Romanul poliţist românesc

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

În România, clasicii literaturii române nu dispreţuiseră genul poliţist, deşi Camil Petrescu exprimase opinii foarte negative. Mihail Sadoveanu, cu Baltagul ori Ostrovul lupilor, sau Mateiu Caragiale, cu nuvela Remember ori cu romanul neterminat Sub pecetea tainei, sau chiar Victor Eftimiu cu Dragomirna şi Chimonoul înstelat sunt nume de referinţă. Există şi cazuri mai puţin fericite: al lui Rebreanu, de exemplu, care, atunci când s-a hotărât să scrie literatură proastă, a meşterit romanul poliţist Amândoi. Deşi nu este un text detectivistic, unul dintre cele mai enigmatice texte ale literaturii române este povestirea Inspecţiune a lui Caragiale. Rãspunsul la întrebarea „De ce, nene Anghelache?” este un fel de Eldorado al criticii literare româneşti, la care nimeni nu a ajuns, deşi mulţi au încercat.
Totuşi, perioada de aur a romanului poliţist a fost epoca comunistă, din simplul motiv că genul a fost încurajat sistematic de regim. Motivul? Suportul unui gen de consum oferă cel mai eficient mod de infuzare ideologică, după cum o arată, de altfel, nu doar filmele comuniste, ci şi cele turnate în orice epocă a Hollywood-ului.
Romanul poliţist era încurajat oficial ca formă literară şi pentru că pozitiva miliţienii şi securiştii, etalându-i în poziţii eroice; încuraja delaţiunea şi xenofobia sau măcar suspiciunea pentru străini; rescria istoria; valorifica mitul României ca posesoare de soft uman ultracompetitiv, care scoate pe bandă invenţii invidiate de toate ţările lumii. Bine implementat editorial şi lipsit de concurenţă reală cu marfa de afară, policierul autohton (numit în derâdere şi miliţier) se vindea în tiraje astăzi inconceptibile. De-a lungul timpului, au existat mai multe colecţii specializate: colecţia „Cutezătorii” de la Editura Tineretului, apoi colecţia „Aventura” de la Albatros, „Scorpionul” de la Editura Dacia sau „Sfinx” de la Editura Militară. Pentru o comparaţie a ofertei, pentru policier internaţional exista o sigură colecţie, „Enigma”, de la Editura Univers: excelentă, de altfel, dar şi aici multe dintre titluri (oricum mai bune decât cele româneşti) veneau din URSS, Germania de Est, Cehoslovacia sau Polonia.
Spre deosebire de SF, gen care între 1948-1989 şi-a structurat un sistem care a „ţinut” şi după căderea comunismului, romanul poliţist nu a reuşit să facă asta. Pentru că, dacă SF-ul era legat de o recuzită extraterestră (singura obligaţie a cosmonauţilor din anul 4000 era să găsească la locul ei statuia lui Lenin, atunci când se întorc din voiajul interplanetar), miliţierul era bine legat de eroii săi predilecţi – miliţieni şi securişti: adică unele cele mai antipatizate figuri ale regimului. Chiar dacă au continuat să existe autori prin posibilitatea de a se autoedita – George Arion sau Bogdan Hrib –, genul a intrat în faliment.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper