„Romeo şi Julieta”, o premieră de succes a baletului constănţean

Un articol de VIVIA SĂNDULESCU

De la prima sa montare importantă, în 1940 (Leonid Lavrovsky, la Teatrul „Kirov“ din Leningrad), Romeo şi Julieta a cunoscut nenumărate versiuni, muzica lui Serghei Prokofiev, compusă în 1935, dovedindu-se un nesecat izvor de inspiraţie pentru coregrafi. De referinţă rămân variantele semnate de Frederick Ashton, John Cranko, Kenneth Mac Millan, John Neumeyer, Rudolf Nureyev, Yuri Grigorovici sau, la noi, cea a lui Ioan Tugearu de la Opera Naţională din Bucureşti.
Am avut bucuria de a participa la o nouă premieră cu acest titlu în deschiderea Festivalului Muzicii de Operă şi Balet pe care, în pofida tuturor vicisitudinilor politice şi financiare, Teatrul Naţional de Operă si Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa reuşeşte să-l susţinã neîntrerupt de patru decenii.
Vremea trece, vremea vine şi foştii prim-solişti ai Teatrului de Balet de la malul mării se află acum (şi) în alte posturi: Horaţiu Cherecheş „recidivează“ deja în creaţia clasică cu un spectacol întreg, secondat de Monica Cherecheş – o Julietă diafană cu câţiva ani în urmă –, acum director al Companiei de Balet şi asistent-coregraf.
Pentru cine a crescut profesional la şcoala seniorului Danovski şi are un orizont cuprinzător, principalul risc este acela de a copia involuntar. Horaţiu Cherecheş evită însă capcanele repetitivităţii, recitind povestea shakespeariană şi filtrând-o prin propria sa sensibilitate, adăugând sau omiţând detalii şi neurmând întru totul descriptivismul partiturii, cu toate că structura „încetăţenită“ a libretului este, în mare, păstrată.
Actualul Romeo şi Julieta este un balet cursiv, care te ţine în priză de la prima la ultima mişcare, cu momente de legăturã scurte şi eficiente (trecerile la faţă de cortină ale unor personaje asigură coerenţa desfăşurării, dând timp schimbărilor de decor). Din experienţa lucrului cu Maestrul şi nu numai, Horaţiu Cherecheş a învăţat să creeze momente de impact vizual – secvenţa din deschidere, care rezumă poziţia celor două familii rivale, sau procesiunea funebră cu lumini din final sunt doar câteva dintre ele –, să construiască tablouri complexe, cu mai multe grupuri executând simultan dansuri diferite fără să se bruieze sau să-şi piardă vizibilitatea, să folosească cu măsură pantomima, să găsească desene originale pentru formaţii de trei sau cinci demi-solişti, să confere teatralitate şi varietate scenelor de scrimă dansantă, să realizeze îmbinarea subtilă dintre caracterul personajului şi vocabularul dinamic al baletului etc.
Spectacolul său este unul clasic, frumos şi bogat, o încântare pentru ochiul cui nu caută modernizarea cu orice preţ. Derularea în două acte este alertă, încât micile scăpări regizorale trec neobservate, iar coregrafia solicită la maximum tehnicitatea dansatorilor, de la solişti la ansamblu.
La atmosfera care învăluie sala încă de la ridicarea cortinei contribuie decisiv scenografia Nataliei Kornilova din Rusia: fără să restrângă spaţiul de joc, decorurile uşoare şi luminile subtile transpun spectatorul în Renaşterea italiană. Cu câteva draperii pictate, o scară, un pat plasat în adâncime şi, desigur, un balcon, exteriorul devine interior şi invers cât ai clipi. Costumele sunt splendide, o adevãrată explozie de strălucire în materiale lejere, îmbinând respectul adevărului istoric cu fantezia (cine ar crede cã investiţia a fost minimă şi completată de aportul personal?).
Eliza Maxim trece cu uşurinţă peste cascada de turaţii şi sărituri din solourile ei şi prizele spectaculoase din duetele cu Sergiu Dan. Julieta sa este mai degrabă contemporană ca expresie, fără exagerari, caldă şi firească. Sergiu Dan este un Romeo constant romantic şi visător şi un porteur de nădejde pentru o parteneră destul de înaltă.
Remarcabili în special din punct de vedere tehnic sunt Adrian Mihaiu (Mercutio), Benvolio (Jin Mizutani) şi Haruka Tada (Bufonul). Dintre dansatorii asiatici care completează în ultimii ani în mod benefic efectivele companiei se cuvin menţionate de asemenea Rie Aoyagi (o Doica aferată şi simpatică), Fetele de companie, sexy şi nostime (Airi Yonemochi, Kanoko Suzuki, Mizuki Kubota) şi Prietenele Julietei (Ayaka Kishi, Nozomi Miura, Yeji Kim, alături de Laima Costa Dan şi Delia Luca), care aduc o boare de primăvară rozalie într-un context tensionat.
Dacã Cecilia Ursul şi Antoniu Gheorghiu (Lady şi Lord Capulet) îşi trăiesc personajele mai la suprafaţă, Ştefan Răuţ nu face economie de dramatism, schiţând un Padre Lorenzo sincer implicat în tragica aventură a tinerilor veronezi, iar Bogdan Bârsănescu (Paris) este o apariţie pe care tinerele aristocrate din ziua de azi ar aprecia-o. Din ansamblu răsar mici roluri care dau diversitate scenelor din piaţa oraşului şi strălucire carnavalului de la palat având ca temă păsările a căror sobrietate cromatică este contrazisă de scurtimea costumelor.
Coregraful este şi interpretul lui Tybalt, arogantul vãr al Julietei, însoţit în această versiune de Rosalinda (Amalia Mândruţiu) – prezenţă elegantă, fără intervenţii în ţesătura libretului. Dansator matur, charismatic şi în bună formă, Horaţiu Cherecheş ne face să regretăm că personajul său este unul negativ.
Primit cu entuziasm de publicul constănţean, Romeo şi Julieta este (încă) un titlu cu care creatorii şi interpreţii se pot mândri. Maestrul Danovski poate dormi liniştit, la teatrul care îi poartă numele se dansează şi se creează în continuare cu profesionalism.

balet

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper