Filosofia acuarelei

Un articol de ION BRAD

Ligia Podorean-Ekström, O istorie povestită a culorilor de apă, Editura Universitară Ion Mincu, Bucureşti, 2009

 

Un album special, primit de la acest reputat arhitect şi cunoscut român, doamna Ligia Podorean. Ea trăieşte şi lucrează încă în Suedia, unde fusese căsătorită cu regretatul scriitor Ekström, cu cărţi traduse cândva şi în limba română. Albumul l-am primit la Alba Iulia, cu prilejul celui de al XVIII-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti, de la care în ultimii zece ani doamna Ligia nu a lipsit niciodată, astfel reprezentând frământările şi înfăptuirile românilor trăitori în liniştita ţară nordică.
Unele dintre expoziţiile sale la care am asistat, fie  la Alba Iulia, fie la Bucureşti, au reprezentat şi pentru mine, ca şi pentru unii critici de specialitate – la loc de frunte, Petru Comarnescu! – o revelaţie şi o bucurie artistică deosebită. Peisajele româneşti, ca şi multitudinea celor străine, în care lumina este atotbiruitoare, mai ales în luptă cu ceţurile Nordului suedez sau finlandez, devin un cântec tonic cuceritor, fără ramele timpului. Dar în tainele acestei măiestrii a doamnei Ligia Podorean-Ekström ne introduce mai bine doamna Veronica Bodea Tatulea din Braşov care semnează prefaţa amplă a volumului: „Apariţia acestei cărţi umple în sfârşit un gol, căci acuarelei, pe nedrept marginalizată între celelalte genuri ale artei plastice, nu i s-a dedicat până acum un studiu, dacă nu critic, cel puţin istoric… această carte îşi propune în primul rând să facă pe iubitorul de artă să pătrundă în această subtilă realitate a acuarelei, povestindu-i despre marii creatori în această tehnică, bineînţeles pe baza unei selecţii personale dar destul de obiective a autoarei, ghidată în alegerile sale de gustul şi preferinţele dobândite într-o viaţă de practicantă a picturii în culori de apă.
De aceea se impune şi o scurtă prezentare a autoarei, acuarelistă cunoscută în contextul european. Energia sa creatoare, temperamentul ei impetuos, încrederea în sine şi curajul cu care a luat în piept viaţa au ajutat-o să şi-o trăiască aşa cum şi-a dorit-o, intensă, frământată, bogată în preocupări şi sentimente, activă pe toate planurile, creator şi în acelaşi timp profesor, dornică să-şi împărtăşească experienţa tuturor celor interesaţi să picteze sau măcar să cunoască misterele acestei tehnici atât de dificile, care presupune spontaneitate, capacitatea imediată de a reacţiona la imprevizibilul şi aleatoriul datorat suprafeţei umede pe care culoarea se împrăştie aproape la întâmplare şi chiar de a le transforma în mijloace de expresie“.
Revelatoare şi pline de interes sunt şi mărturisirile autoarei, care are şi harul condeiului, ca şi colocviile sale publice. Iată doar aceste accente autobiografice: „Născută într-o familie de romantici la poalele Surului, în vuietul vijelios al Cheişoarei de pe Valea Moaşei, am purtat cu mine tot acest tumult prin care profesia de arhitect mi-a purtat paşii. Hoinărind cu proiectele în regiunile frumoase ale ţării, i-am descoperit trăirile, trecutul în lemn şi piatră, culorile pajiştelor şi ale ţesăturilor, înclinaţia arborilor, zumzetul apelor năvalnice, silueta munţilor. În Carpaţii mei şi la Dunăre am îndrăgit natura, Sibiul şi Sighişoara m-au afundat în zidurile trecutului, Iaşiul mi-a dezvăluit lumina apusului de pe cele 9 coline, lumina adusă parcă din Roma Italiei. Nici un mare acuarelist înscris în istorie nu a lipsit de la lumina milenară a Romei. Şi aşa în toţi acei ani, simultan cu proiectele mele de arhitectură, restaurări şi urbanism s-au născut şi au crescut şi acuarelele mele“.
Acum când se discută atât de mult despre situaţia diasporei româneşti, prin excelenţă eterogenă, este plăcut să constatăm că există şi reprezentanţi tradiţionali ai unei elite artistice de genul doamnei Ligia Podorean, care, la cei 80 de ani ai săi, jumătate trăiţi şi munciţi în Suedia, este încă o reprezentantă prestigioasă şi demnă a neamului nostru.
Regret că nu am mai mult spaţiu pentru a exemplifica aceste afirmaţii, cred eu, obiective. Dar, în încheiere, merită să-i cunoaştem această delicată şi inefabilă, ca să-i zic aşa, „filosofie a acuarelei“:
„Dacă ar fi să dăm o definiţie acuarelei, ea ar fi: înveşnicirea clipei prin culoare.
Clipa se identifică prin densitate cu emoţia. Pe plan temporal e clipă, pe planul trăirii în adânc este emoţie. Emoţia se naşte din întâlnirea artistului cu universul exterior lui. Artistul primeşte vibraţiile ce vin spre el, le însumează, le domesticeşte conform structurii lui şi le re-creează alcătuind un nou univers, prin forţa lui demiurgică“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper