Cum să câştigi bani din cărţile altora. Fără să fii editor, librar sau anticar

Un articol de TEODORA DUMITRU

Ce este agentul literar? – Un omolog al agentului imobiliar sau al agentului cultural (cinema, operă, teatru etc.): un intermediar specializat în nevoile pieţei care serveşte doi stăpâni – autorul/ actorul/ clientul, pe de
o parte, şi furnizorul de servicii (casă de producţie, editură, teatru, operă etc.), pe de altă parte, oferind scenarii avantajoase ambelor părţi. Sau, altfel văzând lucrurile: un parazit care se serveşte de munca a două entităţi pe care se face că le pune în contact.

Bine implementată în sistemul anglo-saxon şi reprezentativă pentru un sistem unde prestigiul intelectual este asociat cu profitul material, funcţia agentului literar a ajuns astăzi să pară indispensabilă mai peste tot. Raţiunile ar fi, în primul rând economice, apoi (sau implicit) dictate de globalizare, de concurenţa făcută de media şi tehnologie sau chiar de filierele „parazitate“ de agenţi literari versaţi şi bine instruiţi în crearea de best seller-uri.
Coroborând două date punctuale – succesul repurtat de recentele confesiuni ale fostei prime dame Valérie Trierweiler, care, zice-se, ar datora mult agentului său literar, Anna Jarota, şi faptul că la Târgul de carte de la Frankfurt vor fi prezenţi 635 de agenţi literari –, Le Nouvel Observateur seamănă puţină panică arătând că, fără o instituţie puternică a agentului literar, francezii vor rămâne în urma progresului (v. A quoi servent les agents littéraires ? – La ce-s buni agenţii literari ? – de Odile Benyahia-Kouider, în numărul din 11 octombrie). Se vorbeşte deja aici despre „întârziere“ sau despre „excepţia franceză“, cauzată, se presupune, de tradiţia franceză a relaţiei fericite dintre autori şi mari editori, precum Gallimard sau Paulhan – care n-ar mai fi lăsat loc eventualilor interpuşi, chiar cu intenţii bune. Mai pragmatici, americanii ar fi retezat din faşă „pasiunea“ dintre autor şi editor, delegând unui agent rolul de a gestiona oferta de manuscrise şi chiar de a da sfaturi în privinţa scrisului ca atare (uşurând astfel sarcina editorilor) şi de a se lupta pentru imaginea, drepturile şi câştigurile autorilor, un agent bun fiind, la o adică, singura şansă a unui scriitor marginal de a deveni eligibil pentru edituri. Pentru străduinţa sa în câmpul literaturii (şi al produsului intern brut), agentul pretinde, după caz, între 15% şi 20% din câştigurile autorilor. Oricum, dacă până acum editurile franceze vedeau în agentura literară o concurenţă neloială, acum par să renunţe la fumurile elitiste şi să se bucure că-l pot încărca pe agent cu mare parte din sarcinile ce le reveneau anterior.
Totuşi, a judeca competenţele unui agent după succesul unor autori ca Valérie Trierweiler (întâmplător, jurnalistă – deci familiară cu manevrele de agăţare a publicului) e oarecum pripit: unele produse de papetărie care poartă numele de literatură, dar sunt presă de scandal de lung metraj, se vând pur şi simplu singure. Apoi, un „agent literar“ cel puţin la fel de performant este cenzura: investiţi în cenzură, domnilor autori, editori şi agenţi, şi veţi avea profit. Şi, cu puţin noroc, poate calitate.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper