Mats Wilander: ghinionistul norocos

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Tenismanul suedez Mats Wilander nu a avut o carieră prea îndelungată. Ca şi în cazul compatriotului său Björn Borg, faptul că a debutat foarte timpuriu întru marea performanţă, la şaptesprezece ani, l-a uzat înainte de vreme, astfel că declinul acestuia a început cam după şapte ani de intensă activitate profesionistă.
Dar înainte ca anul 1989 să reveleze progresiva cădere a starului scandinav, celebru, ca şi Borg, pentru enorma regularitate pe care o dezvolta în joc, sezonul 1988 îl adusese pe Mats pe prima poziţia ATP. De fapt, sezonul invocat a fost şi cel mai bun al suedezului, căci Wilander a câştigat trei dintre cele patru turnee de Mare şlem, impunându-se şi la Melbourne (victorie la Pat Cash), şi la Roland Garros (victorie la Henri Leconte), şi la US Open (victorie la Ivan Lendl, plus detronarea acestuia după trei ani de supremaţie în vârful ATP). Dacă mai adăugăm şi sfertul de finală de la Wimbledon (înfrângere în faţa lui Miloslav Meèià), plus turneul de la Key Biscayne (un fel de al cincilea Grand Slam, cu şapte tururi şi partide de trei seturi din cinci, în finală Mats zdrobindu-l pe Jimmy Connors), plus competiţia de la Cincinnati (cu victorie la Stefan Edberg), atunci avem imaginea completă a unui parcurs aproape perfect. Oricum, nu sunt deloc numeroşi jucătorii care au reuşit în carieră un Mic şlem. Fapt este că la douăzeci şi patru de ani campionul viking contabiliza şapte titluri de Grand Slam la simplu (trei victorii la Australian Open, trei la Roland Garros şi una la Flushing Meadows). Atât de multe, atât de repede? Asta uzează cumplit.
Cum spuneam, din 1989 începe pentru Mats un trist şi dureros proces de decădere tenisistică. Deşi obiectiv, argumentul sindromului de prea-plin nu explică prin el însuşi declinul campionului. A mai existat o întâmplare în biografia sportivului care l-a determinat să piardă contactul cu lumea performanţei în arenă.
La finele lui 1988, mai exact la 16 decembrie, la Stockholm, Suedia, cu Wilander şi Edberg în echipă, îşi apară trofeul, înfruntând Germania în Cupa Davis. Suedezii, cu Wilander şi Edberg epuizaţi după un sezon plin de evenimente, pierd fără drept de apel. Extenuat şi decepţionat, Mats năzuieşte să se întoarcă acasă. Iar pentru el, de câţiva ani, „acasă“ înseamnă Greenwich, în Connecticut, Statele Unite ale Americii, cartier de lux, verde şi somptuos. De la Stockholm la New York, zborul cursei aeriene PanAm trece prin Heathrow, Londra. Acolo are loc escala. Ceea ce ştim este că zborul PanAm 103, avion Boeing 747, decolează de pe aeroportul londonez la ora 18.30, fără ca printre pasageri să se numere şi Mats Wilander. Suedezul a renunţat în ultima clipă la cursă, din pricini personale. Pur şi simplu, schimbare de program. La ora 19.02 avionul american se dezintegrează în aer deasupra localităţii scoţiene Lockerbie. 259 de pasageri şi oameni din echipaj, plus unsprezece locuitori ai orăşelului scoţian, îşi perd viaţa într-un atentat cu bombă nerevendicat de nimeni, dar atribuit, atunci şi acum, serviciilor secrete libiene. O catastrofă…
În 1990 Mats Wilander avea să declare pentru revista Tennis Magazine: „Ar fi trebuit să mă urc în acea cursă, dar m-am răzgîndit în ultima clipă. Aşa a vrut soarta. După un asemenea eveniment, capeţi o colosală încredere în tine însuţi, iar o înfrângere pe terenul de tenis încetează să mai pară o catastrofă. Înţelegi că viaţa înseamnă cu totul altceva decât succesul sportiv.“
Poate că plecând de la noua filosofie de viaţă a campionului scandinav ne putem explica spectaculoasa lui cădere, ca şi derapajul acestuia în paradisul drogurilor, căci Mats este suspendat trei luni în 1995 pentru consum de cocaină…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper