Despre angajamentul civic şi intelectual

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Dacă ar fi, şi de ce n-ar fi luate în serios ultimele veşti, nu se întâmplă deocamdata nimic în ţară. Nimic important, nimic semnificativ, nici măcar câteva dovezi mai mărunte că, cel puţin în sensul celor vehiculate în presă, s-a schimbat locatarul de la Cotroceni şi naţia, votanţii şi nevotanţii sedentari şi risipiţi în lume, aştepta mult şi repede de la această schimbare îndeajuns de surprinzătoare. E posibil ca, din cauza surprizei încă nedigerate nici de învingători şi nici de învinşi, să fi dispărut întâmplările mari şi mici care lăsau impresia, până la alegeri, că România era un viespar. Interpelări, arestări, condamnări, încăierări politice la televizor, comentarii aprige sau dezabuzate în ce a mai rămas, şi în ce hal, din presa scrisă, cetăţeanul român onest şi cu frica lui Dumnezeu avea cu ce să-şi trateze nefericirile şi să se şi distreze pe deasupra. Dar, de mai bine de două luni, nu mişcă nimic. Îngrijorarea e totală, ţara – paralizată şi, mult mai devreme ca altădată, acelaşi cetăţean onest şi cu frica lui Dumnezeu a început să se întrebe dacă n-a votat din nou anapoda. Guvernul şi Parlamentul au căzut în melancolie şi lupte intestine. Ecoul călătoriei la Bruxelles a noului ales şi conversaţia în dialectul saşilor, cu Jean-Claude Juncker, noul preşedinte al Comisiei Europene, marele aranjor al avantajelor fiscale de miliarde pentru 320 de multinaţionale acordate în anii când era prim-ministru al Luxemburgului (1995-2013), a fost nul în ţară şi, e de bănuit, n-a stârnit nici zâmbete şi nici speranţe. Cu vizita siropoasă a secretarei adjuncte a Departamentului de Stat american, sosită cu indicaţii preţioase şi exigenţe nenegociabile, s-a întâmplat la fel. N-au stârnit nici zâmbete şi nici speranţe pentru ce va fi, dacă va fi vreodată bine făcut în ţară, armonia, entuziasmul, zelul şi graba guvernanţilor de a suplimenta cu 2% bugetul destinat armatei de mercenari români sub pretextul unei ameninţări teroriste într-o Românie în care nu există practic imigraţie musulmană.
Rămase fără adversari pe câmpul de luptă după retragerea lipsită de glorie din Irak şi Afganistan, Rusia continuând să existe şi după sancţiuni şi după cel de al treilea atac monetar, iar o confruntare militară fiind exclusă, Alianţa Atlantică şi Statele-Unite şi-au chemat la ordine supuşii, să-şi modernizeze armata cu arme şi avioane, bineînţeles americane, în perspectiva confruntării cu noi duşmani. Bombardarea Statului islamic încrustat pe zi ce trece mai mult în nordul Siriei şi al Irakului, tragedia din Franţa şi consecinţele ei militare, criza din care Europa încă nu a ieşit şi nu se ştie când va ieşi, reînceperea conflictului din Ucraina anunţă fără îndoială noi războaie şi noi tragedii.
În lâncezeala politică, economică şi socială, în năuceala spiritelor în care s-a pierdut România din motive de conjurare a miracolului votat în transă, ar prinde bine sugestiile subdirectorului adjunct al UNESCO, Philippe Quéau, privind angajamentul civic şi intelectual. Ambasadorul nostru de ani de zile care nu-şi refuză şi căruia nu i se refuză plăcerea de a scrie la ziar şi la revistă despre trecutul şi prezentul personal şi al ţării, tăvălind cu cea mică ocazie „comunismul“, trebuie să fie la curent cu blogul subdirectorului adjunct şi e de mirare că nu şi-a informat cel puţin cititorii săi fideli.
Iată câteva din sugestiile lui Philippe Quéau adresate celor care refuză fatalitatea celebrei şi tristei formule There is no alternative (Nu există altă alternativă, la neoliberalism, se înţelege) lansată cândva de nu mai puţin celebra şi trista Margaret Thatcher:
Militaţi pretutindeni unde este încă posibil să fie pusă în practică o politică generală de „bunuri comune“ materiale şi imateriale, pentru o reformă naţională, europeană şi mondială a fiscalităţii şi de eradicare a paradisurilor fiscale!
Militaţi pentru o prioritate absolută a învăţământului pentru toţi de-a lungul întregii vieţi!
Militaţi pentru un venit minim asigurat tuturor şi finanţat de o taxă mondială a capitalului mobil şi imobil!
Militaţi pentru o orientare generală a civilizaţiei nu spre consum, ci prin creaţie, producţia de cunoştinţe, dezvoltarea armonioasă a relaţiilor umane!
Votaţi masiv pentru partidele care au în program cel puţin una dintre aceste idei!…
Inutil de căutat cel puţin una dintre aceste idei în programele partidelor noastre şi ale preşedinţilor care s-au perindat la putere de douăzeci şi cinci de ani. Inutil, de altfel, de căutat în programele lor orice idee demnă de un partid şi de un om politic ajuns în fruntea ţării care răspunde aşteptărilor şi năzuinţelor reale ale românilor. Discursurile politice şi ale intelighenţei şi acţiunile lor se înscriu în curentele neoliberale de gândire şi de acţiune care combat „colectivismul“ şi promovează individualismul, condiţie a dominaţiei totale de către forţele sociale, politice şi economice care ameninţă supravieţuirea planetei, viitorul comunităţilor umane şi, îndeosebi, fiinţa umană în ce are ea mai esenţial. Cu singura speranţă în miracolele câtuşi de puţin probabile vândute pe nimica toată când se pune o dată la patru-cinci ani în mişcare circul democraţiei autohtone, cetăţeanul român onest şi cu frica lui Dumnezeu nu poate trăi decât de azi pe mâine. Nu-i convine, îl doare, musteşte revolta în el, nu poate conta pe intelectualii noştri prea ocupaţi cu posteritatea şi cu admiraţia buricului personal, dar s-a obişnuit.
Aici se află, din nou, România.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper