză, prin volumul Scrum de secol. O sută una de poveşti suprapuse (Editura Curtea Veche). Astfel, a publicat la editura lui preferată – Curtea Veche – romanul Adulter cu smochine şi pescăruşi, considerat, după cele 11 cărţi de istorie şi eseistică, debutul în roman.
Specialistul în istoria regimurilor comuniste şi decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii bucureştene a deschis uşa literaturii cu un roman erotic, aflat sub un moto sugestiv: „Pentru toate femeile care iubesc bărbaţii care iubesc femeile. Şi marea“. Adrian Cioroianu propune o manieră ludică de a-şi folosi personajele, mai ales că în pagina de gardă a romanului ne face cunoştinţă cu ele, iar în pagina de final ne „traduce“ mărcile de parfumuri folosite de femeile şi bărbaţii care roiesc în această masă narativă. Acţiunea se petrece într-un orăşel de pe malul Mării Mediterane, Osturia, unde, timp de trei zile, are loc un Festival al criticilor de film. Evident, la manifestare sunt invitate personalităţi din lumea celei de a şaptea arte. Astfel luăm cunoştinţă cu marea regizoare Alicia Leal, cu scriitorul care pregătea un scenariu pentru filmul ce urma să fie lucrat în Australia, Paul Bland, cu medicul Morico, animatorul acestui festival şi cu o sumedenie de alte personaje (minore) care participă la manifestare. Cele două „vedete“ – Alicia Leal şi Paul Bland – sunt cazate la vila „cu miros de sare şi nisip încins“,  Or Tuicha. Aici este spaţiul de desfăşurare a întâlnirii amoroase dintre cei doi, căsătoriţi şi cu istorii de viaţă, pe care nu şi le împărtăşesc. Sunt pagini de un erotism exacerbat, dar, totodată, descris cu o pudibonderie care ne face să ne aducem aminte de eseistul şi politicianul Adrian Cioroianu. Putem spune, fără tăgadă, că este vorba despre un roman carnal, unde autorul îşi „împrumută“ vocea scriitorului Paul Bland. Nu întâmplător, personajul narator este scriitor. Pentru că „veghează“ permanent asupra discursului, până şi partidele de sex sunt developate cu încetinitorul. Da, romanul are un caracter cinematografic, prin atenţia dată descrierilor, gradarea întâlnirilor, prezenţa fetei cu smochine care, în fiecare zi, le vinde celor doi amanţi fructele zemoase (vezi şi titlul romanului), finalul previzibil. Paradoxal, personajul principal al romanului este Marea Mediterană. Ea este martora întâlnirii amoroase, a despărţirii, a desfăşurării festivalului, a lumii micului oraş. „Dumnezeule, ce bine m-a primit. Cuprinderea apei m-a trezit brusc, atingerea ei rece m-a readus în simţiri şi pielea mea prăjită a explodat în momentul în care mi-am dat drumul peste val, dintr-odată, cu un mic impuls al tălpilor împingând în pietrele de dedesubt. Corpul meu a pătruns ca un cuţit în falia mării, ca şi cum apele mi s-ar fi despicat în faţă. Era rece şi o simţeam sărată în nări. Toată Mediterana era în faţa mea, până la orizonturi. M-am simţit viu, iar lenea ce-mi dădea târcoale pe pânza de in a dispărut nu ştiu unde. Din coaja pârjolului ce intrasem, se desprindea făptura de trestie a copilului ce fusesem înainte de a fi bărbat, gata să urle de bucurie la fiecare nouă atingere a mării. (…) Marea e mai adâncă decât omul din toate punctele de vedere“. În fapt, această osmoză a personajului cu marea este adevărata miză a romanului. Alergătura lui Paul în această materie primordială până la insula pustie, unde îşi aveau sălaşul pescăruşii, îi dă romanului o dimensiune umană, ce se topeşte în materia textuală. Erosul este un fapt, nu este vectorul unei metafizici,  poate mai curând o împlinire a umanului, o fugă din faţa singurătăţii. Este, până la urmă, o terapie, din care atât Paul, cât şi Alicia ies mai puternici.
Adrian Cioroianu vădeşte în acest roman de debut indiscutabile calităţi, numai că el – romanul – rămâne la nivel de exerciţiu. Autorul avea, când l-a publicat, peste 40 de ani, o experienţă de viaţă, de lecturi, de relaţii umane destul de mare şi, din acest punct de vedere, romanul este un exerciţiu. Dincolo de paginile frumoase, unde descrierile îşi au locul primordial, aş aminti, în acest sens, de elogiul femeii în pat, de erotismul manifest, de tuşa de uşor policier (vezi dispariţia recepţionerei Mimi, intrarea pe fir a comisarului Romero, pentru ca în final Mimi să fie găsită în casa celor două nebune, îndrăgostită fiind de Petro, care făcea un vin excelent), romanul îţi lasă impresia a fi scris în vârful peniţei fără o adâncime psihologică sau metafizică a erosului. Însă întâlnirea cu lumea latină interferată cu alte culturi, pentru că în Osturia trăiau mai multe naţionalităţi, fac din Adulter cu smochine şi pescăruşi o lectură de vacanţă, dar şi cunoaşterea unei alte dimensiuni a istoricului Adrian Cioroianu, cea de romancier.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper