Două poete

Un articol de Ion Brad

Victoria Ana Tăuşan, Poeme în spirale, Editura Bibliotheca, 2014

Prin gestul destul de rar, de generozitate şi nobleţe, al Dorinei Grăsoiu, citim aceste poeme inedite şi postume ale regretatei noastre colege Victoria Ana Tăuşan, grăbită să plece la cele veşnice, pe urmele şi mai grăbitului Marin Bucur, soţul său, reputatul critic şi istoric literar. Amândoi, copii de ţărani, se odihnesc la cimitirul Mănăstirii Suzana.
De la bun început, mărturisesc că, impresionat de gestul doamnei Dorina Grăsoiu, dar  mai ales de calitatea artistică a versurilor, socotesc utilă cititorilor această Notă asupra ediţiei:
„Volumul de faţă cuprinde o selecţie foarte subiectivă din cele 23 de caiete adunând 2551 de poezii, scrise între anii 2004-2011 şi dăruite/ donate soţului meu şi mie de poeta Victoria Ana Tăuşan, la ultima întâlnire pe care am avut-o în septembrie 2011.
Textele sunt corectate şi transcrise de autoare, laboratorul de lucru neexistând, iar poeziile se succed cronologic, într-o evidentă febră creatoare, poeta terminând chiar două sau trei piese într-o zi, după cum se vede, din datarea lor. Ritmul susţinut, potenţat de însingurarea sa, a fost menţinut până la inevitabilul final când, brusc, spirala s-a rupt, iar ampla construcţie s-a sfârşit.
Poemele, de mare diversitate tematică şi prozodică, au fost concepute în cicluri unitare, atent gândite. O viitoare editare completă a imensului material va dezvălui complexul proces de elaborare a unei opere încă prea puţin cunoscute.
Oferim acum, cititorilor un prim florilegiu, cu sentimentul că vor trăi momente de aleasă împlinire sufletească”.
Opera prealabilă a acestei delegări testamentare, cunoscută de mine doar parţial, îmi apare acum, citindu-i doar titlurile, drept impresionantă, o mărturie a celor 33 de ani de intensă activitate:
Scrieri: Cadenţe (1963), Culorile complementare (1966), Metamorfoze (1968), Existenţa (1969), Catharsis (1970), Brăţara lui Prometeu (1972), Ion Pillat. Ceremonia naturii (1972), Restituire (1972), Imn (1974), Paul Verlaine (1974), Cartea zilelor (1975), Cartea nopţilor (1977), Recitativ (1980), Întâmplări pentru tot anul (1981), Relief (1981), Cantata pământului (1982), Cineva urca un munte (1983), Strig către tine (1985), După-amiaza unui circ (1988), Crescendo (1990), Portrete de poeme (1995), Poemul bizantin (1997), Poemul orant (1999), Poemul miezonoptic (2000), Poemul crepuscular (2002). Mihai Eminescu – Dicţionar de rime – în colaborare cu Marin Bucur (1978).
Traduceri: Elena Văcărescu – Scrieri alese (1975), Iulia Hasdeu – Versuri, proză, corespondenţă (1975), Friedrich Nietzsche – Aşa grăit-a Zarathustra (1991), Paul Claudel – Cinci mari ode (1994).
Dacă despre aceste volume s-au pronunţat, în genere obiectiv şi elogios, critici exigenţi ca Al. Piru, Cornel Regman, Dan C. Mihăilescu, Emil Manu şi alţii, în labirintul acestor triste inedite ne călăuzeşte, cu sensibilitatea şi profunzimea harului său (exersat timp de 4 decenii la Radiodifuziunea Română) colegul Liviu Grăsoiu. Din ampla şi temeinica sa prefaţă, Spirala s-a frânt, desprind doar acest pasaj:
„În ansamblu, selecţia gândită ca o antologie exclusiv estetică are ca tonalitate generală o profundă tristeţe, prin prisma căreia sunt contemplate şi regândite sumedeniile de gânduri, de idei în lumea cărora Victoria Ana Tăuşan se refugiase, lăsând altora spectacolul sărmanelor zile de azi. Omul şi artistul îşi încropiseră universul propriu, paradoxal nerupt de lume, de cotidian. Poeta simte că «se va culca definitiv în cuvinte» spre a ajunge în «lumina din moarte» (Scrisoare netrimisă)”.
La aceste adevăruri, nu pot să adaug decât propunerea de a citi împreună poezia Sub petale: „Intră cu mine în acest poem,/ la ceasul când privirea mi se stinge. / Să nu te temi, cum nici eu nu mă tem/ de trandafirii albi, care vor ninge./ Atât cădea-va albul peste noi,/ că sub petale n-o să ne vedem,/ ci doar vom şti că suntem amândoi,/ într-un verset ce nu se poate stinge/ nici de zăpada lumii, nici de ploi”.
O poezie emblematică, mai ales pentru unul ca mine.

Anca Mizumschi, Madrugada – Cântece de dragoste şi furie, Editura Vinea, 2013

Nu doar ciudatul titlu al cărţii de faţă, ci şi ale celorlalte şapte publicate până în prezent, pe care le-am citit de-a lungul a două decenii, mi-au dat sentimentul că ne aflăm în faţa unei poete pe deplin mature, care are talentul de-a se căuta mereu de la o etapă la alta, dar şi harul de-a se găsi şi regăsi în universul său specific, original.
Fiindcă numele său, bibliografia şi lista referinţelor critice, le-am căutat în zadar prin paginile tuturor dicţionarelor de specialitate pe care le am la îndemână, cred că e cazul să folosesc prezenta ediţie (şi ea, în tiraj mic, ca toate cărţile de poezie) pentru a le face mai bine cunoscute cititorilor:
„A publicat volumele: Est, Editura Viitorul Românesc, 1993; Opera Capitală, Editura Albatros, 1995; Poze cu zimţi, Editura Brumar, 2008; Arca lui Noe, Editura Humanitas, 2009; Versuri, Editura Humanitas, 2010; În moalele cerului, Editura Brumar, 2012; Carte de citire – Antologie de autor, Editura Blumenthal, 2012.
A obţinut premiul revistei Tomis, premiul special al revistei Tribuna, Premiul George Bacovia al revistei Ateneu, 2008,  şi a fost nominalizată la Premiile pentru poezie ale USR, 2009, şi la Premiile Observator Cultural, 2010. A obţinut premiul ASB pentru poezie, 2011, Premiul pentru excelenţă în poezie, pentru volumul În moalele cerului, acordat de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” şi US Filiala Bacău, 2013.
A colaborat la revistele: România literară, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Dilema veche, Flacăra, Argeş, Orizont, Zona literară, fiind prezentă în mai multe antologii şi având traduceri în: spaniolă, albaneză, sârbă, engleză, cehă, italiană.
Este unul dintre cei 27 de poeţi români contemporani care figurează în antologia Om jag inte får tala med någon nu (Dacă nu am cu cine vorbi acum), publicată de editura suedeză Tranan, în colaborare cu ICR Stockholm, în 2011.
Personalitatea sa bine şi multiplu conturată (a studiat medicina, teologia şi psihologia) cred că este pusă la încercare de poetă, pentru că altfel nu ne-am putea explica jocurile sale spontane, ca în joacă, prin universuri şi spaţii imprevizibile.
Exerciţiu prin care cititorul se vede surprins, dar niciodată dezamăgit. Căci ce poate fi mai profund omenesc decât jocul de-a viaţa, de-a dragostea, de-a moartea? De aici, ca la suprarealişti, în viziunile din ilustraţiile colorate ale lui Aurel Gheorghiu Cogealac.
Dintre puţinele referinţe critice, de la finalul cărţii, chiar dacă sunt de acord cu strigătele victorioase ale lui Alex Stefănescu („Cele mai frumoase poeme de dragoste scrise în limba română în ultimii ani se găsesc în această carte”) şi Daniel Bănulescu („Anca Mizumschi este o poetă extraordinară”), mai cumpănite mi se par aprecierile poetului Ioan Es Pop: „Anca Mizumschi, o autoare pe cât de puternică pe atât de discretă, care, transformă faptul în eveniment”.
Am căutat şi eu printre textele în vers alb şi poemele în proză, o poezie de dragoste şi nu mi-a fost greu s-o găsesc, sub o zodie oarecum blagiană, în Cartea Facerii: „Cartea Facerii este/ trasă la xerox în ordine cronologică – întâi tu, / tu, tu, tu, tu/ şi apoi eu, de aceea/ de fiecare dată când dai mâna cu mine/ desprinzi o bucată de carne/ din lutul în care o frământa Dumnezeu pe Eva/ în timp ce îl privea gânditor pe Adam/ şi mă rog/ ca atunci când te vei întoarce/ peste două milenii în camera noastră/ să-mi atingi cu grijă osemintele/ ca un arheolog drept şi bun”.
Dar şi în această Respiraţie inimă la inimă: „Încerc să îmi imaginez cum ai arăta dacă/ în loc de inimă ţi-ar creşte un fluture/ şi fluturele ăla ar fi viu. Toate femeile ar alerga/ înnebunite după tine prin grădina botanică/ având în mâini plase de prins părul/ în timp ce eu aş aştepta/ să te aşezi direct pe umărul meu stâng/ puţin deasupra şi puţin mai aproape / făcându-mi respiraţie inimă la inimă/ lipit cu faţa/ de faţa mea”.
Rog cititorii să caute ei textele preferate în acest bogat şi generos volum.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper