Derby. 3 în 1

Un articol de GEORGE NEAGOE

Fotbalul a confiscat termeni, aşa cum au procedat şi sovieticii. Cine mai ştie azi că „derby“ înseamnă, sub sensul de bază, competiţie anuală a celor mai bine pregătiţi cai cu vârsta de trei ani? Ce densitate în bucurie, apoi, să vizionezi confruntările între cele două conferinţe americane de baschet! Boston Celtics vs Los Angeles Lakers e un eveniment care pentru pasionaţi poate face delicii şi stârni animozităţi mai durabile decât o partidă AC Milan – Juventus. Puţină lume cunoaşte că Derby d’Italia se dispută între Internazionale şi Bătrâna Doamnă (intrigantă şi profitoare). Problema e că şi alte sporturi beneficiază de clipe festive măcar o dată pe sezon. Iar noi, românii, dacă vorbim despre echipele naţionale, ne gândim târzior la gimnastică, handbal, floretă, tenis de masă, canotaj sau canoe. O ţinem cu fotbalul, de parcă ne ţin patronii pe mâncat şi pe băut. E şi acesta un mod de a trăi: a fi suporter la Steaua-Dinamo. Cum am înţeles că, începând cu mişcările din Piaţa Universităţii din 2012, au apărut protestatarii de profesie. Îi caută ei pe eventualii beneficiari – mai ales instituţii publice şi sindicalişti. Decât să urci lumea în microbuze şi să te asiguri că ajung înapoi, le distribui echipamentul de necesitate oamenilor devotaţi, cointeresaţi, pentru o apă plată şi un covrig cu stafide.
Revenind la Steaua-Dinamo şi la presupusul statut de „Etern Derby“ (un fel de Superclásico), care a apărut pe vremea când mă puneau şi pe mine-n poartă în curtea şcolii, trebuie puse la punct câteva chestiuni. A rămas, desigur, o atmosferă de pregătire tracasantă din partea galeriilor, perioadă de umplere a unui gol ce va fi răscumpărat în vreo două ore. Îţi găseşti, aşa, preocupare. Devii cetăţean. Aduni peluza, confecţionezi posterele, cumperi un fular nou şi-ţi dai cu presupusul despre formaţie şi scor. Urmează grija la intrarea în stadion. Ştii regulamentul. E intolerant. Dar ascunzi torţe în franzele, umbli cu rolele de hârtie în bascheţi, ai şi o brichetă în portofel. Nu există portiţe. Complicitatea se exclude din start. Tu eşti un om isteţ şi descurcăreţ, că doar n-ai murit de foame în anii 1980 şi n-ai stat la cozi, ci ţi-ai educat urmaşii să fie demni în faţa oricărei provocări. Urli pe acolo – de fapt în pungă –, ai senzaţia că transmiţi ironii şi nu ştii că te simţi Generalisimul Stalin îndemnând tribuna a II-a să zbiere după tine. Şi unii te ascultă, că la „ultraşi“ au dorit bilet la rându-le, dar, chiar în ziua când se puneau în vânzare, a fost cererea cumplită şi s-au epuizat. Bineînţeles, nimeni nu a cumpărat peste limita maximă de tichete disponibile pe câte o persoană fizică. Doar la Egoistul de Jean Anouilh, spectacolul cu Radu Beligan în rol principal, Teatrul Naţional din Bucureşti impunea ca un om să nu aibă dreptul de a achiziţiona peste şase locuri.
O fi fost cândva un meci cu miză. Numai că, în campanie electorală, Steaua-Dinamo într-o vineri pare o soluţie de amărâre a privitorului. Să ne ducem pe Arena Naţională, să ne destindem, să asistăm la încrâncenare, însă nu e decât o amânare. Senzaţia mea e că românul s-a lehămetesit să dea aşa de des cu ştampila. Nu-i prieşte opinia personală. Numai că, având un patron în puşcărie şi pe celălalt politician deghizat în afacerist, nu se creează nici o tensiune mediatică. Şi chiar dacă ar vorbi jucătorii – mă gândesc la Iasmin Latovlevici şi la Cosmin Matei – nu ar ajunge la nici o ureche. Liga I nu atrage telespectatori. Nimeni nu-şi schimbă operatorul de cablu când primeşte Champions League si La Liga. Apoi, e deja al doilea sezon când Euro Sport deţine pachetul pentru Germania şi Anglia. Numai că Steaua, echipa din Ghencea, joacă acasă lângă Piaţa Muncii. Situaţia clubului rămâne jenantă. Îi lipseşte baza sportivă proprie. Închiriază pentru a se antrena. Mai aduce şi câte o performanţă. Întâlnirea cu Ludogorets a atenţionat asupra provizoratului. Apoi, nici stadionul din Drumul Taberei nu e o soluţie viabilă. Deşi bine plasat, datorită metroului, nici terenul lui Dinamo nu mai face faţă standardelor. Să le mulţumim comuniştilor că ne-au construit multe în ţară, fără a propune soluţii de recondiţionare. Începe paragina. Să fim totuşi smeriţi, că pe linie apolitică a venit la Echipa mare Generalul Iordănescu. Şi va da milităria jos din pod, fiindcă, mutatis mutandis, „Irlanda şi Grecia porneşte ca favorite“.
Dacă vreţi – vorba lui nea Puiu – un derby recent, Manchester United împotriva lui Chelsea (1-1), de pe 26 octombrie a.c., respectă noua reţetă. Roman Abramovici a avut şi el o dambla. A câştigat Champions League în 2012 şi, de atunci, n-a mai aruncat nici o rublă. Clubul se autofinanţează. După ce a miliardarul l-a adus pe Andriy Shevchenko de mascotă şi pe Fernando Torres să care apă la antrenamente pentru titulari, s-a gândit că, la ciupeală, va scoate şi rezultate. Visul s-a împlinit fără Mourinho, care, la reinstalare, a aerisit niţeluş vestiarul. Mata a arătat cum se face dantelă din iarbă, dar nu se încadra în modulul tactic. Era bun David Luiz, dădea goluri, dar nu făcea bine faza defensivă. A mai eliberat şi din cloncani, în frunte Frank Lampard şi Ashley Cole, făcând perfuzii cu „sânge proaspăt“, readuncându-l pe cel mai bun fundaş central dintre atacanţi – pe Didier Drogba (e mai tânăr decât în buletin!) – cu jumătate de normă în spionarea colegilor. Oricum, readus liber de contract, ivoranianul a dat un gol important, ca un stoper, contra celor de la Man United. Sunt utili veteranii, nu şi indispensabili sau memorabili.
La „Diavolii Roşii“ socotelile s-au amestecat pentru nişte sezoane bune. Plecă Sir Alex Ferguson, ca un lord, ameninţat de un infarct pe bancă, şi aduseră tot scoţian, pe David Moyes. Puţin separatist, acesta a tras echipa după el. La finalul campionatului 2013-2014 a ţinut administraţia Ryan Giggs din Ţara Galilor. După Cupa Mondială, a stat familia Glazer şi s-a tocmit până l-a identificat pe „cantidat“. Louis van Gaal – salvatore della patria. Bun de contabil, pe vremea registrelor cu creion chimic, olandezul a mai mângâiat nişte trofee. I-au lipsit performanţele notorii. E şi un cerc vicios la mijloc. Dispui de fonduri, atragi jucători (Mata, Ángel Di María şi Falcao), care nu se armonizează deloc. Încep permutările pe posturi, improvizaţiile şi mârâielile senatorilor de drept. Pe cale de consecinţă, se instituie starea de urgenţă. Se caută responsabilii şi tot jucătorii cad în picioare. E dificil de imaginat un meci atractiv între două echipe cu formule trimise la propriu pe teren. Partida a fost fragmentată şi am numărat mai mult şuturile spre poartă. Robin van Persie a egalat în timpul adiţional, mândru de banderola de căpitan fixată pe braţ.
La El Clásico m-am uitat cu anume circumspecţie. Prea multă vânzoleală că debutează b(ă)ietul cela din Uruguay, Luis Suárez, cu maxilarele necariate, dar cu început de parodontoză. De la atâtea zgârciuri mărunţite i s-a aplecat. De fapt, s-a plecat în faţa lui Messi şi a recunoscut că e mai bine decât David Villa, adică să stai în bandă şi să nu cârcâi. Altminteri, ifose de goleador, imediat se convoacă presa şi se anunţă restructurări în lot. M-am gândit la Luis Enrique, cum va rupe el Coloanele lui Hercule şi-l va plasa pe Xavi în poziţie-cheie, după ce l-a odihnit 10 meciuri. Până în 2012, Barcelona a fost o echipă strălucitoare, pe care nepoţii o vor vedea, contra cost, pe canalele electronice. Acum zace. Cei trecuţi de 30 de ani au ciolanele pregătite pentru piftie. Realul şi-a păstrat nota agresivă, pentru că nu are jucători destructivi. S-au năpustit lăcustele şi au ameninţat musculiţele de la plasa lui Claudio Bravo, un portar subevaluat până anul acesta, dar cu dezinvoltură şi bună coordonare a colegilor. S-a fofilat Benzema să marcheze, aşa că Neymar şi-a făcut numărul şi a deschis el tabela pentru oaspeţi. Atât a prevăzut brazilianul. Că apoi, oricât ar dribla Messi, trebuie să tragă dacă vrea să înscrie. A ţinut mingea la picior ca pe un pui de koala în marsupiu. CR7 n-a prea fost atent. A dat gol din penalti, ca să bată iar cine ştie ce recorduri. Dar trupa e unită şi completată cu nişte băieţi care vor confirmări şi bani. O centrare din corner a lui Kroos şi Pepe a lovit cu ghiuleaua din cap. După care, ca să fie 3 în 1 instant, juncanii Isco şi James i-au înlesnit lui Benzema o finalizare aşteptată de toţi fanii.
Cum zicea Ion Băieşu: „De bine, de rău, o ducem bine!“ Până unde? Până în retur.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper