Criminalul l-a citit pe Rorty

Un articol de Mihai Iovănel

În Grădina potecilor ce se bifurcă, povestirea lui Borges, un spion ucide un sinolog ca sã semnalizeze germanilor pentru care lucrează numele oraşului ce trebuie bombardat. Întreaga naraţiune, compusă dintr-o convorbire între spion şi sinolog pe marginea unui roman chinez, este o diversiune de la acest ultim obiectiv. Ce risipă! s-ar putea spune – în termeni umani (în termeni narativi crima este ingenioasă). Dintr-un motiv similar păcătuiesc multe teorii care caută coduri ascunse în texte: ce risipă ar fi dacă textele lui Shakespeare ar fi fost scrise doar pentru a ascunde măruntele secrete ale lui Francis Bacon.
Există însă cazuri spectaculoase de coduri triviale care se revelă pe neaşteptate. Aleg două exemple relativ recente.

i) Textul lui Mallarmé Un coup de dés jamais n’abolira le hasard a fost citit mai bine de un secol ca exemplu de text deschis – mărturie a unei maxime entropii textuale sau reziduu al eşecului poetului de a scrie Cartea unică. Însă Quentin Meillassoux, un filozof francez în vogă (tradus de curând şi la Editura Tact), a arătat în Le Nombre et la sirène (2011) că textul lui Mallarmé este codificat în jurul unui număr – 707 – cu tot cu un program mesianic. Acceptând demonstraţia ca adevărată, în ce măsură codul aritmetic, odată spart, subminează Un coup de dés jamais n’abolira le hasard? Devine astfel un text enigmatic o simplă şaradă? Probabil că speculaţia lui Meillassoux, oricât de strălucită, nu va fi adoptată de criticii literari – cel mult va fi citată ca o curiozitate pitorească – pentru a-şi putea plimba în continuare maşinuţa interpretativă asupra indecidabilităţii lui Mallarmé.

ii) În 2003, Krystian Bala, un tânăr polonez care absolvise filozofia cu o teză despre Richard Rorty, a publicat un roman şocant pentru majoritatea cititorilor lui prin excesul de violenţă fizică şi morală (inclusiv o crimă) – Amok. Romanul era scris la persoana întâi.

Peste câţiva ani, cercetând încă o dată indiciile într-un caz nerezolvat de crimă, un detectiv din Polonia a descoperit că Bala vânduse telefonul mobil al victimei – un bărbat – la câteva zile după dispariţia acestuia. Şi astfel a început una dintre cele mai postmoderne  investigaţii din istorie. Fundamental, rolul acuzării s-a redus la stabilirea de referinţe între naratorul din Amok şi Bala, în timp ce apărarea a încercat să arate că romanul este doar o ficţiune fără legătură cu viaţa autorului său: pe scurt, lupta din tribunal a fost una între heteronomişti şi autonomiştii esteticului. În cele din urmă, Bala a fost condamnat. În închisoare, pregăteşte un nou roman.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper