Cu dragoste, pentru sticlă!

Transluciditatea sticlei, culorile vii, netezimea materiei, delicateţea formelor – toate aceste lucruri şi, cu siguranţă, şi altele, ne fascinează atunci când privim sau când atingem un obiect din sticlă. Sunt, poate, unele dintre explicaţiile pentru care muzeografii adunaţi în cea mai reprezentativă organizaţie de profil din lume, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), au hotărât să înfiinţeze un comitet internaţional dedicat exclusiv problemelor pe care le ridică cercetarea, conservarea, restaurarea şi expunerea obiectelor din sticlă în muzee. ICOM a fost înfiinţat în toamna anului 1946 şi deja în 1955 au fost puse bazele comitetului ICOM Glass (aceasta este denumirea comitetului în toate cele trei limbi oficiale ale organizaţiei – franceza, engleza şi spaniola). Sunt, astăzi, nu mai puţin de treizeci şi unu de comitete internaţionale în cadrul ICOM, dedicate multiplelor probleme ale muzeelor, de la cel rezervat muzeelor de istorie şi arheologie şi cel rezervat muzeelor de etnografie până la comitetul pentru conservare şi restaurare (cel mai mare comitet din ICOM) ori cel pentru documentare. Nu există comitete internaţionale pentru metal sau pentru textile; cel pentru sticlă a rămas, în schimb, un comitet activ, preocupându-se, ce e drept, şi de problemele ridicate de obiectele din ceramică.
Iniţial membrii comitetului era interesaţi mai ales de problemele ridicate de cerinţele conservării şi restaurării obiectelor din sticlă. Cu timpul, interesul s-a mutat din această zonă şi către alte probleme: expunerea, cercetarea şi, nu în ultimul rând, creaţia artistică.
Strict geografic vorbind, centrul de greutate al comitetului se află în Europa. Din acest motiv, continentul nostru este şi cel care găzduieşte, cel mai des, reuniunile anuale ale specialiştilor din domeniu. Anul trecut, de exemplu, această întâlnire a avut loc la Bratislava. Atunci membrii ICOM Glass au anunţat şi hotărârea de a răspunde invitaţiei Comitetului Naţional Român ICOM de a organiza următoarea ediţie a reuniunii în ţara noastră. Am avut onoarea de a semna scrisoarea de invitaţie, la iniţiativa micii, dar extrem de energicei echipe de conservatori şi restauratori de la Muzeul Olteniei, condusă de Ţuţu Bărbulescu. Simona Violeta Gheorghe a fost cea care a preluat sarcina comunicării cu membrii Biroului ICOM Glass şi, încă de mai bine de un an de zile, a început pregătirea temeinică a reuniunii. Aceasta a avut loc în perioada 5-10 octombrie 2014 şi a permis participanţilor vizitarea, într-un adevărat tur de forţă, a unora dintre cele mai reprezentative muzee şi colecţii româneşti pentru sticlă.
După aterizarea la Bucureşti, participanţii străini (veniţi din Australia, Austria, Brazilia, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Regatul Unit, Slovenia, Spania, Suedia, şi SUA) au vizitat, mai întâi, câteva muzee bucureştene: Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului. Apoi, toţi participanţii – români şi străini – s-au reunit în ziua de luni, 6 octombrie, la sediul Muzeului Olteniei, unde a fost marcată deschiderea oficială a conferinţei, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa (un om care a influenţat masiv alocarea de fonduri pentru cultură şi mai ales pentru patrimoniul cultural, în timpul mandatelor sale de preşedinte al Consiliului) şi, bineînţeles, a preşedintelui Comitetului Naţional Român ICOM, Dan Octavian Paul. Participanţii au vizitat expoziţiile realizate de colectivul craiovean sub conducerea directorului Muzeului, arheologul Florin Ridiche: expoziţia Salonului Naţional de Restaurare (ediţia a X-a), expoziţia Icoane pe sticlă şi, nu în ultimul rând, Artişti sticlari români. Expoziţia Salonului a prezentat, evident, toate lucrările supuse jurizării în concursul naţional de profil; a fost o ocazie pentru colegii străini să remarce abilităţile restauratorilor români – fie că este vorba despre cei specializaţi în textile ori carte sau despre cei pasionaţi de ceramică, lemn, sticlă sau metal. Fără îndoială, expoziţia de patrimoniu, cuprinzând icoane din colecţiile Muzeului Ţării Făgăraşului „Vasile Literat” şi ale Complexului Naţional Muzeal ASTRA, a fost extrem de apreciată. Organizatorii reuniunii au comandat un mobilier special pentru expunerea comorilor muzeale transilvane şi au tipărit un catalog îngrijit de Simona Violeta Gheorghe, incluzând şi un text de prezentare al Elenei Băjenaru, directorul muzeului făgărăşean. În fine, participanţii au admirat operele a şaptesprezece artişti contemporani din România, aranjate în concepţia curatorilor Simona Violeta Gheorghe şi Cătălin Davidescu. Au mai fost vizitate Muzeul de Etnografie şi cel Artă – acesta din urmă nefiind încă redeschis pentru public; în treacăt, merită amintit faptul că este aşteptată cu maxim interes punerea în operă a proiectului semnat de arhitectul Dorin Ştefan, care va consta din construirea unui mic pavilion vitrat rezervat lucrărilor lui Constantin Brâncuşi, în faţa palatului Jean Mihail. Fascinaţia exercitată de cele şase opere brâncuşiene expuse a fost amplificată, a doua zi, de vizitarea Ansamblului „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu, unde rolul de ghid l-a jucat cunoscutul artist gorjean Mihai Ţopescu. Ploaia mocănească nu i-a împiedicat pe muzeografi să admire creaţia genială închinată memoriei eroilor noştri.
Grupul participanţilor şi-a continuat vizita la Mănăstirea Polovragi, la Păltiniş şi în Sibiu, unde, bineînţeles, a fost inclusă în program vizitarea Muzeului Brukenthal. După ce au trecut pe la atelierul lui Ioan Tămâian şi pe la fabrica de sticlă din Avrig, participanţii au ajuns, în fine, la Braşov şi Bran, vizitând apoi Muzeul Naţional Peleş. În Bucureşti, ultimul obiectiv vizitat a fost Universitatea Naţională de Artă. Profesorul Ioan Opriş a jucat, de-a lungul acestui adevărat tur de forţă prin muzee şi situri istorice cu valoare mondială, rolul de avizat cicerone, apreciat ca atare de participanţi.
Pentru mulţi dintre aceştia, vizita în România a constituit o premieră. Atât preşedintele comitetului, Reino J. Liefkes (şeful departamentului pentru ceramică şi sticlă de la faimosul muzeu londonez Victoria & Albert), cât şi secretarul Teresa Medici (profesor la departamentul pentru arta ceramicii şi a sticlei de la Universitatea Nouă din Lisabona) au fost entuziasmaţi de modul în care colegii noştri din ICOM România au organizat reuniunea. Mai important decât toate, însă, rămâne contactul direct stabilit între specialiştii din România şi cei din străinătate. Speranţa mea este că acest contact se va concretiza în schimburi de vizite de studiu şi de expoziţii. Altfel, este cert că pentru mulţi dintre cei pentru care România era doar o pată albă pe harta Europei, undeva între civilizaţie şi haos, vizitarea atâtor muzee importante, a laboratoarelor, expoziţiilor şi atelierelor de artişti a fost o ocazie unică de a rămâne impresionaţi. Desigur, oaspeţii au avut şansa de a vedea muzee frumoase, valoroase şi bine organizate, oraşe curate şi îngrijite, cu monumente bine puse în evidenţă. Din păcate, nu este aşa toată România, dar rămâne în sarcina noastră, pentru viitor, să o facem să fie aşa. Deocamdată, mi se pare absolut justificat să ne mândrim cu ceea ce avem mai preţios şi mai bine pus în valoare.
După reuniunile comitetelor ICOM pentru Egiptologie (în 2000), pentru Muzeele de Etnografie (în 2003) pentru Documentare (în 2010), precum şi dupã aceea a Asociaţiei Muzeelor de Agricultură (tot în 2010), România a dovedit, în acest an, prin organizarea conferinţei anuale pentru sticlă, că există preocupări muzeale ce justifică prezenţa noastră la masa muzeografiei mondiale. Nu trebuie să ne iluzionăm: nu putem fi şi nu vom fi niciodată o „mare putere” în domeniu – sau, cel puţin, nu vom fi atâta vreme cât în muzee şi în patrimoniu, în general, se investeşte puţin şi prost! Totuşi, trebuie remarcat ceea ce s-a făcut bine, pentru că poate constitui un util exemplu pentru alte muzee, pentru alte autorităţi publice. O ţară mică, precum este Slovenia, a organizat, de la obţinerea independenţei, acum aproape un sfert de veac, de patru ori mai multe reuniuni ale comitetelor internaţionale ICOM decât România. Este un exemplu care ar trebui să ne încurajeze: cu efort şi determinare, cu încăpăţânare şi perseverenţă, păstrându-ne credinţa că muncim pentru public şi nu pentru specialişti, vom stârni şi interesul colegilor noştri din muzeele întregii lumi. Dacă ICOM Glass în România anului 2014 a fost un succes, acest lucru se datorează faptului că organizatorii au beneficiat de ceea ce muzeografi din întreaga ţară au făcut de-a lungul a câtorva decenii, nu spre deliciul unei elite specializate, ci având în minte interesul public şi interesul publicului pentru cultură. Sper că viitorul ne va confirma această convingere.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper