Limba de lemn ia metroul. Prin oraşul care şi-a pierdut hărţile şi busola

Un articol de DORIN-LIVIU BÎTFOI

Un globe-trotter flamand mi-a împărtăşit, pe la începutul anilor ’90, o metodă rapidă de a explora Bucureştiul. A luat metroul şi a coborât în fiecare staţie, a urcat la suprafaţă şi a privit în jur. Nu ştiu dacă a fost satisfăcut de mereu aceleaşi cartiere-dormitor cenuşii, dar un lucru e sigur: numele staţiilor de metrou, dacă ar fi ştiut ce înseamnă, nu l-ar fi ajutat mai mult să se orienteze.
Cele mai multe nu înseamnă nimic şi nu îi înlesnesc nici pe bucureşteni. şi nu fără motiv, doar că nu unul la vedere. ştim că instituim lucrurile şi locurile fundamental prin numire – aşa le înfiinţăm. Or, conţinutul acestor denumiri sau denumirile însele au fost conştiincios evacuate de Vechiul Regim (deşi, trebuie spus, nu doar de acesta, nu doar în trecut), destituind vechea toponimie şi memoria locurilor. Cu ce ne lămureşte un nume misterios plantat ca Lujerului? Sau o destinaţie atât de imprecisă ca Preciziei? Dar o anonimizare precum Eroilor? (Meteahna afectează, încă demult, şi nomenclatorul stradal şi al cartierelor, de unde toponime de o orbitoare banalitate se multiplică prin staţiile de metrou, prezente sau viitoare, precum deja memorabilele Orizont, Favorit sau, peste toate, apoteoză a lipsei de repere, Drumul Taberei 34).
Eternizarea cam emfatică a reperelor istorice e întreprinsă de asemenea astfel încât să elimine orice reper şi să şteargă orice urmă, precum Apărătorii Patriei sau Eroii Revoluţiei. Greu de spus din denumire despre care apărători, eroi sau revoluţie din frământata noastră istorie este vorba.
Ca şi cum atât nu era de ajuns, loveşte adesea şi bâta unei genitivări lemnoase, moştenite din epoca anterioară, care chiar că învineţeşte până la anihilare orice referent material: Gorjului, Jiului, Păcii, Aviatorilor, Tineretului, Laminorului, Expoziţiei, şi iar Eroilor, Lujerului, Preciziei… (includ, din nou, şi staţii încă în… proiecţie). Este evident că o atare declinare încuie ermetic Bucureştiul chiar şi pentru autohtoni. Mult mai redusă, printr-un mijloc întrucâtva contrar, dar livrând acelaşi efect, este nivelarea milităroasă (grad, nume) prin nearticulare a unor denumiri istorice, pe care le credeam, în sfârşit, purtătoare de identitate, precum Parc Bazilescu sau Parc Drumul Taberei.
Probabil că o terapeutică reabilitare a hărţilor mentale albite ar aduce-o asocierile libere de constrângeri cu geografia concretă a Bucureştiului, denumirile tradiţionale, instituţiile de prestigiu, culturale şi cu trecut istoric. Cât se ştie azi (şi oare cât s-a ştiut vreodată) că staţia de metrou Eroilor din Piaţa Operei îşi datorează numele optzecistei statui a Eroilor Sanitari de deasupra (cea cu frapantul soclu, ridicol prin proporţii faţă de grupul statuar, care astfel pare exilat pe un enorm taburet de marmură)? Nu ar fi mai plin de sens să se numească Opera (ca la Paris, iată, o satisfacţie şi pentru snobi!) sau Opera Română? Oare staţia Eroii Revoluţiei nu ar putea reveni la numele firesc al locului, Pieptănari (urmând ca eternizarea victimelor din ’89 să fie precizată cu adevărat şi cu alte coordonate)? Ş.c.l.
Denumiri care ar trebui recuperate sau inventate, mai ales când vorbim despre un oraş permanent despuiat de identitate şi de repere, cu locuitori originaţi, cei mai mulţi, prin alte părţi, dezorientaţi ca obicei şi care nu şi-au apropriat niciodată – ceea ce se poate ghici după multe reflexe, alegeri şi gesturi – oraşul în care locuiesc. O situaţie din păcate valabilă chiar şi pentru aceia – născuţi în Bucureşti, dar care au moştenit intergeneraţional o identitate vidă şi un set de borne false care nu semnalizează nimic, cât, dimpotrivă, au doar rolul de a obscuriza şi de a induce confuzie.
E de notorietate cum în ’68 praghezii au schimbat între ele plăcuţele cu numele străzilor şi ale pieţelor pentru a deruta tancurile invadatoare. Ar fi vremea să aşezăm la loc denumirile Bucureştiului, pentru a-i orienta pe bucureşteni.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper