Tineret, speranţe

Un articol de GEORGE NEAGOE

De câte ori mă gândesc la forme fără fond, îmi vin în minte jocurile lui G. Călinescu despre cultură şi civilizaţie. Avem medici, specialişti pe plan mondial, dar nu avem sistem sanitar. Magister dixit, la 1946-1947! Nu învăţătura ne lipseşte, ci educaţia. Sau, extrapolând, nu după talentul sportivilor tânjim, ci după bazele sportive unde să ridicăm standardele. E greu să-mi aduc aminte când Liga Profesionistă de Fotbal a decis să suprime campionatul de tineret-rezerve. Costa prea mult şi timpul înseamnă bani. Că „mânjii“ evoluau pe hipodrom, nu pe gazon, iar în picioare purtau greble, nu ghete cu crampoane. Şi aşa, după ce se termina matineul, culmea de la 11 la 13, intrau garniturile serioase pe la 15-15.30, pregătind campaniile de însămânţări. Acum, când condiţia obligatorie de a te înscrie în competiţia internă este să evoluezi pe un teren dotat cu nocturnă, nici nu se mai pune problema să se revină la un sistem care, deşi nu producea neapărat valori, rula lotul. Fotbal înseamnă să joci, indiferent unde, nu să te antrenezi şi s-aştepţi şansa titularizării sau sfertul de oră destinat primei rezerve sau debutului pe scena sportului rege. Sunt mulţi împăraţi, prinţişori, lorzi şi vasali, însă nu e monarhie.
Să fii inclus în primul 11 e ca la ocuparea posturilor publice (vacante). Trebuie să stai pe burtă, să nu ciocăneşti la uşi decât ca să anunţi că ai apărut, fiindcă, până intri, ai de aşteptat să te ia cineva de mânuţă. Echipele noastre nu dispun de mai mult de 14-15 elemente de nădejde. Cum s-a accidentat unul, se dă angrenajul peste cap. Se reprofilează din mijlocaş la închidere în fundaş dreapta, din mijlocaş de bandă în vârf retras. Sigur, contează partea financiară. Bugetul nu înseamnă doar salarii. În România se transferă jucători din Liga a II-a în Liga I pe un sac de mingi, pe scaune montate la tribuna I şi pe douãzeci de perechi de ghete, folosite un tur de campionat. Numai că, până la urmă, problema nu constă în răsplătirea efectivului, ci în strângerea lui. Nu prea mai dispunem de un front de unde să se facă selecţia. După ce, la vară, vor retrograda şase echipe şi vor promova douã, vom vedea cum o sutã de inşi vor rămâne fără contracte. Sunt destui care preferă să stea în şomaj decât să petreacă jumătate de sezon în eşaloane inferioare. Se mai pune la socoteală un detaliu. Câţi dintre aceştia pot constitui o soluţie pentru naţionalele româneşti: U 17, U 19, U 21, Tricolorii mari? Să mai convocăm de la primele clasate a devenit o bazaconie. CFR Cluj, pe când Emil Boc nu era primar în Feleac, ci prim-ministru, a luat trofee cu oameni stimulaţi. Yssouf Koné, Álvaro Pereira, Emmanuel Culio, Renan Garcia au venit, au văzut, au învins. Cum tinereţea nu înseamnă câştig, adolescenţii cu barbă se vor trezi convocaţi fără a fi făcut măcar o alergare uşoară. Când te uiţi la Xavi, la 34 de ani, că în 70 de minute a parcurs aproape 9 km, te întrebi de ce maratonistul Bănel Nicoliţă nu are oferte.
Copiii bunicei – driblangii, dar firavi, descurcăreţi în iarbă, dar necopţi pentru performanţă – se duc peste hotare. Claudiu Keserü, de o seamă cu subsemnatul, joacă în acest an, pentru prima dată, în Liga I. Pentru Naţională a fost o pierdere, dar pentru forma lui sportivă lucrurile sunt ireproşabile. Nu ştiu de unde au responsabilii din Federaţia Română de Fotbal obsesia manifestată pentru jucătorii români din ţară şi fobia de naturalizare sau de a-i căuta pe ai noştri pe continent. Avem un tânăr la cadeţii lui Real Madrid. Îl cheamă Ovidiu Craiu. E posibil ca spaniolii să-l convingă să aleagă Armada Roja. Cetăţenia reprezintă motorul Uniunii Europene. Când vom pricepe, vom transforma în avantaj faptul că, de la o etapă la alta, numărul jucătorilor străini se înmulţeşte. Caută de lucru. Se mulţumesc cu salariile de aici. Marius Şumudică povestea că avea un coleg la Maritimo Funchal (Insulele Madeira, Portugalia) care învârtea mingea la fel ca Ronaldinho, când avea zâmbetul pe buze şi nu făcuse burtică de la bere. Şi acel fotbalist i-a explicat că nu-şi doreşte mai mult, bucurându-se că, venind din Brazilia, îşi găsise o echipă. Când a apărut Wesley la F.C. Vaslui ne-am dat seama ce înseamnă un brazilian de raftul doi, care nu va intra niciodată în vederile Seleço. În primul rând pentru că nu-l interesează. Se ducea unde avea linişte şi remuneraţie. Degajarea lui îl asemăna cu Dobrin, în sensul că juca mereu cu jambierele coborâte. Gâscanul nu avea apărătoare. În al doilea rând, pentru că nu vindea tricouri. În al treilea rând, pentru că acolo îl plasau agenţii brazilieni. Diego Ribas, care încă dispune de resurse, nu a reuşit să se afirme peste nivelul mediocrităţii. Juninho Pernambucano, fost la Olympique Lyonnais, nu s-a impus. S-a simţit bine acolo unde a fost acceptat ca lider. Şi Adi Mutu ar fi beneficiat de o retragere plăcută de la Fiorentina, de un post la club, de atmosferă intelectuală prielnică, dacă stătea cuminte şi nu se forţa să slăbească. Prea multe produse sunt bune însoţite de sare…
Globalismul ne dă o lecţie piperată, potrivită Constituţiei URSS din 1936. Fiecare cetăţean are dreptul şi onoarea de a munci, după principiul „cine nu lucrează acela nu mănâncă“. Se apropie iarna, se cam ştiu câteva retrogradate şi nu mă împac cu faptul că „mânjii“ nu mănâncă jăratec. Tot Pancu! Să ne trăieşti, ilustrissime, şi să mai marchezi. Poţi sări meciurile Stelei, că i-ai popit de multe ori şi ţi-o fi trecut năduful. Tratează-i, rogu-te, cu duhul blândeţii. Dar unde-s centrele de copii şi juniori? Tot acolo: Craiova, Piteşti, Timişoara. Însă Hagi a pus valuta deoparte şi i-a strâns la Constanţa pe cei mai promiţători. El are club. Îi spune „academie“ aşa, din bun-simţ plebeu, fără a jigni forul intelectual, ca să nu-i trateze cu superioritate pe ceilalţi competitori. Că e greu, cum zic, e mult de muncă şi se găseşte câte o răsplată bunicică. De pildă, ai un produs de export, Gabi Iancu. Îl vinzi finului la prima ofertă. Ai scos o vedetă şi ai salvat echipa. Management se numeşte. Are ochi Regele şi cuvântul lui poleieşte, aşa cum făcea Midas. Cristian Manea a devenit, la 16 ani şi 10 luni, cel mai tânăr debutant la Naţionala mare. Ce contează dacă va obţine carnetul de şofer până să prindă iar şansa?! Viaţa merge înainte şi doar destinul i se va împotrivi să aibă o carieră mare. Mi-aduc aminte de primul gol al lui Robert Vâlceanu la Steaua. Lovitură liberă. Aproape de vinclu. Cu DVD-uri l-a transferat Gigi Becali pe Toja, columbianul a cărui frizură seamănă cu cea a lui Bono de acum 30 de ani, solistul formaţiei U2. Acum a intrat şi Patrick Petre. El provine din generaţia copiilor iviţi din amor pentru telenovele. Viitorul ne va comunica dacă o va întâlni pe Gaviota, fiindcă băiatul are mişcări de pescăruş.
Înţelept ar fi să nu ne mai punem speranţe. Să-i strângem pe copii, să le testăm abilităţile fizice şi apoi să-i învăţăm să dribleze. În campionatul nostru se eschivează, se eludează, dar pentru a păcăli publicul, nu adversarul. Jucătorii gâfâie şi, când se întrezăreşte culoarul, pasa pleacă din duşmănie, ca să nu ajungă la timp coechipierul. Bineînţeles, se aplaudă intenţia. Ce-ar fi dacă la teatru sau la concert actorii şi muzicienii ar bate din palme pentru ei înşişi? Ar fi ca la Cabaretul „Voltaire“ din Zürich. Numai că, în loc să se arunce cu roşii în audienţă, s-ar trimite mingea în tribune. Balonul, fiind rotund, se întoarce. Spectatorul, fiind drept faţă de sine, va sta acasă. Şi va aştepta: revenirea lui Torje, reabilitarea lui Daminuţă, explozia lui Alexe, tenacitatea lui Chipciu şi întoarcerea în ţara a Vladiatorului Chiricheş. A pus tunurile pe el Arsenal? Wenger iar a făcut rost de nişte monetar şi trebuie să cheltuiască. O să fie balamuc, deoarece inamicul acerb al londonezilor, their arch-rival, cum zic englezii, e taman Tottenham Hotspur, cu reşedinţa tot în Londra. Va fi ca după trecerea lui Ashley Cole de la Arsenal la Chelsea. Parcă aud: „L-am luat în perspectivă“. Şi iar îi cedează fibra, fiindcă în România musculatura se confundă de multe ori cu sticla.
Discuţiile despre potenţial mi se par sterile. Un jucător creşte, după 23 de ani, numai pe gazon. Să te pregăteşti pentru confruntări e ca şi cum ai face cronici literare fără să te gândeşti la teme de cercetare.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper