Problema clasicilor literaturii din RSS Moldovenească după al Doilea Război Mondial

Un articol de Marius TĂRÎŢĂ

Una dintre problemele pe care scriitorii sovietici de la Chişinău nu au putut sau nu au avut voie să o dezlege în primii ani de după al Doilea Război Mondial a fost cea a „moştenirii clasice“. Uniunea Scriitorilor de la Chişinău era constituită la acel moment din scriitorii sovietici moldoveni evacuaţi la Moscova şi în Asia Centrală în anii 1941-1944 şi din câţiva scriitori tineri. În ordine cronologică, un prim document care conţine referiri explicite la autorii clasici e o scrisoare a lui Ion Canna (care provenea din RSS Moldovenească) adresată Comitetului Central al Partidului Comunist (b) din Moldova (denumirea oficială, în continuare: CC al PC(b)M). Între anii          1942-1944, Canna îndeplinise funcţia de şef al Organizaţiei scriitorilor sovietici moldoveni care se subordona Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PC(b)M. Scrisoarea conţinea „lista clasicilor moldoveni, o parte din operele cărora e necesar să fie editată în anul 1945“ (Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova, Fondul 51, inventarul 3, d. 248, f. 10):
1. Ion Creangă – a) Amintiri din copilărie 6 c.a. b) Poveşti 8 c.a.
2. Vşasileţ. Alecsandri – a) Peisaje 3 c.a. b) Poeme populare 8 c.a. c) Folclor 4 c.a.
d) Piese 4 c.a.
3. Iacob Negruzzi – A. Lăpuşneanu 1 c.a.
4. Mihail Eminescu – a) Poezii 4 c.a. b) Poveşti 2 c.a.
5. Ion Neculce – Legende scurte 2 c.a.
6. Grigore Ureche – Letopiseţul ţării Moldovei 2 c.a.
Importanţa acestei liste rezidă în aceea că scriitorul provenit din stânga Nistrului fie nu ştia despre interdicţia de editare a lui Eminescu (deşi oficial nu exista un document în acest sens), fie avea o abordare idealistă a realităţii.
Canna a părăsit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor Sovietici din Moldova (denumirea organizaţiei scriitorilor din decembrie 1944) în 26 octombrie 1945. Noul preşedinte, Emilian Bucov, poet care provenea din Basarabia interbelică, nu a avut ca prioritate editarea clasicilor români, fie ei şi moldoveni, însă a permis locţiitorului său, criticul Boris Trubeţkoi, să ducă demersuri care s-au materializat cu aprobarea, dată de oficialităţi în februarie 1946, de a se deschide la Chişinău o casă-muzeu „A.S. Puşchin“. De asemenea, în anul 1946, la Chişinău, au fost organizate mai multe serate de comemorare a clasicilor literaturii ruse. Bucov, la rândul său, a părăsit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor la 4 octombrie 1946, fiind acuzat de protejarea şi promovarea mai multor autori (D. Vetrov, G. Meniuc, L. Deleanu), căzuţi la Chişinău sub incidenţa referatului lui Andrei Jdanov privind revistele Zvezda şi Leningrad din august 1946. Succesorul său, Andrei Lupan, foarte puţin prezent în spaţiul literar până la acel moment şi având studii agricole, a dus o politică docilă, din postura deţinutã până la 23 noiembrie 1948 (deşi, şi după aceea, a fost unul dintre cei trei membri ai secretariatului nou-instituit ce a condus Uniunea până la 5 iunie 1951).
Un moment interesant s-a consumat la 25 august 1948, când la Uniune a avut loc o şedinţă restrânsă, dedicată clasicilor, cu participarea lui Lupan, Canna, B. Istru (secretarul Uniunii la acel moment), L. Corneanu şi scriitorul moscovit I. Altman (peste câteva luni a fost acuzat de cosmopolitism). Hotărârea (în limba rusă), luată în formă scrisă, după discuţii, deşi e una scurtă, lasă o marjă mai largă de interpretare:
„În legătură cu faptul că problema clasicilor moldoveni nu a fost rezolvată în instituţiile corespunzătoare, nu este posibil şca aceştiaţ să fie selectaţi spre publicare în şseriaţ «Biblioteca Poetului». A-i propune tov. Lupan să ia legătura cu Institutul ştiinţific de cercetare pentru a rezolva această problemă“ (F. 2955, inv. 1, d. 41, f. 14).
Ce instituţii erau cele abilitate cu „rezolvarea“ problemei clasicilor moldoveni? Posibil că doar Comitetul Central al PC(b)M, deşi indicaţii în scris din partea acestuia nu au existat. De fapt, nu au existat dincolo de prezumtivele indicaţii iniţiative clare de editare în general a autorilor clasici. Pe de altă parte, e posibil ca CC al PC(b)M, la rândul său, să fi aşteptat indicaţii de mai sus.
Mai jos, propunem cititorilor revistei Cultura o scrisoare, tradusă din limba rusă, adresată de primul secretar al CC al PC(b)M, N.G. Coval  (destituit din această funcţie şi înlocuit cu Leonid Brejnev la 6 iulie 1950), secretarului CC al PC(b) din toată Uniunea, G.M. Malenkov, în 12 aprilie 1950, la peste cinci ani de la reinstaurarea puterii sovietice în Basarabia (F. 51, inv. 9, d. 1, ff. 60-62). Un fapt important e că, în lista scriitorilor propuşi de bolşevicii de la Chişinău, lipsea Eminescu.

„Secretarului CC al PC(b)U, tovarăşului MALENKOV G.M.
Instituţiile de cercetare ştiinţifică, editurile şi scriitorii republicii se confruntă cu greutăţi considerabile în rezolvarea problemei moştenirii literare a poporului moldovenesc. Aceste greutăţi se reduc, în primul rând, la aceea că în Moldova nu există materiale despre scriitorii din trecut, dacă e să nu luăm în considerare unele ediţii aparte ce s-au păstrat din întâmplare, în baza cărora e imposibil de stabilit profilul artistic al scriitorului şi locul său şi rolul în viaţa social-politică a epocii sale. Aceste fragmente nu ne permit să judecăm şi limba scriitorilor, deoarece e cunoscut faptul că editorii burghezi din România, la fiecare reeditare, îi «corectau» pe scriitorii moldoveni, românizându-le limba.
Neavând o cantitate suficientă de materiale şi documente, nu putem stabili cu argumente nici apartenenţa unor scriitori, în special din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Luând în considerare faptul că documentele de arhivă privind această problemă pot să se găsească doar la Academia Română de Ştiinţe, CC al PC(b) din Moldova Vă roagă să rezolvaţi problema creării Comisiei Mixte Sovieto-Române din oameni de ştiinţă şi scriitori ai URSS şi RPR, care să fie însărcinaţi cu:
a) stabilirea apartenenţei scriitorilor, în special a celor din secolul al XIX-lea;
În opinia noastră, cel mai just ar fi să îi apreciem în egală măsură, români şi moldoveni, pe toţi cronicarii şi scriitorii, activitatea cărora s-a desfăşurat pe teritoriul fostului principat al Moldovei până în secolul al XIX-lea, adică până la alipirea Basarabiei la Rusia (Varlaam, Dosoftei, G. Ureche, M. Costin, N. Costin, N. Milescu-Spătarul, N. Neculce, D. Cantemir), şi, de asemenea, scriitorii din prima jumătate a secolului al XIX-lea, activitatea cărora s-a desfăşurat în Moldova de peste Prut până la unirea ei cu principatul Valahiei într-un stat românesc unic. Aceştia sunt: A. Beldiman (1786-1826), T. Vîrnav (1801-1845), A. Russo (1819-1859).
În sfârşit, pornind de la faptul că, în Moldova de peste Prut şi Valahia, literatura unică a început să se formeze, în cadrul statului român unit, abia în anii ‘70-’80 ai secolului al XIX-lea, adică la 10-20 de ani după unirea «de facto» a acestor teritorii, există motive să considerăm ca aparţinând Republicii Populare Române şi RSS Moldoveneşti, următorii scriitori:  V. Alecsandri (1818-1890), I. Creangă (1837-1889), C. Negruzzi (1800-1868), G. Asachi (1788-1869), care au trăit în Moldova de peste Prut, la hotarul dintre dispariţia principatului Moldovei şi crearea statului românesc.
În privinţa scriitorilor basarabeni C. Stamati (1786-1869), A. Donici (1806-1866), A. Hîjdău (1811-1872), I. Sîrbu (1830-1864), A. Mateevici (1888-1917), G. Madan (1872-1920), D. Moruzzi (1850-1914), B. Hîjdău (1838-1907), A. Nako (1832-1915), C. Stamati-Ciurea (1830-1898), S. Cujbă (1879-1937), T. Roman (1887-1921/, N. Crăsescu (1849-1917), G. Creţu-Creţescu (1853-1933/, C. Stere (1865-1937), activitatea cărora s-a desfăşurat în principal în Basarabia după alipirea ei la Rusia, aceştia trebuie consideraţi înainte de toate moldoveni (n.r. sublinierea aparţine textului original citat).
Dreptul de a-i considera pe toţi scriitorii enumeraţi, moldoveni, se bazează pe aceea că, în creaţia lor, ei au descris şi cântat viaţa, lupta şi aspiraţiile, cutumele şi obiceiurile poporului moldovenesc, au avut o descendenţă comună din literatura moldovenească şi în genere din cultura secolelor XVIII, XVII şi mai timpurii, au folosit în creaţia lor folclorul moldovenesc, au scris în limba moldovenilor de pe teritoriul indicat, creând în baza limbii trecutului şi a celei populare contemporane; au scris operele lor sub înrâurirea benefică a literaturii ruse progresiste;
b) rezolvarea problemei achiziţionării de la Academia de Ştiinţe Română pentru RSS Moldovenească a manuscriselor, fotocopiilor primelor ediţii şi altor materiale şi documente, legate de activitatea scriitorilor menţionaţi.
CC al PC(b) din Moldova îi recomandă în componenţa viitoarei comisii din partea savanţilor şi scriitorilor republicii pe: doctorii în filologie I.D. Ciobanu, I.C. Varticeanu, N.G. Corlăteanu, A.T. Borşci, scriitorii E.N. Bucov şi A.P. Lupan.
Secretarul CC al PC(b) din Moldova (N. COVAL) .N 106, 12 aprilie 1950“

Comisia mixtă cerută de N.G. Coval nu a mai fost creată, iar în dosarul ce conţine corespondenţa CC al PC(b)M cu CC al PC(b) din toată Uniunea lipseşte un răspuns al lui Malenkov. Până la găsirea unor documente explicite, rămâne neclar de ce CC al PC(b)M nu avea curajul să stabilească o listă a autorilor ce puteau fi publicaţi. Dacă exista o interdicţie făcută pe cale orală, atunci rămâne o necunoscută cine ar fi putut să o facă. Înşişi scriitorii sovietici de la Chişinău, oricât de supuşi regimului ar fi fost, nu vedeau nici o problemă în publicarea (chiar dacă selectivă) a lui Eminescu, dovadă şi scrisoarea lui Canna la care am făcut referire la începutul acestui documentar. După trei ani de aflare la Moscova şi de comunicare posibil zilnică cu comuniştii (bolşevicii) moldoveni, deoarece coordona şi emisiuni radio, Canna nu ştia că Eminescu nu trebuia editat şi l-a inclus în lista clasicilor moldoveni ce urmau să apară în anul 1945. Însă, până la prima ediţie chişinăuiană, din epoca sovietică, aveau să mai treacă opt ani. Volumul a fost coordonat de unul dintre cei şase propuşi de N.G. Coval – cercetătorul
I.C. Varticean.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper