Urări şi avertismente

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

De dincoace de Ocean, din Statele Unite, aflat în vacanţă, preşedintele ales a găsit timp să-şi felicite compatrioţii care poartă numele de Nicolae. Nu e sigur că a fost votat de toţi, dar, cum se întâmplă pare-se pentru prima oară în anii postsocialişti fără ca gândul să alunece la Nicolae care a fost împuşcat, gestul contează şi merită consemnat. Vor urma, desigur, urările de Crăciun, de Sfântul Vasile, de Anul Nou şi de Sfântul Ion. Prilejurile nu lipsesc şi, la nevoie, se vor găsi câţiva pricepuţi şi binevoitori care să le pună la cale cum s-au pus şi într-alte împrejurări mai recente. Nu trăim degeaba în vremurile de azi, când se fac şi se desfac prestigii, se distrug oameni şi se ajunge la închisoare din te miri ce.
S-ar putea medita până la următoarele urări la una dintre realităţile mai puţin comentate, dar nu lipsite de interes, pentru a înţelege cum merge de fapt ţara. Ar fi vorba de aparenţele care lasă să se întrevadă că primarii noştri îşi câştigă bine viaţa. Dacă nu toţi, o parte importantă dintre ei. Cu siguranţă, însă, fostul primar al Sibiului care, de ani de zile, acum se ştie, îşi petrece vacanţele în staţiunea de lux Palm Beach din Florida.
N-ar fi, desigur, nimic grav, românii ajunşi cât de cât, şi se ştie mai rar cum şi în ce proporţii, o întind când vine vremea vacanţelor de vară spre destinaţii exotice sau la modă, Thailanda, Indonezia, Dubai, Coasta de Azur, iar când vine vremea vacanţelor de iarnă – în Austria sau în Italia, fiindcă zăpada e mai albă şi mai pufoasă. O întind, altfel zis, acolo unde contează să-şi facă poze şi filmuleţe care să ajungă la publicaţiile care şi ele contează. Vacanţele în Statele Unite sunt şi mai cu moţ.
Mai neajunşii, care n-au luat şi obiceiul vacanţelor de iarnă, se prăvălesc pe plajele din Grecia şi Turcia, săracii se calcă pe picioare la Eforie Nord şi la Costineşti sau rămân acasă şi se uită la televizor. Intelectualii oficiali trag o fugă la Paris, la Berlin sau la Londra şi dau apoi de veste cititorilor care mor de curiozitate şi de nerăbdare să afle ce-au simţit şi gândit profund în contact direct, intim, cu civilizaţia, democraţia şi ce-o mai fi pe acolo pe placul lor. Pentru a nu pierde intrarea triumfală şi veşnică în Istorie a preşedintelui din ultimii zece ani de progres şi de bunăstare cum n-a cunoscut niciodată România, unul dintre ei a rămas acasă, în vila nou construită, şi i-a mai trântit o adoraţie şi un omagiu public şi înduioşător, cum numai bătrâneii recăzuţi în vârsta tulbure a adolescenţei ştiu să-şi alinte idolii şi să-şi admire buricul şi ce se zăreşte mai în jos. Un împătimit al scrisului galopant la ziar care le ştie, le pricepe pe toate şi citeşte ca nimeni altul viitorul şi-a oferit plăcerea masochistă de a se deplasa până în Cuba etern comunistă şi de a reveni în patrie cu nostalgia fundurilor promiţătoare ale cubanezelor; ceea ce e mult mai sănătos pentru moral, suflet, minte şi trup.
E de presupus că în această sumară panoramă a tendinţelor legate de vacanţele românilor, primarii înstăriţi sau de-a dreptul bogaţi procedează ca toţi ceilalţi înstăriţi sau bogaţi din ţară. În lipsa lor, se ocupă fără îndoială cineva de treburile primăriei, ale urbei, comunei şi satului şi de doleanţele cetăţenilor care i-au ales. Aşa trebuie să se fi întâmplat şi în anii când fostul primar al Sibiului şi soţia plecau în Florida să-şi petreacă vacanţele şi să-şi vadă finul român şi fina slovacă. Bilete de avion scumpe în lei, hotel scump în dolari, totul scump şi tot în dolari. După lucrurile bine făcute la Sibiu, primarul merita cu certitudine o vacanţă pe măsură, astfel încât să se reîntoarcă odihnit şi în plină formă pentru a continua făcutul bine al lucrurilor.
Dar asta a fost până nu demult, când subita şi suficient de misterioasă voinţă a majorităţii alegătorilor a hotărât să-l instaleze pentru cinci ani la Cotroceni cu toate onorurile, îndatoririle şi privilegiile înaltei ocupaţii de preşedinte al ţării. Campania electorală, alegerile şi câteva scurte deplasări politice în ţară şi în Basarabia i-au stricat vacanţa de vară. Probabil rezolvată chestiunea moralităţii şi a competenţei consilierilor pentru care a fost luat la întrebări de către cunoscuţii lingăi prezidenţiali ai ultimilor zece ani, preşedintele ales a fost sfătuit sau a găsit singur de cuviinţă să ia din nou drumul Floridei. În treacăt amintind şi păstrând proporţiile, în seara când a câştigat alegerile din Franţa, Nicolas Sarkozy şi-a sărbătorit victoria cu amicii politici şi câţiva intelectuali de genul Bernard Henry Lévy (sfătuitorul intervenţiei cu urmări catastrofale în Libia) la celebrul restaurant de lux Fouquet, iar a doua zi s-a îmbarcat pe iahtul miliardarului Bolloré; percepţia, altminteri reală, de preşedinte al bogaţilor, l-a urmărit de-a lungul întregului mandat.
De la sine înţeles, în această iarnă n-au mai călătorit spre Statele Unite primarul Sibiului şi soţia, ci preşedintele ales al României şi prima doamnă a ţării însoţiţi de flăcăi cu priviri agere şi mâna lejeră, care s-au ales şi ei cu o vacanţă de vacanţă, cum se mai zice. Întrebarea pe banii cui şi-a făcut vacanţa toată această lume bună e nelalocul ei şi se retrage. E posibil ca oficiali americani de rang mai mare sau mai mărunt să dea o fugă până la Palm Beach pentru a strânge mâna alesului românilor şi a mai discuta ce şi cum despre bazele şi Scutul din protectoratul România sau, mai degrabă, alesul românilor să facă un salt până la Washington şi să se aleagă şi cu ceva cerinţe suplimentare până la următoarea arătare cu degetul a ambasadorului de la Bucureşti. E posibil, dar suntem deja în zona secretelor de stat.
În absenţa preşedintelui ales au avut loc evenimente nu lipsite de semnificaţii particulare atât în ţară, cât şi în vecinătatea ei apropiată. În ţară s-a lucrat şi se lucrează de zor şi cu avânt la debarcarea imaturului prim-ministru, care şi-a pansat în Dubai rănile de candidat prezidenţial scos brutal şi deocamdată inexplicabil din cursă, şi la dezintegrarea partidului socialist. Înainte de a fi băgat cu forţa în Istorie de adoratorii săi imperturbabili şi de a da oferi şi generaţiilor cât mai viitoare şansa să ia cunoştinţă şi să cadă pe spate de admiraţie pentru personalitatea şi realizările sale măreţe care, printre altele, ar fi smuls în sfârşit ţara din comunism, fostul deja preşedinte s-a mai arătat la televizor şi a mai dat câteva indicaţii preţioase guvernului pentru a fi remaniat începând cu primul-ministru, parlamentului speriat de probabilitatea alegerilor anticipate şi românilor încă buimăciţi de rezultatul alegerilor. S-a aflat şi că hotărârile noului preşedinte vor fi aduse la cunoştinţă în limba română de o scriitoare. S-au reluat arestările haotice şi condamnările la comandă. E frig, cerul e întunecat, e sărăcie, ţara e tristă, oportuniştii de profesie şi din vocaţie şi intelectualii care şi-au pierdut adoratul şi protectorul se calcă pe picioare, iar aşteptarea tembelă a miracolelor, fatalitate românească, a repornit cu frenezie. În Basarabia pândită de pierderea definitivă a Transnistriei şi a Găgăuziei au început tratativele dificile ale realizării unei coaliţii pro-europene şi ale repoziţionării riscante în relaţiile cu Rusia. Dar evenimentul cel mai interesant, un adevărat avertisment, adresat de Europa şi de Statele Unite ţărilor care nu respectă strict dogmele neoliberalismului şi ale supremaţiei oligarhiei financiare internaţionale şi mai cochetează cu naţionalismul şi cu politici sociale, rămâne impunerea în noul guvern al Ucrainei, în posturi-cheie, cu implicaţii economice şi sociale, a trei cetăţeni străini verificaţi şi de încredere. Cu noul preşedinte aflat în graţiile Germaniei şi cu supunerea şi zelul capitalist nedezminţite de douăzeci şi cinci de ani al guvernanţilor, România ar putea fi considerată azi, şi probabil este în cancelariile occidentale, un teritoriu locuit de o populaţie care şi-a acceptat soarta. Cu alte cuvinte, va fi cum a fost.

P.S. Îngăduită fie-i corespondentului de dincoace de Ocean urarea de toate cele bune tuturor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper