Spectrele crizei

Un articol de GABRIELA DÃIANU

Monica Săvulescu Voudouri, Vă scriu din Atena, în anii crizei, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2014

 

Anul acesta, am călătorit de două ori în fascinanta Ellada. Întâmplarea a făcut ca, în decursul săptămânii petrecute în Larisa, cel mai mare oraş din regiunea Thesalia, să-mi sărbătoresc ziua de naştere laolaltă cu prieteni greci şi spanioli. Aflaţi cu toţii seara într-un restaurant, am comandat câteva băuturi. Curând, însă, chelnerii au început să umple masa cu platouri încărcate de mâncăruri tradiţionale. Surprinşi, le-am sugerat că ne greşiseră comanda. Voioşi, ospătarii ne-au transmis că totul era din partea casei. Ospitalitatea grecilor nu lăsa să se întrevadă deloc şocul economic şi spiritual pe care îl resimţiseră nu cu mult timp în urmă, imediat după instaurarea recesiunii. Din acest motiv, întâlnirea cu volumul Monicăi Săvulescu Voudouri, Vă scriu din Atena, în anii crizei, a fost o revelaţie personală: cartea prezintă, din punctul de vedere al intelectualului plasat chiar în epicentru, efectele dramatice ale crizei elene, dezvăluind o stare de fapt inimaginabilă pentru cei care nu au luat parte, în mod direct, la alienarea generală cauzată de falimentul ţării.
Scriitor şi antropolog român stabilit în Grecia, Monica Săvulescu Vouduri depune, în „scrisorile“ antologate de Tracus Arte (publicate iniţial în revista Contemporanul), o mărturie autentică despre situaţia economică, socială şi identitară a patriei lui Homer. Gestul autoarei provine din loialitatea faţă de poporul care o găzduieşte din 2007 încoace. Totuşi, articolele sale nu conţin observaţii reci, de proces-verbal, nu fac anchetă jurnalistică stearpă, ci sunt veritabile pagini de literatură. Textele din Vă scriu din Atena, în anii crizei sunt proze scurte autonome.
Cele câteva portrete creionate aici devin memorabile prin tragismul şi consecvenţa faţă de un ideal: Nikos, un antreprenor din Pireu, moare de inimă rea după ce doi imigranţi africani se infiltrează în camionul cu care transporta produse tradiţionale greceşti în Europa Occidentală. Este prins în Germania şi judecat, iar procesul de doi ani îi provoacă sfârşitul. Un alt personaj exemplar este cizmarul Panaiotaki; afectat de criză fizic şi financiar, bărbatul este forţat să-şi mute atelierul într-un subsol dezafectat. Nici măcar solidaritatea clienţilor săi eterni – care îi plăteau un euro pentru o lucrare proastă, doar de dragul de a-l ajuta – nu se dovedeşte suficientă în condiţii de recesiune. De altfel, gesturile de umanitate pot fi întâlnite la tot pasul în cartea Monicăi Săvulescu Voudouri. Zguduiţi de criză, grecii se întrajutorează prin înfiinţarea de diferite centre şi comitete de sprijin, promovând o adevărată etică a altruismului civic.
Cuvântul „anapoda“, citit de greci literal, „cu picioarele în sus“, este definitoriu pentru a descrie situaţia poporului grec în cei mai duri ani ai recesiunii. Închiderea micilor prăvălii şi a tavernelor, precum şi deprinderea mâncatului în singurătate, în incinta casei („n-am ajuns eu încă aşa de rău încât să mănânc singur“ – îi spunea un vecin autoarei înainte de instaurarea crizei) sunt primele semne ale scăderii financiare. Treptat, se ajunge la inechitate socială, iar criza economică devine o maladie, un spectru ameninţător. „Troika“, termenul folosit de Nigel Farage pentru a desemna dictatura impusă în Grecia în timpul recesiunii de triumviratul FMI – Banca Central Europeană – Comisia Europeană, stârneşte teama locuitorilor ţării care trebuie să fie permanent atenţi la ceea ce li se (re)comandă. La fel ca în tragedia antică, oamenii devin fantoşele unei deux et machina: „Stăm cu ochii la televizor, ca să vedem ce mai face Troika. Când mai vine, când mai pleacă, ne dau, nu ne dau. Către miezul nopţii, luminile încep să se stingă prin apartamente. Ne culcăm ameţiţi de cifre, de termeni pe care nu-i cunoaştem, de ratinguri“. De parcă n-ar fi suficientă, criza efectivă îşi aduce cu sine şi spectrul, potenţialitatea.
Un corolar al sărăciei lucii, mâniei şi deşertăciunii resimţite de populaţie este emigrarea. Însăşi fiica Monicăi Săvulescu Voudouri emigrează, împreună cu familia, în Franţa, în căutarea unui viitor mai promiţător. A te strămuta în altă ţară – crede autoarea – înseamnă a trăi dincolo de o folie de plastic, pe care poţi cel mult s-o atingi, nicidecum s-o pătrunzi. Rămaşi în Grecia falimentară, oamenii defrişează parcurile şi taie copacii pentru a se încălzi. Frigul caloriferelor este o metonimie pentru răceala spiritului indusă de criză. În plus, palmierii se îmbolnăvesc şi mor. Întreaga natură se raliază la dezastrul produs de recesiune. Simbolurile rezistenţei dătătoare de speranţă sunt bulbii de floare moşteniţi de scriitoare de la stră-străbunica sa, care nu pregetă să răsară şi să arate recursivitatea istoriei.
Schimonosiţi de foamete, şomaj şi de regimul privativ, oamenii nu îngenunchează, ci aleg rezistenţa prin cultură: „Fugim cu toate puterile din calea depresiei. Ne apărăm, bezmetici, de grijile zilnice. Încercăm să uităm, măcar pentru câteva ceasuri, de impozitele ucigătoare. De lipsa de bani. De peisajul care se urâţeşte sub ochii noştri, căzând sub povara sărăciei (…) Ne refugiem în cultură. Parcă am mai trăit o dată acest fenomen. L-am trăit prin anii ’80, înainte de emigrare, în România (Monica Săvulescu Voudouri a plecat din România în 1985, trăind în Olanda până în 2007 – n.m.). Acelaşi. Şi totuşi altfel. Completamente altfel“. Ca urmare a retragerii în cultură, se înmulţesc reprezentaţiile teatrale făcute după clasici; chiar şi emisiunile TV se schimbă. Un sfat preţios primit de autoare vine din partea lui Stavros Deligiorgis, emerit profesor american de literatură comparată: „Când ţi-e frică de viaţă, e bine să te întorci la clasici. Citeşte Homer, citeşte Shakespeare. Vei dobândi sentimentul istoriei“. Recomandarea literatului este universal valabilă. Pusă în faţa exemplarităţii unor caractere sau evenimente, fiinţa umană îşi poate reconsidera destinul.
De-a dreptul covârşitoare sunt problemele segregării şi „vânătorii de oamenii“. Prima dintre ele vine să împlinească premoniţiile antropologilor care afirmau că sărăcia va deveni pretext de separare a oamenilor şi de coborâre pe scara socială. Neputând concura cu cei care deţin diferitele tipuri de capital, săracii vor deveni victime sigure. Celălalt subiect de reflecţie – „vânătoarea de oameni“ – îi survine scriitoarei stabilite în Atena prin intermediul cărţii omonime semnate de Grégoire Chamayou. Acolo, filosoful francez descrie toate tipurile de vânătoare existente de-a lungul veacurilor şi până în ziua de azi. Taxonomia se încheie cu vânătoarea de tip xenofob a străinilor la care Monica Săvulescu Voudouri ar adăuga vânătoarea de popoare (Siria, Iran, Liban etc.).
Ca o sumă a tuturor ideilor dezbătute, volumul Vă scriu din Atena, în anii crizei se închide cu postulatul puterii omului de a îmblânzi omul, inspirată de nepoata autoarei, Merima, adoptată din Africa. „Gândirea sălbatică“, sub diferitele ei forme, există în fiecare dintre noi şi poate sta la baza întemeierii unei politici de solidaritate socială.
După lectura cărţii Monicăi Săvulescu Voudori, nicio întoarcere în Grecia nu mai poate fi o reîntoarcere. Şi nici ospitalitatea elenilor nu va mai fi, pentru mine, doar un gest de simpatie gratuită. Efharisto, kiria Voudouri!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper