Când Scoţia a vrut să devină independentă

Recent, când Scoţia a vrut, printr-un referendum, să devină independentă, susţinătorii ruperii de Regat au adus în prim-plan, aşa cum era de aşteptat, simbolurile tradiţionale ale ţinutului. Prea puţini dintre locuitorii continentului sau ai planetei cunosc detalii ale istoriei scoţiene, dar aproape toţi ştiu că Scoţia înseamnă muzică din cimpoi, whisky vechi şi bun, un anume fel de castele şi un anume fel de peisaj muntos, monstrul din Loch Ness sau, în primul şi în primul rând, bărbaţi care poartă kilt, o fustă masculină, tradiţională, colorată, ale cărei origini se pierd în timp. E simbolul cel mai cunoscut al ţinutului, un însemn identitar, aşa cum matrioşka poate fi asociată doar cu Rusia sau castanietele doar cu Spania. De aceea scoţienii dornici de independenţă au defilat îmbrăcaţi cu kilt. Dar, în contextul în care se punea problema ruperii Scoţiei de Londra, kilt-ul – şi, de fapt, nu doar el –, era un simbol paradoxal.
Pentru că acesta este un cadou pe care monarhul de la Londra i l-a făcut Scoţiei într-o istorie nu foarte îndepărtată.
Povestea începe în anul 1822. De fapt, cam un an mai înainte, când au loc pregătirile pentru vizita din august 1822 a regelui George al IV-lea al Marii Britanii în capitala Scoţiei. E prima dată, după 1650, când un rege de la Londra pune piciorul pe pământ scoţian. O vizită regală e o vizită regală, mai ales în acest context. Presupune festivităţi, se cere pregătită din timp. Există un personaj celebru, Sir Walter Scott pe numele lui, care se ocupă de elaborarea ceremonialului. Acesta este momentul precis în care kilt-ul devine un simbol al Scoţiei, pentru că Sir Walter Scott îl aduce în prim-plan, special pentru vizita regelui, care va purta şi el un kilt, semn al identificării cu Scoţia. Vizita regelui îmbrăcat în fustă se lasă cu o caricatură arhicunoscută, dar, iată, nu doar cu atât. Piesa vestimentară existase şi până atunci, deşi nu întru totul asemănătoare cu ce ştim astăzi drept marcă înregistrată a Scoţiei. În trecut era mai lungă, desenul arăta altfel, era purtată doar în unele locuri ale ţării şi, mai ales, nimeni nu o băgase prea tare în seamă şi nimeni nu s-ar fi gândit să o asocieze cu identitatea scoţiană, mai ales că o piesă vestimentară asemănătoare era întâlnită şi în Irlanda, dar şi în alte regiuni cu identitate galică sau, de pildă, în Balcani, la greci. Sir Walter Scott ţese, special pentru vizita regelui George al IV-lea, o poveste romantică despre o tradiţie veche a kilt-ului, uitată şi redescoperită. O poveste despre clanuri războinice care aveau fiecare kilt-uri specifice, cu modele şi în culori numai ale lor. Bărbaţii din Scoţia întreagă ar fi purtat la un moment dat în istorie kilt. Nimic din toate acestea nu era riguros adevărat, deşi un sâmbure de adevăr nu poate fi negat.
Astfel de tradiţii sunt numite de etnologi şi antropologi tradiţii inventate. Inventat nu înseamnă fals şi nu comportă o conotaţie peiorativă. De aproape două secole kilt-ul are o tradiţie scoţiană şi e un simbol naţional. E puţin? Cu siguranţă nu, din moment ce o naţie întreagă se identifică, mândră, cu el. Doar că el rămâne, istoric vorbind, un cadou al regelui de la Londra pentru scoţieni. Oricum, e departe de a fi singurul simbol naţional din cuprinsul Europei care are în spate o istorie de acest fel.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper