Atât de aproape, atât de departe, adevărul

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Printre rarele satisfacţii oferite de „inteligenţa informatică“ se află şi aceea de a putea privi lumea din fotoliu. Ştirile despre războaie, sărăcie, catastrofe şi, mai ales, cele despre isprăvile guvernanţilor te năpădesc când vrei şi când nu vrei. Zilele trecute am văzut la CNN un reportaj realizat într-un sat năpăstuit din Liberia, unde aproape toţi locuitorii erau loviţi de cumplita boală cu nume de divă, Ebola. O bunică îşi adunase nepoţii la umbra unui copac şi le citea din Evanghelie: întâi Dumnezeu, spune ea reporterului, şi apoi spitalul. Alături se afla spitalul. Doctorul îi spune aceluiaşi reporter: întâi spitalul şi apoi ce-o vrea Dumnezeu. O altă televiziune transmite reportaje de la demonstraţiile antirasiste din marile oraşe americane, care amintesc de cele conduse de Martin Luther King. Îmi atrage atenţia o lozincă: nu mai putem respira“. Reporterul traduce: sentimentul de nedreptate făcut de justiţia americană prin refuzul de a judeca poliţiştii care au ucis în mai puţin de o săptămână patru negri a readus convingerea în rândul populaţiei afroamericane că rasismul nu a dispărut. Verific dacă această interpretare o regăsesc la alte posturi de televiziune. Da, cu excepţia celor din România, care au edulcorat-o sănătos.
Un alt reportaj de pe CNN surprindea atmosfera dintr-un sat din Filipine de dinainte de sosirea taifunului Hagupit. Localnicii se pregăteau de bejenie: îşi urcau bagajele pe motorete, cineva aşeza un copil peste un morman de plase. Nici un semn de disperare. Dacă pleacă atât de calmi din calea pericolului înseamnă că au deprins ştiinţa supravieţuirii. La Doneţk, într-un teatru distrus doar pe sfert, au fost reluate spectacolele. Uşile sunt deschise de către actori, spectatorii se strecoară cum pot în sală. Alături, pe o stradă, o încăierare cu bâte între jandarmi şi demonstranţi, iar în împrejurimi războiul face prăpăd. Moartea la teatru, înţeleg, nu se deosebeşte de cea din propria casă.
Iată, mi-am spus, se poate realiza un reportaj numai din ceea ce îmi serveşte televiziunea. Dar, fără să risc întâlnirea cu moartea – adică bâtele jandarmilor, furia apelor, forţa unui uragan, ploaia de gloanţe – sunt îndreptăţit să cred că, privind din fotoliu lumea, cunosc adevărul? Soldatul de la Maraton, cândva, în Antichitate, a trebuit să alerge 42 de km până la Atena pentru a vesti victoria în războiul cu perşii. Astăzi, prin telefon şi televiziune, veştile, bune sau rele, năvălesc în casele noastre fără să le poftim. Cu o repeziciune care anulează orice înţelegere a rostului lor. Devenim subiect al unui nemilos război al mesajelor, nu întotdeauna cinstite. Ce mass-media dorim, una care să ne buimăcească, să ne ţină sub tensiune sau una care să ne spună adevărul?
Cu destulă îndoială, revin la câteva evenimente din această săptămână pe care le-am aflat prin intermediul mass-media.
Critica pe două voci
Într-un interviu dat ziarului Die Welt, cancelarul Angela Merkel critică Franţa şi Italia pentru lipsa de reforme şi găseşte justificată intervenţia Comisiei Europene de a cere acestor state prietene măsuri suplimentare pentru diminuarea datoriei publice şi a deficitului bugetar. Dacă pornim de la faptul că atât Parisul, cât şi Roma au făcut presiuni la Bruxelles pentru a le amâna intrarea în normele obligatorii comunitare, reacţia este îndreptăţită. Dar, dacă ştim că declaraţiile doamnei Merkel au fost făcute cu doar câteva zile înainte de a fi realeasă în fruntea partidului de guvernământ, Uniunea Creştin Democrată, această îndreptăţire trebuie amendată. Pentru că aceeaşi doamnă Merkel, prin septembrie, considera „impresionante“ reformele declanşate de prim-ministrul francez Emmanuel Vals. Nu-i mai puţin adevărat că Berlinul are o viziune diferită de cea a Parisului în privinţa bugetelor şi reformelor, iar Frau Merkel a cerut constant rigoare. „Comisia Europeană a stabilit un calendar potrivit căruia Franţa şi Italia vor trebui să ia măsuri suplimentare. Este justificată măsura pentru că cele două state se află efectiv într-un proces de reforme. Dar Comisia a spus, de asemenea, foarte clar că ceea ce s-a făcut până acum nu este suficient, iar eu sunt de acord cu această observaţie“. Doamna cancelar nu prea vrea să mai ia în seamă „excepţia franceză“ care, după cum se vede, nu se rezumă numai la cultură. Între prieteni critica nu face neapărat rău. Cancelarul Merkel a cerut rigoare iar dacă Italia şi Franţa vor să fie exceptate, atunci Bruxellesul trebuie să aplice sancţiuni. Să amintim că reformele pe care Hollande şi Vals doresc să le facă sunt de inspiraţie social-democrată germană, ce-i drept după modelul celor făcute cu ceva ani în urmă de fostul cancelar Schroder. Între timp, experţii pretind că modelul german, vechi sau nou, şi-a atins limitele, este chiar depăşit. Poate că de aceea guvernul francez nu se mai grăbeşte cu reformele! Critica doamnei Merkel a avut un răspuns din partea ministrului francez al Finanţelor, unul pe măsură: facem reforme, dar nu pentru a face plăcere conducătorilor europeni.
Realpolitika
La începutul lui decembrie, preşedintele François Hollande a făcut o vizită în Kazahstan apoi s-a oprit la Moscova unde a avut o convorbire cu preşedintele Putin. Două vizite, două scopuri urmărite. În Kazahstan, preşedintele francez a discutat afaceri, la Moscova a atacat problema crizei din Ucraina.
Din 2007, între Franţa şi Kazahstan a intervenit un parteneriat strategic care a ignorat total faptul că preşedintele Nursultan Nazarbaev conduce dictatorial fosta republică sovietică din Asia. Importante pentru Paris a fost uraniul şi, în perspectivă, petrolul şi gazele naturale. Hollande s-a grăbit să ajungă la Astana înainte ca Ţara lui Nazarbaev (acesta se consideră părintele ţării lui) să intre oficial, de la 1 ianuarie 2015, în Uniunea Economică Eurasiatică.
La 6 decembrie, la întoarcerea spre Paris, François Hollande s-a oprit la Moscova; este primul preşedinte occidental care ajunge la Moscova după declanşarea crizei ucrainene. După destrămarea Uniunii Sovietice, tensiunile din relaţiile Rusiei cu Occidentul nu au fost niciodată atât de mari ca acum. De aceea, vizita se va dovedi extrem de importantă. Pe fondul crizei din Ucraina, relaţiile între Franţa şi Rusia au atins un punct critic major, pe care, cu siguranţă, nici Moscova, nici Parisul nu şi l-au dorit. Încheierea afacerii Mistral (nava militară cumpărată cu 2,2 miliarde de euro, livrarea prevăzută pentru noiembrie) se transformă într-un instrument de negociere a crizei din Ucraina. La 9 decembrie au fost reluate discuţiile dintre separatiştii proruşi şi Kiev, cu participarea puterilor implicate şi interesate. Există voci care consideră că, în aceste negocieri, Parisul nu trebuie să se mulţumească cu livrarea navei militare doar în schimbul încetării războiului în sud-estul Ucrainei. Sunt voci care sugerează ca livrarea navei militare să fie legată de aspectele de fond ale crizei: acorduri durabile în privinţa gradului de autonomie a provinciilor separatiste în interiorul Ucrainei, reglementarea statutului Ucrainei în Europa şi a problemelor de aprovizionare cu energie a Ucrainei şi statelor membre ale Uniunii Europene interesate. Toate sunt importante, dar toate vor fi posibile? Vom vedea. Atâta cât ştim din presă, preşedintele francez s-a dus la Moscova pentru calmarea situaţiei ca etapă a condiţiilor de negociere: „Vreau ca astăzi, împreună cu preşedintele Putin, să trimitem un mesaj, anume că dezescaladarea (conflictului din Ucraina, n.n.) este posibilă. Întâlnirea are loc într-un moment bun, în circumstanţe bune şi va da, în următoarele zile, fără îndoială, unele rezultate. Aceste prime rezultate sunt legate de intrarea în vigoare a încetării focului în Ucraina de sud-est, începând cu 9 decembrie“. În aceeaşi zi, la Berlin, cancelarul Merkel acuza Kremlinul că recurge la o politică agresivă la adresa Ucrainei, R. Moldova şi Georgiei, pentru a le împiedica să beneficieze de acordurile de asociere la Uniunea Europeană. Diferenţa de ton este mare.
Vizita lui Hollande la Moscova ar putea contribui substanţial la aplanarea, poate chiar la stingerea crizei din Ucraina. De altfel, Parisul a mai avut un succes în astfel de demersuri, cel al preşedintelui Sarkozy din august 2008, când acesta a intervenit cu folos în oprirea războiului Rusiei împotriva Georgiei. „Trebuie să evităm să mai apară alte ziduri care ar putea să ne separe“, i-a spus Hollande lui Putin în faţa presei. Reacţia acestuia a fost constructivă. Nu şi în privinţa afacerii Mistral: „există un contract, iar noi plecăm de la principiul că el trebuie respectat; dacă nu, noi sperăm că ni se vor restitui banii pe care i-am plătit deja“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper