Războiul!

Cine urmăreşte ştirile nu poate să nu constate că lumea este în preajma celui de-al treilea război mondial. Nu astăzi, mâine, nu poimâine, dar se pare că drum de întoarcere nu mai există. Cei bătrâni, care au mai rămas în viaţă după cel de-al Doilea Război, se uită cu ochii îndureraţi la copiii şi la nepoţii lor. Ei, bătrânii, se vor linişti pe lumea cealaltă, dar cei dragi lor, cei pe care i-au crescut cu dragoste şi cu trudă într-o lume de pace, cu aceştia ce se va întâmpla? În faţa căror nebănuite suferinţe îi părăsesc, aşa nepregătiţi şi dezinformaţi cum sunt ei la această oră fatală?
Ei se uită la posturile de televiziune şi pe ecranele computerelor. Paralel cu ultimul summit NATO, toate aceste ecrane sunt pline de imagini de la nunta lui George Clooney. Ei, bine că s-a însurat, că ne-am luat de-o grijă. Fiindcă ne era frică să nu rămână fecior.
Cine e la curent cu ştirile nu poate să nu constate că România se află în prima linie a acestui război imposibil de ocolit. Urmăriţi discursul lui Traian Băsescu după ultimul summit NATO. Vedeţi ce spune dânsul (şi cu cât entuziasm!) despre comandamentele străine care se instalează în România, despre numărul de baze militare şi despre dreptul de decizie, care nu mai este în mâinile ţării, despre numărul de militari străini şi despre suprastructurile care se construiesc pe banii celor din ţară sub ochii noştri. Orbi probabil, dacă noi aruncăm găini moarte şi stăm apoi şi le numărăm prin curţi în campania electorală, gest încărcat simbolic, vezi Doamne, că doar ce ne preocupă acum altceva decât credinţele woodoo. Acesta este nivelul perceperii realităţii, cu asemenea gesturi ne pregătim pentru Marele Moment care ne va ucide copiii (aşa cum se întâmplă cu cei din Siria, din Irak, din Liban, din Palestina, nu vă amăgiţi, ca-n basme, că vorbim despre împărăţiile de peste mări şi ţări, nu, lucrurile se întâmplă aici, peste această gârlă plină de cadavrele refugiaţilor care este Marea Mediterană!).
Cine-i priveşte pe impersonalii şi contestaţii şefi de state europene cum îi dau ei directive lui Putin cum s-o ia, pe-aici sau pe-acolo (ba ar spune-o pe cea dreaptă, că dânşii stau gata să tragă la ordin, ba ar lăsa-o să se-nţeleagă), nu poate decât să aibă în faţa ochilor totalul dezastru. Cine este lucid şi stă să analizeze cu ce s-a ales frumoasa şi bogata Românie după această alianţă îşi dă probabil cu pumnii în cap. Şi pe bună dreptate.
Cine îi urmăreşte pe şefii noştri făcând pe marii naţionalişti, acum când alţii, şi nu cei din ţară, vor decide viaţa şi moartea copiilor noştri, nu ştie dacă să râdă, să plângă sau să stea buimac, privind cum se spune, „ca găina în lemne“, dacă tot de găini ne-am preocupat în ultima vreme.
Cine vede cu câtă blestemată ură ne întoarceam noi împotriva candidatului nostru la preşedinţie, „că e neamţ“, tinde să pună mâna pe cărţile de istorie, din care i-a scăpat un mic amănunt. Oare cum a stat treaba, nemţii ne-au trădat pe noi în cel de-al Doilea Război Mondial sau românii pe nemţi?
Cine îl vede pe tânărul nostru candidat la preşedinţie, cel veşnic ferice, cum i-o spune el, „de la obraz“, lui Putin ce are de făcut în estul continentului şi al ţării noastre, aşa, cu tupeu (nu pe ocolite, ca de-alde Hollande, care l-a anunţat în Australia că „Franţa e o ţară mare“ şi-atât), cine, deci, îl vede pe junele nostru cum îl trage pe rus de urechi, vede iarăşi în ochi, fără urmă de echivoc, că ne-aşteaptă dezastrul.
Cine vede cozile de la alegeri din diasporă şi se entuziasmează de elanul alegătorilor în a înclina balanţa spre unul sau spre altul dintre cei doi condamnaţi ai altora şi călăi ai noştri, ai tuturor, merită mila.
Vine războiul. Şi diaspora e plină de familii mixte. Ce se va întâmpla cu copiii noştri dacă între ţara tatălui şi a mamei vor apărea divergenţe? Sau între ţara de unde am plecat şi ţara în care trăim?
„Vassiliki,“ o întreb pe vecina mea, care are un băiat de optsprezece ani, înrolabil în armata grecească, obligatorie, şi un soţ român, „Vassiliki, dacă băiatul tău, Florin-Dimitris, va trebui să aleagă cu arma în mână, pentru cine crezi că va face alegerea?“.
„Băiatul meu, spune ea, va ieşi cu un steag alb în mână“.
Cine îi asigură lui Florin-Dimitris acest drept al lui, mai important chiar decât dreptul la vot, de a nu face moarte de om şi de a ieşi cu un steag alb în mână? Cine dintre candidaţii la preşedinţie, cine dintre marii semnatari ai pactului NATO, cine dintre toţi şefii ăştia mediocri şi lipsiţi de personalitate ai lumii în care am dat şi noi buzna, taman în momentul când ea se clatină din temelii?

 

Fişa personală:
…Stau într-un apartament din Toulouse. Am familia mixtă. Fiica mea, româncă după mamă, s-a măritat cu un grec. Au o fetiţă româno-grecoaică. Şi alta, adoptată din Etiopia. Eu am emigrat întâi în Olanda. Apoi în Grecia. Copiii mei au emigrat din Grecia în Franţa. Familia noastră nu mai este strict europeană. Avem conexiuni cu lumea africană. Franţa e plină de africani. Hollande trimite armate în Mali. Se aşteaptă el oare să-l îmbrăţişeze cu drag africanii de la el din ţară?
În Franţa mixată cu vechile colonii, plină de emigranţi de unde vrei şi nu vrei, există pericolul să iasă la alegeri un partid de dreapta naţionalistă.
Stau cu familia mea şi ne uităm la Ştiri. Aparţin generaţiei crescute în spiritul pacifist din anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Ştiu că povestea lui Vassiliki, cu „steagul alb“ e o utopie. Trag cu ochiul la ginerele meu, grecul. La fata mea, românca. La nepoata mea, africana. La cealaltă nepoată, care îşi va declina probabil o identitate franceză. Ce se va întâmpla cu ei? Cui îi las când îi las? Şi cum vor fi ei în stare să facă faţă la tot ce-i aşteaptă?
Începe buletinul de ştiri. Şi domnul Sarkozy, numai incuri şi zmuciri din tot trupul, de om implicat şi supraconvins de greutatea oricărei vorbe muşcate scoase pe gură, ne anunţă că şi-a îndulcit viziunea asupra căsătoriilor între homosexuali. Că o lasă mai moale. Ei, bravo!!!
Franţa petrece!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper