Mizericordie

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Evenimentele tragice petrecute în urmă cu două săptămâni în Canada au fost şi continuă să fie comentate şi interpretate din diverse perspective, cu diverse concluzii şi cu tot atât de diverse recuperări pe fondul obsesiei securitare. Terorişti, lupi singurateci, vulnerabili psihologic, dezechilibraţi, psihopaţi, drogaţi, asociali, convertiţi la islam, îndoctrinaţi şi radicalizaţi din cauza propagandei integriste de pe Internet, cei doi tineri care au comis atentatele, „enfants du pays“ (copii de-ai locului), din familii înstărite, rămân, în general, de neînţeles. Conform celor mai răspândite opinii chiar şi printre imigranţi, imigranţii noştri economici mai ales, Canada ar fi o ţară în care s-a trăit şi se mai trăieşte cu liniştea că s-a aflat şi se mai află în afara convulsiilor lumii. O ţară de excepţie, fără îndoială, bogată, care n-a mai cunoscut de mult, din anii ’60, în provincia Québec, violenţa socială şi politică, unde sentimentul unei superiorităţi atât de anglo-saxonă e puternic înrădăcinat.
Teritoriul e imens, izolat geografic la nordul continentelor americane şi conflictele devastatoare ale secolului XX l-au ocolit. Sub efectul iluziei că marile, complexele şi insolubilele probleme ale lumii de azi nu o ating decât superficial, cum s-a întâmplat şi cu ultima criză economică, societatea somnolează, cum zicea cândva Soljeniţîn, e tributară demografic imigraţiei, cam vlăguită intelectual şi politic, propăvăduitoare a unei toleranţe multiculturale şi a unui laxism moral fără limite, profund individualistă şi materialistă. S-ar fi petrecut, totuşi, o trezire la realitatea lumii de azi şi s-ar fi pierdut o anumită naivitate în urma atentatelor, deşi sunt treisprezece ani de când e în război în Orientul Apropiat şi Mijlociu şi a început un altul de curând, când s-a alăturat coaliţiei împotriva grupării Statului islamic.
Nimic nu este comparabil, absolut nimic între România şi Canada, dar de aici, de dincoace de Ocean, pare şi România, la acest început de iarnă, o ţară de excepţie. În felul ei, se înţelege. De altfel, întrebarea în ce ţară trăiesc românii a fost rostită acum o săptămână-două pe tonul aţos şi inconfundabil al nevoii urgente de un răspuns care să redea naturilor sensibile şi spiritelor alese mulţumirea că, fără îngrijorarea lor, România s-ar duce de râpă. Să le fie, deci, împrospătată memoria.
Aflată geografic acolo unde se află, la periferia continentului, şi, istoric, la confluenţa de interese şi de strategii ale marilor puteri trecute şi actuale, România a trăit şi trăieşte în lume mai mult decât uneori şi-ar fi dorit şi decât, cel mai adesea, a avut şi are puterea să suporte. Săracă dintotdeauna şi încă şi mai sărăcită de când a fost târâtă în capitalism, societatea românească e vie, agitată, haotică, isterică, dar n-a fost niciodată naivă, aşa că n-a avut şi nu are ce pierde. Suferă, de fapt, de un fel de luciditate agresivă, transfigurată de intelighenţie în mofturi, în dezgust şi în cosmopolitism, iar de popor în fatalism, derizoriu şi băşcălie. Actuala şi pe sfârşite campanie electorală însumează, astfel, până la exces tot acest plin de vitalitate, de umor negru, de grotesc, de ridicol, de patetic, de parcă nu s-ar alege un preşedinte, un servitor al naţiei, ci un fel de mântuitor cu misiunea de a învârti ţara pe degete după pofta inimii şi cât îl duce mintea.
Zece ani de sacralizare a funcţiei prezidenţiale şi a personajului care a ocupat-o iniţial printr-o suspectă voinţă populară şi apoi prin măsluire şi presiuni externe au lăsat urme. Niciunul dintre cei paisprezece candidaţi care râvnesc să-i ia locul n-a dat semne că ar poseda o experienţă de viaţă, de aranjamente, de şantaj, de mârlănii asemănătoare. E dramoleta, e coşmarul cu ochii deschişi al celor care l-au adorat, l-au temut, l-au slujit, s-au scăldat vuluptuos în privilegii şi s-au îmbogăţit fără ruşine. Le lipseşte, au căutat-o disperaţi, dar n-au găsit persoana, poate ceva mai civilizată, de care să se agaţe, care să-i ia din nou în braţe şi căreia ei să-i cânte osanale odată instalată la Cotroceni în locul celui regretat, plâns, ascuns în memoria lor selectivă ca un tezaur meritat după ce se va retrage în locuinţa oficială, solicitată sau, tratat cu refuz, la moşie. Şi ce n-au încercat, sărmanii, şi cât s-au mai agitat, şi cât au scris, şi cât s-au mai lamentat pe seama neghiobiei anunţate a poporului cu drept de vot! Dar nici blonda şi pulpoasa moştenitoare desemnată, nici adepta cu alură severă de gardiană a privatizării totale a ţării, nici liberalul posac, greoi şi cu dificultăţi de exprimare în limba română, nici un altul dintre figuranţii mascaradei democratice nu par să stea în calea „caraghiosului“, „vidului istoric“, „vidului cu ambalaj înşelător“, „nimicului împachetat în ceva“, „impostorului ideologic“, „omului de plastilină“, „uzurpatorului“, „cameleonului perfect“, „mitomanului galactic“ etc.
S-ar putea spune că această deşănţată revărsare de bilă a mai multora dintre intelectualii biciclişti sub flamura democraţiei împotriva unui candidat a cărui existenţă reală e când contestată, când asimilată unei grosolane şi imposibil de remediat erori a naturii, face parte dintr-o înţelegere particulară, autohtonă, a competiţiei electorale. S-ar putea spune, de asemenea, că, dacă sondajele nu mint, promisul la înalta funcţie, care există neîndoielnic, nu va fi cea mai fericită alegere pentru ţară. Ciudăţeniile de lămurit când situaţia se va mai calma sunt ura, dispreţul, panica profitorilor celor zece ani de arbitrar, de strategii şi de capricii prezidenţiale care-l vor însoţi în următorii cinci ani. Doar dacă nu este pur şi simplu vorba de frica viscerală că-şi vor pierde privilegiile şi vor fi poate luaţi la întrebări în privinţa bogăţiei cum sunt luaţi de câteva luni borfaşii mari şi mărunţi. Ceea ce ar explica apelul disperat, lacrimogen, scâncit la mizericordia candidatului fie de a se retrage din competiţie pentru binele ţării şi respectabilitatea ei în Europa şi în Statele-Unite, fie, odată ales de nătângul popor, de a-şi recunoaşte tarele de caracter şi de inteligenţă şi de a se angaja la o profundă transformare. Pentru binele României, inutil de insistat.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper