Federer, între statistică şi legendă

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Duminică, 11 ianuarie 2015, pe terenul central al turneului de la Brisbane, Australia, tenismanul elveţian Roger Federer a mai bătut un record personal şi a mai scris încă o dată, dacă mai era nevoie, istorie. El a câştigat partida cu numărul 1000 din carieră, fiind, din acest punct de vedere, pe locul al treilea all time, înaintea sa stând doar doi alţi campioni: americanul Jimmy Connors, cu 1273 de partide câştigate, şi cehoslovacul Ivan Lendl, devenit ulterior cetăţean american, cu 1071 de victorii.
Aşa ar începe un banal articol dintr-o gazetă de sport pe o temă excepţională: recordurile lui Fedexpress. Stilul e consacrat, iar eroul ţine de legendă. Totuşi, situaţia este complicată, ea comportând nu puţine capcane. Cum să scapi de locurile comune, deopotrivă cele ale retoricii reflexe, dar şi cele ale stilisticii flamboaiante? Căci există, probabil, două tipologii patente în jurnalistica sportivă, de la noi şi de aiurea. Gazetarul sec, expozitiv şi denotativ, care surprinde întâmplarea de excepţie în prozaismul ei cel mai concret, şi jurnalistul-scriitor, omul fanatizat de metaforă, care sugrumă informaţia nudă cotropind-o cu o avalanşă de tropi. Cum e mai bine? Cum să scrii echilibrat despre o împrejurare, erou, legendă ieşite din comun? Probabil în ambele variante, dar epurate de tentaţia extremismului. Omul este stilul, spunea cândva Buffon. Nu, nu portarul de fotbal italian Gianluigi Buffon, titular al squadrei azzura şi al lui Juventus din Torino, ci Georges-Louis Leclerc, baron de Buffon, marele savant şi scriitor francez de secol al XVIII-lea.
Un fost profesor al meu de la EHESS, Paris, mare fan al sportului şi excelent scriitor la rându-i, îmi spunea mai demult că ultimii mari stilişti ai limbii franceze sunt gazetarii de la l’Equipe. La vremea aceea, butada dascălului parizian de literatură comparată mi s-a părut genială. Astăzi, după aproape două decenii de când mi s-a împărtăşit acea formulă, sunt mai măsurat şi mai sceptic. Când stilul estompează informaţia şi privilegiază autorul în detrimentul eroului parcă nu este totul în regulă. şi, ţinând seama de aceste precauţiuni legate de bucătăria stilului jurnalistic, parcă nu m-aş hazarda să celebrez inflamat recordul lui Federer. Parcă nu aş vota cu spusele unui autor român al cărui talent tinde să-i întunece raţiunea, unul care, acum câteva zile, într-un editorial dintr-o gazetă sportivă băştinaşă, spunea că sora vitregă a adevărului este statistica. Chiar, de ce ar sta aşa lucrurile? Căci e un truism faptul conform căruia cifrele nu mint niciodată. Fireşte, ele nu izbutesc să recupereze integral excelenţa unei reuşite şi a unei biografii sportive, dar au totuşi meritul de a oferi o imagine precisă cu privire la realizările unui campion. Restul e rumoare, bârfă şi fantasmă, m-aş grăbi să adaug. Adică poveste, dar nu povestea unui erou, ci aceea a spunerii poveştii despre erou.
Din aceste pricini, îmi iau libertatea de a proceda sec, liniar, statistic. Mă preocupă cifrele lui Federer, aşezate în oglindă cu cele ale altor mari campioni ai tenisului, exact din dorinţa de a înţelege care este locul său real într-o istorie a sportului alb.
Voi lua ca reper ideea raportului dintre victorii şi înfrângeri contabilizate de computerul ATP. Nu voi trece cu vederea eficienţa numărului de meciuri disputate (raportul procentual dintre victorii şi înfrângeri). Nu voi uita numărul de turnee ATP de simplu adjudecate, numărul de săptămâni petrecute pe prima poziţie a ATP Rankings. Sigur, e dificil, de multe ori nedrept şi în chip evident forţat să compari rezultate şi realităţi din epoci istorice diferite. Una e să faci recorduri cu o rachetă grea, de lemn, în mână, şi alta cu o rachetă din grafit-carbon-titanium, foarte uşoară etc. Peste orice fel de incompatibilitate şi relativism rămân însă nişte constante: calitatea umană, forţa de caracter şi rectitudinea mentală a campionilor. Iar compararea acestor date reflectate în statistică nu cred că este înşelătoare.
Aşadar, iată cifrele lui Jimmy Connors: 109 titluri, 1.273 victorii la 279 înfrângeri, procentaj de eficienţă (81,79%),  268 de săptămâni pe locul 1 ATP. Ivan Lendl: 94 titluri, 1.071 victorii la 239 înfrângeri, procentaj de eficienţă (81,8%), 270 de săptămâni pe locul 1 ATP. Roger Federer: 83 titluri, 1.000 victorii la 227 înfrângeri, procentaj de eficienţă (81,5%), 302 de săptămâni pe locul 1 ATP.
O privire rapidă e de natură să ne edifice: Federer poate bate eventual recordul lui Lendl de victorii, majorându-şi procentajul de eficienţă şi numărul de titluri adjudecate, cu toate că, pe final de carieră, cum este elveţianul, asemenea lucruri nu se întâmplă de obicei foarte frecvent. De regulă, campionii care se apropie de retragere pierd mai mult decât câştigă. Roger nu a intrat încă în acea fază, însă de-acum încolo totul este posibil. El va rămâne recordmen al numărului de săptămâni petrecute pe prima treaptă ATP, nimeni nefiind în stare să-i pericliteze realizările. Ca număr de turnee câştigate, greu de spus dacă îl va depăşi pe Lendl. Cât priveşte procentajul de eficienţă, recordmenul absolut este spaniolul Rafael Nadal, cu următoarele cifre: 64 titluri, 706 victorii la 140 înfrângeri, procentaj de eficienţă (83,7%), 141 de săptămâni pe locul 1 ATP.
Din toate aceste comparaţii statistice, rezultă fără echivoc că Roger Federer este un supercampion, cu recorduri fabuloase, dar că e greu de spus cine este cel mai mare jucător all time. Sigur, Roger are 17 turnee de Grand Slam câştigate, dar australianul Rod Laver a făcut în două rânduri Marele şlem, ceea ce Federer nu a izbutit niciodată. Elveţianul joacă foarte elegant, dar sunt voci autoritare care spun că Dick Pancho-Gonzales sau Lew Hoad ori chiar Ilie Năstase jucau încă şi mai elegant. Şi Agassi, ca şi Federer, a câştigat tot ce se putea câştiga (Grand Slam, Turneul Campionilor, Olimpiada, Cupa Davis), dar americanul a luat aurul la JO în proba de simplu, ceea ce Roger nu a putut să facă. Etc.
Oricum ar fi, două adevăruri reies din excursul de mai sus: 1. comparaţiile între epoci, campioni şi stiluri de joc sunt relative şi riscante; 2. cifra de 1.000 de victorii înregistrate în tenisul actual este una impresionantă, căci e mai greu să rezişti la nivel înalt astăzi, iar din acest punct de vedere, Federer are locul său în istoria sportului alb.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper