Falsificarea istoriei în manualele româneşti

Un articol de Corneliu Riegler

În Istoria României (1947), Graur subliniază de cel puţin cinci ori, pe parcursul a trei pagini, originea latină a limbii române: „structura limbii române este o continuare a structurii limbii latine”, „Limba română nu este decât o desvoltare a limbii latine”, „Într-adevăr, elementele morfologice sunt în cea mai mare parte latineşti”, „În diferite perioade, limba română a suferit şi influenţe latine şi neolatine”, „iar influenţa franceză, iniţiată de fanarioţi, revarsă cuvinte (neo)romanice cu duiumul”, etc. Singura afirmaţie „reprobabilă” ar putea fi aceea că vocabularul limbii române „este mai mult nelatin”.
Cu toate acestea, conform statisticii lingvistului român, Dimitrie Macrea (Dicţionarul limbii romîne moderne, publicat în 1958) din cca. 50.000 de cuvinte, elementele latine sunt 20,02%, deci mai puţin de jumătate şi chiar de sfert. Statistica este citată de Lucian Boia în De ce este România altfel, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012, p.12. Boia susţine chiar că limba română „este, evident, o limbă romanică: totuşi cea mai puţin latină dintre limbile latine”; de asemenea, în ceea ce-i priveşte pe vorbitori, profesorul bucureştean afirmă că: „E greu de spus cât sânge roman au românii, dar că au mai mult sânge slav decât roman este de domeniul evidenţei”. Lucian Boia, aminteşte că Traian (98-117), „împăratul cuceritor, era spaniol”, în fapt, este primul împărat roman care nu s-a născut în Italia, ci în oraşul Italica, provincia Baetica, din sudul Hispaniei, într-o colonie romană dintr-un tată roman şi o mamã iberică, „vorbind prost latineşte” (vezi Dumitru Tudor, Figuri de împăraţi romani, vol. II, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974, p. 6.) Limba română a suferit o relatinizare mai ales prin intermediul neologismelor provenite din limba franceză. Această relatinizare este cenzurată în manualele de istorie sau în cele de limba română de liceu, pentru a nu mai vorbi despre cele de gimnaziu.
Romanitatea/ latinitatea stau în origine şi relatinizare prin intermediul francezei, mai cu seamă în secolul XIX. Ca latini ortodocşi, valahii şi muntenii foloseau în Evul Mediu limba slavă ca limbă de cancelarie şi de oficiere a slujbei în biserici, deci limba slavă şi paleografia slavă sau româno-chirilică, în vreme ce vecinii unguri, fino-ugrici catolici, utilizau limba şi scrierea latină. Se va scrie cu alfabet latin abia în secolul XIX, după reforma ortografică a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1860). Majoritatea românilor încă mai cred că documentele lui Ştefan cel Mare (1457-1504), spre exemplu, sunt scrise cu alfabet latin şi în limba română.
Manualul de istorie din 1947 introduce primele judecăţi despre „lupta de clasă”. Pentru prima oară răscoalei din 1907 i se acordă un loc şi un rol în istorie şi în manualul de istoria României (vezi, Istoria României, 1947, redactor responsabil: Mihai Roller, Editura de Stat, Bucureşti, pp. 578-591).
Dincolo de orice calcule şi însumări, trebuie spus că în anul 1907 s-a deschis foc în masele de ţărani răsculate, s-a tras cu tunul, iar „mii de ţărani” au fost omorâţi, torturaţi, arestaţi. În programa şi în manualele de istorie din prezent, Răscoala din 1907 a dispărut! La fel s-a întâmplat şi cu statuile ridicate în amintirea ţăranilor ucişi în urmă cu un veac. Jocul cifrelor este şi el sugestiv: de la „11.000 de victime” se ajunge la „câteva mii”, apoi la „câteva sute”, apoi evenimentul dispare (cu tot cu victime). Este mai mult decât o falsificare a istoriei, este o amputare. Paradoxal, în Dicţionarul Oxford de istorie contemporană (Oxford University Press, 2008) se aminteşte faptul că în România răscoala ţărănească din 1907 a fost „brutal reprimată” (p. 581).
Un test dat elevilor admişi  în 2013 într-un liceu bucureştean cu oarecare prestigiu arată că nici măcar un singur elev nu a auzit de răscoala ţărănească din 1907. Noile generaţii nu cunosc existenţa celei mai mari răscoale ţărăneşti din Europa secolului XX, Răscoala de la 1907 din România. Dacă regimului comunist i-au corespuns marxismul şi augmentarea luptei de clasă, de la transformarea răscoalei lui Gheorghe Doja în război ţărănesc (comparaţia lui Friedrich Engels în lucrarea Războiul ţărănesc german) până la revoluţie (ultimul manual de istorie din perioada comunistă, 1989), actualului regim îi corespunde antimarxismul, şi nu diminuarea, ci negarea luptei de clasă. Şi Răscoala din 1514 a fost eliminată ca lecţie din programa de liceu, după principiul consacrat: „Cine controlează prezentul controlează trecutul” (George Orwell, 1984).
Dacă momentele 1514 sau 1907 nu îşi mai găsesc loc în programele de istorie, domnii români nu sunt departe de a fi excluşi şi ei din propria istorie. După momentul-cheie din timpul regimului Constantinescu (1996-2000), când domnii români, de la Mircea cel Bătrân (1386-1418) la Mihai Viteazul (1593-1601), au pierdut bătălia cu istoriografia, fiind excluşi din manuale şi înlocuiţi cu Andreea Esca şi Cristian Tudor Popescu, evident fără voia lor, marii domni revin „de formă” în manualele actuale sub forma unor menţiuni de doar câteva rânduri. Tacticile de luptă ale voievozilor români studiate la academiile militare din străinătate au dispărut din manualele de istorie, cu tot cu luptă.
Succesiunea faptelor istorice din manualele actuale „tematice” evită relaţia cauză-efect dintre evenimentele, fenomenele şi procesele istorice majore. „Istoria în şcoală este redusă astăzi la simple introspecţii în trecut, din care elevii nu învaţă mai nimic pentru viaţă. Istoria nu mai este o devenire în timp şi spaţiu a societăţii. Elevii nu mai află ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat, ci au de-a face cu un fel de Manual-Telejurnal dirijat şi controlat de stat prin programe, obligatorii pentru profesori. Elevii pur şi simplu sunt împiedicaţi să descopere legăturile istorice între evenimente, fenomene şi procese pe termen lung”. „Naţiunea” devine la gimnaziu (clasa a VI-a) o „creaţie artificială”, o „invenţie” a iluminismului, spre deosebire de trib sau popor, care ar fi totuşi creaţii istorice. România era  „provincie otomană” (!?) până în 1877, într-unul dintre manualele de liceu. (Într-o discuţie particulară, autoarea mi-a relatat că editura i-a modificat textul fără acordul acesteia, procedeu semnalat şi de către istoricul Dinu C. Giurescu pentru lucrarea  România şi comunismul. O istorie ilustrată, apărută de asemenea la Editura Corint, în anul 2010).
Aceste determinări sunt în concordanţă cu modul în care este privită în ansamblu istoria românilor în lucrările de concepţie britanică sau americană. Spre exemplu, atlasele istorice de concepţie britanică şi americană prezintă Valahia ca parte integrantă a Imperiului Otoman. Paradoxal, în acelaşi timp, atlasele istorice turceşti prezintă Valahia ca având un statut intermediar, de stat vasal, „dar-al-ahd”, nu „dar-al-Islam”, „supus prin sabie” de către turci, chiar şi în vremea de apogeu a statului otoman (1300-1600). În plus, atlasele istorice britanice prezintă Valahia ca parte integrantă a Regatului maghiar în secolul XIV. Cele maghiare prezintă Valahia, în aceeaşi perioadă, ca stat distinct de Regatul ungar. Lucrările ruseşti apărute în Federaţia Rusă urmează pentru această perioadă concepţia românească, plasând obârşia poporului român la nord de Dunăre şi existenţa distinctă a Valahiei de Regatul maghiar şi Imperiul Otoman.
La clasa a XII-a, după conţinutul despre „Romanitatea românilor” prevăzut de programa de istorie, elevii români învaţă despre „pieile roşii” din America (evident, nu li se spune nimic nici despre genocidul făcut de europeni în Lumea Nouă). Programa şi implicit manualele de istorie au devenit anistorice (vezi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Programă şcolară istorie, Bucureşti, 2009). Elevii învaţă în această ordine: modernizare în secolele XIX-XX, apoi apariţia statelor medievale româneşti în secolul XIV, urmând să înveţe despre „stalinism”, iar mai apoi despre diplomaţie şi conflict în Evul Mediu românesc. Totul într-o oră sau două pe săptămână. Nu este de mirare că, în aceste condiţii, tot mai mulţi elevi se îndepărtează de şcoală şi de promovarea examenelor naţionale şi de istorie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper