Byzantium – premieră la Opera Maghiară din Cluj-Napoca

Un articol de COSTIN POPA

Conducerea teatrului liric de pe malul Someşului Mic şi directorul general Gyula Szép au avut întotdeauna ambiţia să surprindă cu producţii în premieră absolută pentru România. Mă gândesc că anul trecut, o trilogie verdiană (Ioana d’Arc, Hoţii şi Luisa Miller) inspirată de dramele lui Friedrich Schiller a fost prezentată omagiind bicentenarul naşterii marelui compozitor şi a fost apreciată cu Premiul pentru evenimentul liric al stagiunii, la cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Operelor Naţionale, desfăşurată la Iaşi în iunie 2014.
Pentru actualul sezon, Opera Maghiară din Cluj-Napoca a propus recent un titlu original, montat pentru prima oară în ţară, opera în două acte Byzantium de György Selmeczi, compozitor născut la Cluj-Napoca, cu studii în oraşul natal, Bucureşti şi Budapesta. Libretul este semnat de Zsuzsa Kapecz şi György Selmeczi, după drama istorică purtând acelaşi nume, de Ferenc Herczeg (1863-1954), a cărei premieră a avut loc acum o sută zece ani.
Prima audiţie absolută a noii opere avusese loc în vară la Festivalul de la Miskolc.
Spune compozitorul despre opera sa: „… în centrul cadrului istoric stă o problematică ce nici astăzi nu şi-a pierdut autenticitatea. Această tematică este legată de ideea relativizării şi degradării valorilor ce caracterizează întreaga eră contemporană. Parte a acestui fenomen este criza morală, al cărei exemplu edificator este societatea pervertită a Bizanţului, unde trădarea, decăderea etică sunt caracteristice – o societate pe cale de a se dezbina, de se descompune. (…) Tematica centrală devine valabilă şi în prezent.“
Cu aceste gânduri, Selmeczi a abordat un subiect în care sunt zugrăvite ultimele zile dinaintea căderii Constantinopolului sub asediul turcilor. O plastică largă a descris sărbători ale curtenilor laşi, conspiraţiile şi pregătirea trădării, dorinţele de putere ale Împărătesei Iréné, lamentările Împăratului adulter Constantin şi încrederea în salvarea imperiului, ca şi decizia acestuia de a lupta până la capăt, procesiuni, intrigile genovezilor, manipularea poporului, moartea Împăratului şi sinuciderea Împărătesei, care iniţial intenţionase să-şi otrăvească soţul. În final, musulmanii pătrund în cetate prin porţile deschise de trădători.
Întâmplări multe, cu nu mai puţin de cincisprezece personaje înconjurate de soldaţi şi popor, cu bizantini de curte, mercenari genovezi, solii turceşti. Un platou destul de dificil de manipulat, cu mare diversitate de planuri şi întrepătrunderi de acţiune. Compozitorul a mânuit bine principalele arme muzicale, orchestraţia densă (cu aşteptate motive orientale), recitativul, declamaţia, dialogul, toate bine închegate şi conducătoare către un caracter oratorial al partiturii, cu pagini corale importante, mai mult decât către un dramatism pe care acţiunea îl impunea destul de des. Scena confruntării cu solul sultanului este doar un exemplu. Ariile sunt puţine, doar două, ale Împărătesei şi Împăratului, aceasta din urmă, „Iubirea mea, Bizanţ de aur, oraş sfânt, maiestuos“, finalizată eroic şi îndemnând la luptă. Păcat că scena de singurătate a celor doi suverani, în care îşi exprimă „vina şi amărăciunea de a nu fi putut salva imperiul“, nu s-a transformat dintr-un destul de scurt dialog într-un mare duet.
Totuşi, tragismul zilelor de asediu, al stării generale de tensiune se simte ameninţător de la primele sunete şi continuă subtil pe parcurs. Intenţia declarată a compozitorului se vede împlinită prin conotaţii şi trimiteri care vizează actualitatea, pornind de la fresca istorică.
Pentru conturul scenic, importante au fost contribuţiile regizorului Zalán Zakariás (asistentă Annamária Gombár), ale scenografei şi desenatoarei costumelor, Edit Zeke. Un decor unic, ce aminteşte de Colosseum-ul roman, un planşeu în trepte, cu sporadice obiecte de decor, proiecţii, iată cadrul montării. Eclectice, frumoase costume, de la cele clasice, de epocă, până la cele atemporale sau moderne ţin şi ele să sublinieze actualitatea peste timp a tramei.
Întotdeauna spectacolele Operei Maghiare din Cluj-Napoca sunt bine îngrijite din punct de vedere muzical. Şi acum, orchestra aflată sub bagheta lui Zsolt Jankó a cântat coerent, compact şi omogen, ca şi corul pregătit de Szabolcs Kulcsár.
Remarci solistice sunt multe, echipa teatrului este valoroasă. Îi numesc selectiv, în ordinea din distribuţie, pe Adorján Pataki (Împăratul Constantin), Apollónia Egyed (Iréné, soţia Împăratului), Sándor Balla (Spiridion, şambelan), János Szilágyi (Patriarhul Bizanţului), Árpád Sándor (Giovanni, căpitanul mercenarilor genovezi), Yolanda Covacinschi (Herma), Sándor Köpeczi (Kalil, solul sultanului), dar şi pe ceilalţi interpreţi, Zsombor Rétyi (Demeter, fratele Împăratului), Mária Molnár (Zenobia, confidenta Împărătesei), Csaba Sándor (Lascarias, amiral), Levente Szabó (Lysander, poet), László Mányoki (Krates, filozoful curţii), Róbert Laczkó Vass (Murzafos, traficant), Enikö Pataki (Un mesager), Ferencz Albert (Ahmed, vărul sultanului), care – în ansamblu – au contribuit la spiritul de echipă.
Voci bogate (Împărăteasa, Spiridion, Patriarhul, Giovanni), incisive (Împărăteasa), lirice (Împăratul), „negre“ şi profunde (Kalil) au atras atenţia.
Beneficiind de două caiete-program – în română (redactor Mirela Tîrc) şi în maghiară (redactori Noémi Fülöp şi Aranka Takács) –, de supratitrări în ambele limbi şi, nu în ultimul rând, de o interpretare reuşită, premiera cu Byzantium de György Selmeczi s-a bucurat de o bună şi aplaudată apreciere din partea publicului clujean.

Untitled-1

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper