Preocupări recente pentru muzeele britanice

Peste doar câteva zile, în 4 – 5 septembrie 2014, la Newport, în Ţara Galilor, va avea loc reuniunea la vârf a NATO – un eveniment politic de importanţă mondială, având în vedere diversele grave confruntări internaţionale, cum este cazul celor din Gaza, din Irak, Siria sau din estul Ucrainei. Dar, pentru comunitatea britanică a muzeelor – şi, aş îndrăzni să spun, nu numai pentru ea, ci chiar, în bună măsură, pentru muzeele europene –, Ţara Galilor va mai găzdui, în această toamnă, o importantă conferinţă: cea din 9 – 10 octombrie, de la Cardiff, a Asociaţiei Muzeelor. Cred că afirmaţia mea necesită nişte explicaţii.
Museums Association a luat fiinţă în 20 iulie 1889, fiind prima organizaţie neguvernamentală din întreaga lume (la acea vreme nu exista, încă, această noţiune, acceptată unanim internaţional, astăzi) dedicată exclusiv muzeelor. Conferinţa inaugurală a avut loc la York, în organizarea Societăţii Filozofice Yorkshire – la vremea aceea, deja, o respectabilă organizaţie savantă care promova, de peste şapte decenii, cunoaşterea istoriei şi a istoriei ştiinţei, în mod special. Desigur, Asociaţia Muzeelor a fost şi este preocupată, în primul rând, de soarta muzeelor britanice, dar forţa ei instituţională este atât de mare, încât dezbaterile care au loc în interiorul ei, prin intermediul conferinţelor şi al publicaţiilor sale, influenţează gândirea multor muzeologi din lumea întreagă. Dacă acum 125 de ani, la York, s-au întâlnit doar câteva persoane, astăzi, Asociaţia are peste 6.000 de membri individuali, peste 600 de membri instituţionali şi peste 250 de membri din categoria corporate (mari firme care sprijină financiar şi logistic interesele muzeelor asociate). Dacă ar fi să raportăm aceste cifre la România, ţinând cont de diferenţele de număr de muzee şi de populaţie din cele două ţări, ar însemna că o asemenea organizaţie românească similară Asociaţiei ar trebui să aibă cam 1.500 de membri individuali şi 150 de membri instituţionali. Greu de imaginat un asemenea interes pentru comunitatea muzeală naţională din partea instituţiilor de profil şi a specialiştilor!
De anul trecut, preşedintele Asociaţiei este David Anderson, directorul general al Muzeului Naţional al Ţării Galilor (Amgueddfa Cymru – în galeză) din Cardiff, muzeu al cărui consiliu de administraţie este prezidat de însuşi ministrul Culturii din guvernul galez, ca reprezentant al administraţiei ţării. Un om aflat în deplină maturitate şi, probabil, la vârful carierei sale manageriale în muzee, Anderson este hotărât să crească şi mai mult influenţa Asociaţiei în rândul comunităţii de profil britanice. Aceasta se exercită, deja, nu doar prin simpla apartenenţă la organizaţie, ci şi prin intermediul conferinţelor, comunicatelor, rapoartelor şi publicaţiilor sale. De exemplu, Asociaţia are propria sa Comisie de etică, comisie care se ghidează, în cea mai mare parte, după Codul de etică al ICOM, dar şi după câteva principii aplicabile local; de altfel, actualul preşedinte al Comisiei este David Fleming (fost preşedinte al Asociaţiei, de altfel), o binecunoscută personalitate în cadrul Consiliului Internaţional al Muzeelor, după ce a deţinut diverse funcţii în ICOM. Lăsând la o parte publicaţiile ocazionale, raportul anual şi ghidul muzeelor, cu apariţie, de asemenea, anuală, cele mai interesante sunt cele două periodice ale Asociaţiei: lunarul Museums Journal şi Museum Practice care apare doar în ediţie electronică. Primul dintre cele două periodice este renumit în lumea întreagă pentru profunzimea dezbaterilor şi pentru ideile pe care le lansează pe piaţa muzeală mondială (pentru că revista este citită în întreaga lume). Nu este vorba doar despre discuţii privind strict comunitatea muzeelor, ci şi despre analizarea politicilor culturale sau despre proiecte care interesează oameni de cultură de diverse specialităţi. Astfel, de exemplu, un subiect recent abordat este abia încheiata conferinţă internaţională la vârf, ediţia a II-a, desfăşurată la Edinburgh, în perioada 10 – 12 august, sub patronajul ministrului Culturii din Regatul Unit, Ed Vaizey, şi cu participarea unor personalităţi precum directorul general al UNESCO, Irina Bokova, miniştri ai Culturii din numeroase alte ţări, de pe aproape toate continentele, precum şi numeroşi artişti de renume mondial. Tema conferinţei a fost Cultura – o valută a încrederii şi, bineînţeles, deşi s-a referit şi la situaţia muzeelor, a depăşit cu mult graniţele de interes pentru aceste instituţii. Discuţia fundamentală a pornit de la un raport redactat special de Consiliul Britanic, Cultura contează, în care, ce-i drept, despre muzee, propriu-zis, se vorbeşte doar într-o singură frază, cu referire la rolul muzeelor comunitare din celebrele favelas braziliene. În schimb, tot restul raportului constituie o lectură de interes pentru oricine are legătură cu domeniul culturii. De exemplu, am aflat că, în fiecare an, Festivalul Internaţional de la Edinburgh – cel mai mare festival de teatru din lume – generează un venit de 261 de milioane lire sterline şi 5.000 de locuri temporare de muncă. Nu este tocmai un lucru de mirare, având în vedere că toate industriile creative din Regatul Unit – deci, întregul sector cultural, în cel mai larg sens al sintagmei – au contribuit la produsul intern brut al statului, în anul 2012, cu 71 de miliarde de lire sterline (la cota de atunci a lirei, asta ar fi însemnat, în acelaşi an, cam 384 de miliarde de lei). Aşa cum a arătat Radu Boroianu, într-un recent articol din Cultura, sectorul industriilor creative din ţara noastră ar putea fi la fel de profitabil pentru economia românească (păstrând proporţiile faţă de dimensiunile celor două economii naţionale), dacă s-ar investi în el, în primul rând, de către stat. Asta înseamnă inclusiv o investiţie în muzee, pentru că nu aş vrea să se uite faptul că accesul în toate muzeele publice britanice este gratuit, ceea ce presupune un mare efort financiar din partea statului şi a comunităţilor locale…
Este drept, uneori mai apar şi cazuri în care autorităţile locale se dovedesc incapabile să găsească soluţii viabile pentru a menţine standardele impuse de guvernul central pentru muzee şi apelează la măsuri pe care Asociaţia se vede nevoită să le sancţioneze cât se poate de drastic. Mă refer, de pildă, la cazul unei recente vânzări din patrimoniul unui muzeu provincial, cel din Northampton. Lipsit de resurse financiare, ca urmare a recent încheiatei crize financiare, Consiliul Local, care este administratorul de drept al muzeului, a decis, peste capul specialiştilor din instituţie, să scoată la licitaţie publică o faimoasă statuie egipteană datând din timpul celei de a 5-a dinastii (2494 – 2345 î. Hr.), reprezentându-i pe scribul Sekhemka şi pe soţia sa. Statuia, cumpărată, în 1849, de marchizul de Northampton, direct de la sultanul Abdul-Medjid, a fost donată muzeului local pe la 1870. În iulie, anul acesta, ca urmare a licitaţiei organizate la Christie’s, obiectul a fost vândut cu 15,76 de milioane de lire sterline (cel mai mare preţ obţinut vreodată în lume pentru o antichitate egipteană, la o licitaţie publică), din care 8 milioane revin Consiliului Local, iar restul se întorc la urmaşii donatorului. Consiliul Artelor din Anglia a retras imediat acreditarea muzeului local, iar Asociaţia ia în calcul excluderea muzeului din organizaţie. Totuşi, aşa cum observa David Fleming, o asemenea măsură ar afecta direct muzeul, care nu este responsabil de decizia luată de Consiliul Local, aşa încât problema urmează a fi discutată înainte de conferinţa de la Cardiff, în Consiliul de Administraţie al Asociaţiei. Într-adevăr, se pare că gândirea mai multor consilieri locali britanici nu se deosebeşte cu nimic de cea a colegilor lor din România. Consiliul local din Kirklees (în Yorkshire-ul de Vest), de exemplu, ia în calcul diminuarea cu 351.000 de lire a bugetului pentru muzee, începând din 2017, ceea ce ar duce la închiderea a trei muzee locale. Ce-i drept, măsura nu se va aplica decât după ce va avea loc şi o consultare publică, în 2015.
Desigur, ar fi foarte multe de spus despre ceea ce face în prezent Asociaţia Muzeelor. De o importanţă cu adevărat internaţională mi se par a fi, deopotrivă, campania Muzeele – 2020 (despre cum ar trebui să arate muzeele britanice peste doar câţiva ani), lansată în 2012, şi recenta publicaţie-program Muzeele schimbă vieţile, care a pus bazele acestei dezbateri. Îmi face plăcere să citez, aici, principiile pe care Asociaţia le are în vedere, în cadrul acestui adevărat manifest cultural:
– Fiecare muzeu este diferit, dar toate pot găsi modalităţi pentru a maximiza impactul lor social.
– Oricine are dreptul la o participare semnificativă în viaţa şi activitatea muzeelor.
– Publicul este, deopotrivă, creator şi consumator de cunoaştere; opiniile şi expertiza pe care acesta o oferă îmbogăţesc experienţele muzeale pentru ceilalţi.
– Participarea activă a publicului schimbă muzeul în bine.
– Muzeul trebuie să se concentreze asupra gândirii interogative şi critice, precum şi asupra dezbaterilor.
– Muzeele bune oferă experienţe excelente care satisfac nevoile publicului.
– Muzeele eficiente sunt acelea care dezbat problemele societăţii contemporane.
– Dreptatea socială se află în centrul impactului muzeelor.
– Muzeele nu sunt spaţii neutre.
– Muzeele sunt înrădăcinate în locurile în care se află şi contribuie la identitatea locală.
Cred că fiecare dintre aceste afirmaţii ar putea naşte semne de îndoială şi ar putea constitui startul unor interesante discuţii, peste tot în lume, inclusiv în România. Am să încerc, de altfel, să revin asupra unora dintre aceste principii.
Până atunci, semnalez, cu tristeţe, dispariţia unuia dintre cei mai străluciţi intelectuali ai României din ultima jumătate de secol, un profund cunoscător al muzeelor din lumea întreagă şi al rosturilor acestor aşezăminte în societate, Dan Hăulică. Sit tibi terra levis!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper