Pledoarie pentru Muzeul de Istorie Naţională

Un articol de DAN BERINDEI

Lumea se află într-un proces de neîntreruptă schimbare. Ritmul istoric s-a accelerat, mai ales în ultimele două veacuri, iar în ultimele decenii mutaţiile au ajuns uneori ameţitoare. Dacă ar reveni la viaţă, străbunicii s-ar putea adapta cu greu noului stil de viaţa al urmaşilor lor. Dar, totodată, memoria trecutului trebuie păstrată, altfel am rămâne doar parţial ştiutori ai mersului lumii. Istoria are menirea acestei conservări a memoriei, esenţială nu numai pentru a păstra cheia înţelegerii devenirii, dar şi pentru a ne apăra să devenim noi înşine nişte computere şi a ne pierde însuşirile umane.
Nu întâmplător au fost create muzeele în care se conservă realizări succesive ale omenirii, oglinzile transformărilor care au avut loc, memoria trecutului, ca un necesar învăţător al timpurilor trecute pentru a înlesni mersul înainte al omenirii. Trebuie să cunoaştem şi să nu pierdem din vedere ce a fost, căile care au fost urmate, drumurile care au fost folosite şi nu în ultimul rând biruinţele, dar şi înfrângerile. Este vorba şi de lecţia atât de preţioasă a muncii înaintaşilor, a încercărilor, dar şi a reuşitelor lor. Memoria trecutului reprezintă o temelie preţioasă a unei evoluţii şi a unei succesiuni, pe care este necesar s-o păstrăm pentru noi şi urmaşii noştri, iar muzeul este un loc sacru de conservare a acestei memorii colective.
Succesiv, au fost întemeiate muzee, care împodobesc oraşele noastre şi conservă generaţiilor viitoare amintirea concretă a ceea ce a fost. Este vorba de opere de artă, dar şi de obiecte odinioară în uz şi care dezvăluie trepte de ingeniozitate şi de civilizaţie. Printre aceste obiecte există unele deosebit de preţioase pentru valoarea lor, dar mai ales importante pentru a stimula simţămintele de respect ale faptelor şi soluţiilor unor înaintaşi ai noştri, care au contribuit la zidirea a ceea ce avem astăzi drept cuceriri şi reuşite ale tuturor.
Odată cu Veacul Luminilor a început să se scurgă perioada modernă şi contemporană a muzeelor. Au fost create şi dezvoltate astfel de aşezăminte şi în acelaşi timp, treptat, ele au fost deschise unui public din ce în ce mai larg şi au devenit o piesă de educaţie în formarea oamenilor, urmărindu-se de asemenea ca ele să însemne adăpostul de conservare a memoriei umanităţii prin strângerea şi apărarea unor obiecte reprezentative ale trecutului.
Muzee au apărut succesiv şi în spaţiul românesc. În fiecare judeţ fiinţează un aşezământ de acest fel, iar la Bucureşti, în afara Muzeului de Artă, creat în fostul Palat Regal, fiinţează un Muzeu de Istorie Naţională şi Muzeul de Istorie a Capitalei. Cel dintâi, organizat în vechiul Palat al Poştelor, unul dintre edificiile ridicate în ultima parte a domniei regelui Carol I, reprezintă cel mai de seamă muzeu de istorie al ţării, în care au fost strânse cele mai valoroase piese care ilustrează trecutul din timpurile cele mai îndepărtate şi până în zilele noastre. El reprezintă o carte de vizită pentru fiecare cetăţean al acestei ţări, dar şi o poartă de cunoaştere pentru străinul doritor de a şti cum s-a ajuns la România zilelor noastre. Totodată, el dezvăluie, prin componentele sale, nivelele de civilizaţie succesive şi încadrarea poporului nostru printre popoarele lumii.
Dar acest muzeu se află practic „în adormire“. El este după aproape o jumătate de veac încă o victimă a teribilului cutremur din 1977. Vizitarea este limitată de decenii la lapidarium, în care se găseşte o copie fidelă a Columnei lui Traian, şi la tezaur. Condus eficient şi energic de un director dăruit instituţiei, Muzeul îşi dovedeşte prin succesive expoziţii, organizate toate însă doar la parter, prin activitate ştiinţifică şi publicaţii, existenţa benefică şi necesară, dar, de decenii, întârzie lucrările de consolidare şi restaurare a edificiului după dezastrul din 1977. Succesiv, în tot acest răstimp, s-a luat notă de situaţie, s-au făcut făgăduieli de guvernele care au administrat ţara, dar în fapt sumele necesare în primul rând unei consolidări sigure şi atât de necesare n-au fost puse la dispoziţie. Cultura, din păcate, reprezintă o preocupare veşnic restantă în timpurile noastre!
A mai fiinţat o situaţie similară, cea a Bibliotecii Naţionale, care a fost remediată după ani de zile, dar a fost remediată. În schimb Muzeul de Istorie Naţională se află într-o aşteptare neîmplinită. Este timpul, mai mult ca oricând, ca acest conservator al memoriei trecutului să se bucure de atenţie şi sprijin la cel mai înalt nivel, ca edificiul în care se află şi preţioasele sale colecţii de exponate să se bucure de sprijin şi de o justificată punere în valoare. Nepăsarea politicienilor este gravă, mai ales astăzi, când avem în general o clasă politică înstărită, în unele cazuri, din păcate, chiar prea înstărită pe căi ocolite. O instituţie aleasă din trupul acestei ţări nu este folosită la parametrii pe care îi are şi o repetare – la un moment dat inevitabilă – a unei catastrofe naturale ca aceea amintită mai înainte ar putea duce la pierderea irecuperabilă a celor mai reprezentative obiecte de patrimoniu ale ţării.

Un comentariu pentru “Pledoarie pentru Muzeul de Istorie Naţională”

  1. decembrie 1, 2014 la 3:31 am

    Nu politicienii au blocat redeschiderea Muzeului. Îmi pare rău că dl. Berindei este dezinformat.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper