Noah şi arca celor treizeci şi şapte de ani

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Precum prea bine se ştie, orgoliul cocoşilor galici, cel puţin în materie de sport, nu cunoaşte margini. Puţini iubitori ai tenisului sunt la fel de pătimaşi aşa cum se arată lumii francezii. Ce-i absolvă, măcar pe jumătate, de acest nobil fanatism e faptul că ei chiar au motive să se mândrească, dacă e să ne gândim la bogata tradiţie şi la palmaresul, individual ori în Cupa Davis, pe care-l posedă tenismenii din Hexagon. Doar că, paradoxal, din 1946 şi până în 1983 nici un francez nu mai câştigase la simplu Roland Garrosul, realitate dureroasă, generatoare de grea frustrare în sufletul fanilor din toată Franţa. An după an suporterii jucătorilor care-i moşteniseră pe Muschetari trăiau suferinţa de a privi cum mereu şi mereu alţi tenismeni veniţi de aiurea plecau acasă cu nobila Cupă transformată în perioada interbelică în recuzită de veselă domestică de Cochet, Lacoste, Borotra etc.
Într-adevăr, ultimul cocoş galic ce triumfase pe zgura de la Porte d’Auteuil se dovedise a fi Marcel Bernard, în anul 1946, imediat după Eliberare. De-atunci, secetă mai aspră decât Sahara la Paris!
În 1983 însă, Yannick Noah, un foarte talentat jucător de culoare care asalta de câţiva ani înălţimile ATP-ului, se anunţă favorit cu argumente serioase. El face parte din noua generaţie în care strălucesc Ivan Lendl, Mats Wilander şi José-Luis Clerc. Cu un McEnroe foarte sus, dar cu Borg, Connors, Gerulaitis şi Vilas la apus de carieră, drumul părea deschis. Iar pentru fiul fostului fotbalist profesionist din Ligue 1, Zacharias Noah, nu exista provocare mai mare decât a câştiga în faţa propriilor suporteri Trofeul Muschetarilor. Doar că lucrurile sunt foarte complicate. Bizar, nu zgura este suprafaţa de predilecţie a junelui de douăzeci şi trei de ani, ci hard-ul şi mocheta indoor. Atlet perfect, iubitor de viteză şi ritm, îndrăgostit de jocul ofensiv şi de capturarea fileului (uneori destul de hazardat!), Yannick suferă când e obligat să joace din spatele liniei de fund. El nu este un „bătător de covoare“ din rasa Borg şi Vilas, el nu are răbdare să „ţăcănească“ mingea până când adversarul produce eroare. De aici şi presiunea suplimentară, căci mental Yannick trebuie să înfrunte nu numai imensul orizont de aşteptare al publicului parizian, ci şi cerbicia unei suprafeţe care nu-i pune foarte bine talentul în valoare.
Antecedente existau însă. La Roland Garros, în 1980, francezul pierde greu, în optimi, în faţa lui Jimmy Connors. În 1981 se califică în sferturile de finală, după o aplaudată victorie în faţa lui Guillermo Vilas. Din păcate, Noah este eliminat de boemul şi îndemânatecul tenismen din Paraguai, pe nume Victor Pecci, un merituos finalist în faţa lui Borg, căruia îi şi smulge un set în runda ultimă. În 1982, Yannick se califică încă o dată în careul de opt al zgurei pariziene, dar Vilas este prea puternic, argentinianul luându-şi revanşa şi avansând până în finală, când este oprit de surprinzătorul suedez Mats Wilander.
Anul 1982 este unul foarte bun pentru fiul lui Zacharias. Noah junior se dovedeşte şi un excelent coechipier în Cupa Davis, căci prin victoria asupra lui Lendl el îşi ajută echipa să se califice în finală! La Grenoble, pe zgură, cocoşii galici dau piept cu echipa americană, jucând cu Salatiera de Argint pe masă. Partida dintre Noah şi McEnroe se dovedeşte un adevărat blockbuster, căci aceşti doi tenismeni izbutesc să ducă tenisul la cote ce frizează capodopera! Ei dispută un meci de cinci seturi, câştigat de liderul mondial după patru ore de joc spectaculos şi încrâncenat, scor 12-10, 1-6, 3-6, 6-2, 6-3 în favoarea lui Big John…
Sezonul 1983 începe sub auspicii bune pentru Noah. El integrează Top Ten, devenind unul dintre jucătorii ce trebuie respectaţi în ATP. Şi totuşi consacrarea pare departe. Oricum, a păstra panaşul sus câteva săptămâni la rând pare a fi o pălărie prea mare pentru Yannick. El alternează partidele excelente, în fazele superioare ale turneelor pro, cu înfrângerile surprinzătoare, în primele faze ale competiţiilor ATP, în faţa unor outsider-i perfecţi. De aceea, începerea sezonului de zgură în Europa înseamnă pentru Noah o bulă imensă de oxigen. El doreşte să aibă parte de o pregătire cât mai bună în vederea asaltului final de pe Philippe Chatrier. Doar că socoteala de-acasă nu prea se potriveşte cu brânza din târg…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper