Istoria unei monografii „Octavian Goga“

Un articol de Ion Brad

Ion Dodu Bălan, Octavian Goga, Editura DacoRomânã, 2014

 

În vasta activitate de critic şi istoric literar, de poet, prozator, dramaturg şi eseist a colegului nostru Ion Dodu Bălan, ajuns la vârsta de 85 de ani, lumea literară şi academică, pe care a ilustrat-o cu inspiraţie şi energii creatoare deosebite, a reţinut două momente deosebite ale succeselor sale. Primul, publicarea în 1966 a monografiei Octavian Goga, distinsă cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române. Al doilea, apariţia altei monografii, cea închinată lui Aron Cotruş, în 1981. Ambele au însemnat o iniţiativă temerară şi o reuşită, fiindcă era vorba de viaţa şi opera celor doi mari poeţi din Ardeal, implicaţi în perioade şi evenimente istorice dramatice. De aceea, numele lor au fost puse sub obroc mulţi ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul ocupaţiei  sovietice a României. Aşadar, însăşi apropierea de temă a însemnat pentru Ion Dodu Bălan o dovadă de curaj, acoperit doar de entuziasm tineresc şi de o temeinică pregătire ştiinţifică.
Monografia Octavian Goga se află acum la cea de a patra ediţie, evident revăzută şi îmbogăţită cu date noi, extrase din manuscrisele inedite, aflate în Muzeul de la Ciucea, la Academia Română, în alte colecţii, ca şi în cea personală a autorului. Pe lângă o bogată şi emoţionantă monografie, volumul de faţă beneficiază de o extraordinară „Bibliografie” a poeziilor, a publicisticii şi a teatrului, a ediţiilor succesive, ca şi a scrierilor despre familia, viaţa, opera şi epoca lui Octavian Goga. Aflăm, astfel, că prima sa poezie, Atunci şi Acum, a fost publicată în Tribuna, an XIV, nr. 275 din 12/24 decembrie 1898 şi era semnată „Tavi“. Iar primul său articol, „Ceasul deşteptării“, semnat „Octavian“, apărea în aceeaşi revistă şi în acelaşi an. Un debut timpuriu şi remarcabil încă de la bun început, devenit apoi eclatant prin apariţia primului său volum de versuri, în 1905.
Chiar şi pentru mine, care am luat cunoştinţă de personalitatea lui Octavian Goga încă de pe băncile liceului de la Blaj, înainte de 1948, iar apoi la Cluj, începând din 1953, şi continuând la Bucureşti până în 1973, când prin funcţiile mele oficiale am ajutat-o pe doamna Veturia Goga să salveze şi să transforme castelul de la Ciucea într-un muzeu deschis publicului larg, monografia lui Ion Dodu Bălan a constituit o etapă superioară de cunoaştere şi adeziune la poezia unuia dintre marii noştri poeţi naţionali.
Cu această stare de spirit am citit şi recitit această versiune definitivă a primei monografii importante dedicate vieţii şi operei lui Octavian Goga, încercând în rândurile de faţă să poposesc doar la unele note particulare, mai deosebite, care dau distincţie celor aproape 500 de pagini ale cărţii.
Mai întâi, faptul că fiecare dintre cele optsprezece capitole are, pe lângă titlu, şi unele subtitluri originale, revelatoare şi îmbietoare la lectură. Astfel, capitolul I, Feţele lui Ianus, poartă adaosul Poetul care a cântat luptând şi a luptat cântând. Apoi, la fel de revelatoare pentru gândirea şi fiinţa spirituală a lui Octavian Goga sunt citatele care deschid principalele capitole. Transcriu aici doar pe cel care însoţeşte Feţele lui Ianus:
„Sufletul unui artist se aseamănă cu capul lui Ianus din mitologie; două feţe, una de tânăr adolescent şi cealaltă de moşneag… Din nenorocire însă, lumea – cu deosebire criticii – nu văd feţele amândouă şi de aceea judecăţile pe care le rostesc sunt de obicei nedrepte. Ca să poţi spune adevărul întreg trebuie să înţelegi privilegiul, frumos şi trist, pe care arta slujitorilor ei îl acordă: darul de a fi totdeauna mai tineri şi mai bătrâni decât noi”.
O inscripţie pe care ar trebui s-o poarte pe frunte şi creatorul de frumos, dar şi judecătorul lui.
Participând cu hărnicie de călugăr benedictin la culegerea din cărţi şi manuscrise a tuturor amănuntelor care l-au legat pe Octavian Goga de Ardeal şi revelând destinele istorice, adeseori dramatice, ale acestei componente esenţiale pe harta „României Mari”, la înfăptuirea căreia a contribuit din plin „poetul pătimirii noastre”, Ion Dodu Bălan a reuşit să aşeze aceste trăsături specifice ardeleneşti în rama largă a interesului naţional, urmărit în toate meandrele şi contradicţiile lui, mai ales din prima jumătate a secolului XX.
Impresionantă este lista tuturor oamenilor importanţi din viaţa culturală şi social-politică a epocii care i-au fost apropiaţi lui Octavian Goga, dar şi a adversarilor cu care a polemizat, folosindu-se de verbul său coroziv, intransigent, asemănător celui din articolele lui Mihai Eminescu.
Capitolul XVII, Poetul şi criticii săi, se deschide cu acest citat:
„Fiindcă nu cele câteva rânduri înjghebate pe repezeală de un condei critic, fără multe scrupule de conştiinţă, nu aceasta fixează valoarea adevărată a unei opere de artă, ci sufletele fără număr care în ceasuri de singurătate sorb farmecul curat, mângâirea ori deznădejdea, umorul ori veselia, zâmbetul şi peisajul de lacrimi ferecate în slovele mărunte.”
Contrar trimiterii repetate a săgeţilor spre criticii literari, opera lui Octavian Goga s-a bucurat întotdeauna de aprecierilor unor personalităţi: Titu Maiorescu, chiar de la început, Nicolae Iorga, Gheorge Bogdan-Duică, Ilarie Chendi, Sextil Puşcariu, G. Ibrăileanu,
E. Lovinescu, Nichifor Crainic, Tudor Vianu, G. Călinescu, Ion Breazu, Al. Dima, Şerban Cioculescu, Ovidiu Papadima şi atâţia alţii, mergând până la cei mai tineri din zilele noastre. Iar marii lui contemporani, în frunte cu I.L. Caragiale, George Coşbuc, Al. Vlahuţă, Barbu Ştefănescu-Delavrancea l-au îmbrăţişat ca pe un egal al lor. Păcat că nu am spaţiu să reproduc momentul în care Caragiale, în stilul său incofundabil, a găsit în volumul unui necunoscut poezia Oltul. După ce-a terminat lectura, a exclamat: „Măi, al dracului!”. Dar sunt cutremurătoare şi paginile scrise de Goga la moartea lui Caragiale, ca şi la sfârşitul tragic al lui Aurel Vlaicu.
Multe, foarte multe ar fi de discutat după lectura acestui volum monumental, în care interesul larg pentru viaţa şi opera lui Octavian Goga sunt aduse la zi, fără să evite şi unele manifestări contondente şi contrare lor, de genul celor cuprinse în volumul Privighetoarea lui Hitler de Mircea Goga.
În încheiere, este firesc să mă refer la câteva opinii critice care au însoţit ediţiile succesive ale cărţii:
„Monumentala monografie al lui Ion Dodu Bălan este un studiu temeinic, fără îndoială cel mai temeinic, despre viaţa şi opera lui O. Goga” (Nichifor Crainic, 1967).
„Scrisă cu dragoste şi înţelegere, partea ce se cuvine documentului şi interpretării, monografia semnată de Ion Dodu Bălan este o lucrare solidă, contribuţie critică de certă calitate” (Constantin Ciopraga, 1971).
„O reconstituire exactă şi minuţioasă a vieţii cântăreţului Clăcaşilor, a tribunului luptei naţionale şi a bărbatului politic contradictoriu, precum şi o prezentare critică detaliată a întregii sale opere ne lipseau însă. E tocmai ce a izbutit să realizeze Ion Dodu Bălan, după o excelentă ediţie a poeziilor lui Goga” (Ov. S. Crohmălniceanu, 1971).
„Meritul principal este legarea, pas cu pas, a vieţii poetului de evenimentele timpului, de atmosfera socială şi morală; acest fundal, mai ales, este zugrăvit minuţios, exact cu o insistenţă care îl face captivant” (Nicolae Manolescu, 1971).
„Fizionomiei redusă la alb şi negru sau ocolind amănuntele dificile, Ion Dodu Bălan îi opune, aşadar, una iscată din valorificarea documentară a accentelor policromice şi de relief” (Aurel Martin, 1971).
„Avem, în sfârşit, o carte de mult aşteptată şi de mult necesară pentru luminarea unui trecut apropiat din cultura noastră. Este vorba de vasta şi completa monografie Octavian Goga datorată lui Ion Dodu Bălan…” (Edgar Papu, 1971)
„Remarcabile pagini scrise de Ion Dodu Bălan despre poetul militant, angajat în lupta pentru drepturi naţionale şi sociale, evocarea proceselor de presă prin explorarea corespondenţei, e un moment de real interes, atestând şi înclinaţia cercetătorului spre recompunarea unui destin văzut în existenţa lui, în mişcarea lui interioară” (Ion Vlad, 1971).
Despre monografia aceasta, ca şi despre cea intitulată Resurecţia unui poet: Aron Cotruş (1981), au mai scris Şerban Cioculescu, Pompiliu Marcea, Emil Manu, Teodor Vârgolici,
C. Stănescu, Al. Piru, Mircea Popa şi alţii.
Remarc, în final, noul efort al lui Ion Dodu Bălan de-a înmănunchia, într-un volum, apărut în prestigioasa colecţie de Opere fundamentale, o parte din publicistica lui Octavian Goga, ediţie care-şi aşteaptă cuprinderea integrală într-un alt volum.

Aşteptăm, cu interes deosebit, apariţia ediţiei definitive a monografiei Aron Cotruş, aflată sub tipar la Alba Iulia.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper