Arhive pentru noiembrie, 2014:

Întoarcerea lui Hulagu. O lecţie pentru individ şi naţiune

Piesa de teatru Întoarcerea lui Hulagu, publicată la Editura Ars Longa în limba română, are un subiect istoric: căderea Imperiului Abasid ca urmare a cuceririi lui Hulagu. Autorul, Şeicul Sultan Bin Mohammed Al Qasimi, conducător al emiratului Sharjah, unul din cele şapte Emirate ce compun Emiratele Arabe Unite, explică în Cuvântul înainte al piesei sale […]

Rătăcit printre cuvinte

David Grossman, Cartea de gramatică interioară, Traducere de Gheorghe Miletineanu, Editura Univers, Bucureşti, 2013   Proza israeliană contemporană, oarecum asemenea celei sud-africane, e cunoscută mai ales pentru notele sale de realism frust şi pentru capacitatea de analiză atentă, nelipsită de accente meditative ori, în anumite condiţii, sumbre. Chiar şi scriitori precum A.B. Yehoshua sau Amos […]

Creangă într-o nouă lectură

Ce ar fi putut să se întâmple mai potrivit la 125 de ani de la moartea lui Ion Creangă, care se vor împlini peste ceva mai mult de o lună, decât apariţia unei cărţi consacrate genialului humuleşten a cărui posteritate nu poate fi comparată decât cu aceea a lui Eminescu?! În Argumentul care prefaţează excepţionalul […]

„Omul-punte“

Hajdu Gyözö, Aici îţi este dat să trăieşti şi să mori / Itt élned, halnod kell, Editura Semne, Bucureşti, 2014   Un volum monumental, apărut în română şi maghiară, sub egida Asociaţiei Culturale şi de Prietenie „Együtt – Împreună” şi cu sprijinul generos al primarului Sectorului 2, Neculai Onţanu, ne înfăţişează activitatea de eseist a […]

Sărbătoarea Operei din Iaşi

De 58 de ani, ziua de 3 noiembrie este aniversară pentru Opera Naţională Română Iaşi. La acea dată, în 1956, s-a inaugurat prima stagiune a teatrului liric înfiinţat la începutul acelui an, care avea să poarte, începând din 2003, actuala denumire. Şi întrucât spectacolul inaugural a fost celebra Tosca, s-a instaurat tradiţia ca în fiecare […]

Theatrum Mundi sau Şase personaje în căutarea unui autor

Théâtre de la Ville din Paris vine pe scena sălii Harvey la BAM (Brooklyn Academy of Music – 2 noiembrie 2014) cu o montare inedită a piesei lui Pirandello Şase personaje în căutarea unui autor, în regia lui Emmanuel Demarcy-Mota. Aceeaşi echipă, acelaşi regizor au asaltat cu un an în urmă tot scenele BAM-ului – […]

Despre indicii

În Cutia cu bomboane otrăvite (1929) de Anthony Berkeley, şase detectivi amatori care fac parte dintr-un club privat – Cercul Criminalistic – având ca obiect de interes rezolvarea unor crime oferă şase succesiv şase scenarii interpretative asupra unui caz. Soluţiile, nefiind identice, vor intra inevitabil într-un conflict hermeneutic: deşi cititorul se lasă pe rând convins […]

5 soluţii pentru a nu rata sfârşitul unui roman poliţist

Romanele poliţiste alcătuiesc genul literar care se uită cel mai uşor. Problema lui principală nerezolvată e cum să îşi păstreze cititorii după ce s-a încheiat. Iată câteva soluţii. 1. Abandonarea romanelor poliţiste după primele capitole; astfel, enigma va continua să lucreze în conştiinţa frustrată de absenţa rezolvării a cititorilor. Este o opţiune a cititorilor, dar […]

Roman cu iz caţavencian

Mihai Radu, Sebastian, ceilalţi şi-un câine, Editura Polirom, Iaşi, 2014   Colecţia „Ego.Proză“ aduce pe scena literaturii douămiiste romanul de debut al lui Mihai Radu, a cărui experienţă scriitoricească nu este deloc de neglijat. Sebastian, ceilalţi şi-un câine apare, astfel, un an mai târziu după reuşita colaborare a scriitorului cu Simona Tache la Femeile vin […]

Marele canonizator. Nicolae Manolescu 75

Prin naturaleţea discursului s-a remarcat, încă de la primele încercări din anii ’60, critica lui Nicolae Manolescu. Chiar faţă de colegii de generaţie care-i împărtăşeau reacţia la dogmele marxiste, Matei Călinescu sau Eugen Simion, Manolescu manifesta un nonconformism ce trăda intenţia de a lua o întreagă literatură pe cont propriu. Nu în mesajele textelor sale, […]

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper