Halep şi Lacan sau simbolic vs. real

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Ecourile excelentei săptămâni a Simonei Halep la Turneul Campioanelor de la Singapore încep să se stingă. Ele însă merită toată atenţia, căci performanţa tinerei noastre jucătoare de tenis a fost una excepţională. Calificată în careul de opt al performerelor din sezonul 2014, Simona a obţinut trei victorii categorice, dintre care una chiar la lidera WTA, Serena Williams (6-0 6-2), pierzând de două ori în condiţii bizare, a jucat finala, în care a fost învinsă de campioana en titre, aceeaşi Serena Williams, a primit un cec în valoare de 1 100 000 de dolari US şi 890 de puncte WTA şi a urcat un loc în ierarhia mondială, găsindu-se acum pe locul trei. Finala de la Singapore  a încununat un sezon excelent, cu două victorii de turneu (Doha şi Bucureşti), cu sfertul de finală de la Melbourne, cu finalele de la Madrid şi Roland Garros, cu semifinala de la Wimbledon.
Dincolo de datele reci ale statisticii şi de fierbinţeala comentariilor, mai mult sau mai puţin obiective, o imensă amărăciune dăinuie în sufletul fanilor români (şi nu numai) ai campioanei noastre. Aceasta este generată de acea splendidă şi gratuită generozitate de care a dat dovadă Simona în ultima partidă din Red Group când, calificată fiind după primele două partide şi având nevoie doar de şase ghemuri pentru a termina prima fază a competiţiei pe prima poziţie, românca a plusat şi a luptat pentru victorie în faţa sârboaicei Ana Ivanovici. Gestul, de o inocenţă sublimă, a avut drept consecinţă supravieţuirea în turneu a Serenei Williams, superfavorita săptămânii. Plină de fair play, Halep a jucat atunci când ar fi putut să plece stindardul, iar acest efort gratuit s-a convertit în realitatea dură a finalei, când Williams, deja prevenită de forţa de joc şi de stilul Simonei, i-a predat acesteia o lecţie de tenis, luându-şi revanşa pentru umilinţa din grupă, la un scor aproape identic, 6-3 6-0.
Mulţi comentatori, în rândul cărora mă număr şi eu, deşi au apreciat utopica opţiune a româncei, nu au înţeles resorturile unei alegeri care au frustrat-o practic pe Simona de primul titlu important din carieră, de 1340 de puncte WTA şi de 2 100 000 de dolari americani. Donquijotismul superb al tinerei jucătoare din România desfide condiţia ei de machidoancă foarte respectuoasă în raport cu substanţa financiară, ca şi filosofia de bază din circuitul profesionist feminin al zilelor noastre, care sună poate înfricoşător, însă perfect legitim, kill or die!
Într-adevăr, astăzi sportivitatea înseamnă să respecţi regulile codului WTA. Jucând doar pentru a lua cel puţin şase ghemuri sârboaicei Ivanovici, Halep nu ar fi încălcat nici o regulă şi ar fi trimis-o acasă pe legendara Williams. Sunt convins că Serena, dacă s-ar fi aflat la vârsta şi în situaţia Simonei, nu ar fi forţat cu Ivanovici exact pentru a elimina indirect principala pretendentă la trofeu. În fond, românca nu mai avea nimic de demonstrat, o bătuse cumplit de clar pe lidera mondială, nu mai era problema ei dacă Serena avea să plece sau să rămână. Fiind generoasă şi sportivă, adică lipsită de pragmatism, ea a ratat poate cea mai mare ocazie a carierei de a câştiga glorie şi mulţi bani.
Şi totuşi, remarcabilă absenţa unui elementar instinct de conservare în cazul Simonei! Dacă prin absurd în viitorul apropiat un accident ar obliga-o pe Halep să se retragă (ptiu, drace!), vă puteţi imagina ce piatră de moară de ordin moral ar fi acest episod de generozitate sinucigaşă de la Singapore pentru tot restul vieţii? Peste ani, cine va şti că de fapt Williams a câştigat WTA Finals graţie generozităţii lui Halep? Nimeni. Învinşii cad primii victime uitării.
O asemenea bizară şi complicată împrejurare mă îndeamnă să mă gândesc în termeni lacanieni la ce anume a contat în opţiunea sportivei noastre. Potrivit codului conceptual omologat de psihanalistul francez, se pare că pentru Simona Halep mai important a fost ordinul simbolic (ce spune lumea, frica de rumoare, aspectul aşa-zis moral), şi nu ordinul real (adaptarea la cerinţele realităţii, activarea instinctului de conservare, asumarea datelor concrete din împrejurarea dată). Ce poate fi a fost mai important pentru juna sportivă din România decât ceea ce este. De multe ori însă astfel de alegeri aparent morale ascund o angoasă teribilă de a suporta apăsarea realităţii. Rezultă fie o atitudine resentimentară (nu mă interesează victoria, strugurii sunt acri, mai dulce este tabloul moral pe care-l afişez în lume!), dar nu este cazul aici, fie o atitudine fantastă, la antipodul realităţii concrete (o bat şi a doua oară, mă simt pregătită, nu mi-e frică!). Din păcate, o asemenea viziune este radical corijată de forţa realităţii. Iar realitatea finalei sună crud: 6-3 6-0 pentru Serena Williams, după o dominare extremă în manşa secundă. Ce pregătire, ce rezistenţă, ce soluţii? De-zas-tru…
Ca de obicei, o alegere nu suficient de bine cântărită implică şi asumarea consecinţelor. Iar preţul plătit, diferenţa dintre suma acordată campioanei şi cea dată finalistei, pare unul cam mare pentru un curs care a durat doar o oră şi opt minute: 1 100 000 de dolari. Dar cine ştie, poate că Simona Halep îşi permite asemenea meditaţii publice. Totul este să şi înveţe ceva…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper