Politica drobului de sare

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Mare nenorocire n-ar fi că am intrat în campania electorală, ci că de un sfert de veac ea nu se mai termină, indiferent de anotimp. Observaţia lui Murphy are, şi de astă-dată,  deplină acoperire: „Ce începe prost, se sfârşeşte şi mai prost“. În cazul nostru se potriveşte „foarte prost“ sau, mult mai corect: catastrofal. Din clipa în care a intrat în viaţa politică, indiferent la ce nivel, legătura „alesului“ cu cei ce l-au votat încetează, acesta devenind  adesea actor penibil într-o piesă  primitivă ce va fi rescrisă la nesfârşit, în ziua de astăzi prioritate având la condei idioţii şi paranoicii. Caragiale ar fi dezamăgit să vadă că nu s-a schimbat mare lucru în năravuri şi, n-am nicio îndoială că ar fugi  din nou la Berlin, dacă nu ar fi alungat de gânditorii din dinastia penultimei Elene: „Dacă n-aveţi pâine, mâncaţi cozonac!“

Lucrurile se schimbă, dar aproape nimic nu se transformă. Caţavencu, Trahanache, Brânzovenescu, Agamiţă, Cetăţeanul turmentat, dar mai ales Tipătescu şi Coana Joiţica nu-şi mai scriu, ci, convinşi că toate se înregistrează, comunică numai prin viu grai în spaţii atent controlate de angajaţii lui Pristanda, un bodyguard de lux, căci steagurile şi celelalte afaceri sunt lăsate în seama procurorilor care, pe vremea lui Caragiale existau, dar nu erau atât de ascultători. În rest, mulţime şi gură-cască de stânga, de dreapta şi de centru, comunişti şi anticomunişti, altfel, toţi globalişti fioroşi care, necunoscându-ne istoria şi cultura strâmbă din nas când vine vorba de români; în preajma alegerilor îşi iubesc „ţărişoara“ şi nu contenesc să strige lumii câte au făcut pentru ea. În realitate, ţărişoara a fost transformată,  cu fiecare zi mai mult, într-o mahala a Europei. Ura, delaţiunea, frica şi sărăcia stăpânesc totul, limbajul politic se apropie numeric de cuvintele rămase de la strămoşii noştri daci, atâta doar că nu mai este vorba de brânză, mânză, varză, ci de cuvinte împrumutate de la cei ce, odinioară, îşi exprimau sentimentele cu multă pasiune „la uşa cortului“.
De ce s-a ajuns aici? Explicaţiile nu sunt atât de complicate pe cât par. Unele ţin de imensa noastră putere de acomodare. Dar când n-am plecat capetele, nu s-au găsit atâtea săbii care să ni le taie, ba, când am stat drept, nici n-au ajuns până la gâtul nostru. Numai că asta nu s-a întâmplat prea des. În istoria noastră am avut prea puţini ani pentru a ne obişnui cu libertatea şi demnitatea, pentru a le face acestora un  loc privilegiat în cromozomii noştri. O mare parte din timp am trăit sub teroarea drobului de sare: ce ar trebui să facem pentru ca să nu ne cadă în cap? Sunt convins că ăsta ar fi, cu puţine excepţii, simbolul politicii noastre. Să nu-i supărăm pe ruşi, să nu facem cine ştie ce mişcări greşite, căci iarăşi ruşii, apoi, când lumina a început să vină de la Marele Licurici, iarăşi să nu facem mişcări greşite că NATO, UE etc., deşi încă nu s-a observat că atunci când au avut ei nevoie de noi, au venit pur şi simplu fără să le pese de lunga  listă a păcatelor  pe care ne străduiam să le ascundem în loc să le eliminăm. Şi tot aşa: să le dăm ungurilor ceea ce vor până au reuşit să aibă mai multe şcoli decât elevi. Acum, cu paşi mărunţi, dar încet şi sigur, au ajuns la autonomie teritorială. Statutul care circulă în momentul de faţă pare copiat după cel al bantustanelor din Africa de Sud. Politicienii noştri, care au cam lipsit de la orele de istorie şi de literatură, n-au aflat că ceasul acestora s-a oprit în 1867, că după Ţinut vor vrea  coridor spre Patria-mamă, apoi toată Transilvania, unde sunt minoritate, iar liderii ei şi gazetarii locali sunt mai apropiaţi de Fanarul de odinioară decât de Budapesta şi de Viena. De altfel, mitocanii sunt o sectă transnaţională şi într-un climat anticultural se înmulţesc în progresie geometrică. Ciprian Porumbescu nota în jurnalul său că în Ungaria până şi broaştele cântă mai tare. Vreau să spun că mi-e dor de acei domni de odinioară, de ceea ce se înţelegea prin „ur ember“, de cei ce  m-au învăţat să preţuiesc ceea ce se află dincolo de caii defilând ostentativ prin centrul câtorva oraşe, care mie îmi amintesc de Horthy şi de toate fărădelegile celor ce îi erau fideli. Nu mă impresionează nici caii, nici honvezii, dar îmi place să-mi amintesc de eleganţa desăvârşită a regelui Ferdinand, care, în capitala Ungariei pe care o stăpânea prin sacrificiul armatei noastre, a interzis să se arboreze drapelul României pe Parlament, ca nu cumva acest gest să  lezeze sentimentul naţional al maghiarilor. Fără să respecte ordinele, un sergent a pus o opincă chiar în vârful Parlamentului, un mod simplu, direct   de a polemiza cu istoria.
Să revenim însă:  până şi cenzura, mai ales după ce a fost teoretic desfiinţată, când în realitate toţi cenzurau în devălmăşie, drobul de sare  funcţiona perfect. Cenzorii se credeau mici Ceauşeşti care presupuneau ce i-ar plăcea şi ce nu i-ar plăcea să citească lui Ceauşescu cel adevărat. Pentru un cenzor tânăr, care avea viaţa şi cariera înainte, drobul de sare era mare şi nesigur, gata să cadă în orice moment; pentru un cenzor bătrân,  aflat în preajma pensionării, drobul era mai modest şi mai puţin ameninţător. Având lecturi mai serioase şi o experienţă mai mare ştia că şefii lui, supercenzorii erau atenţi la cuvinte şi nu la idei, mai mult, era curajos cu cei curajoşi şi indiferent sau chiar laş cu laşii. Aici sau în lumea politicii, obsesia era să nu supărăm, să fim atenţi la ce zic alţii, la ce le-ar plăcea acestora să audă ori să vadă, de parcă toţi ar fi fost cu ochii pe noi. Cu alte cuvinte, trăim ca pe o scenă închipuindu-ne că suntem văzuţi, că vor veni aplauzele, deşi celor aşteptaţi nu le pasă de circul nostru: când îi interesează ceva, îşi iau pur şi simplu.  Şi aşa, dorind să nu supărăm şi lăsându-ne conduşi de diletanţi şi de activişti inculţi, am pierdut totul, bogăţiile solului şi ale subsolului şi, înainte de toate, libertatea de a fi noi înşine.
Nu sunt un nostalgic şi nici un tradiţionalist nestăpânit, dar mi-e greu să văd că în această ţară se vorbeşte numai de procurori arestaţi şi de cătuşe, că în locul tuturor valorilor noastre am ajuns să vorbim numai de Băsescu: ce pregăteşte, cine urmează să fie trecut pe lista arestaţilor cu care se mândreşte tot mai mult, ce ar putea inventa în materie de reprimare a adversarilor în puţinul timp care i-a mai rămas  la Cotroceni. Deocamdată a apărut un cuvânt nou: debăsificarea. Nu ştim în ce ar consta aceasta, nimeni nu spune cum ar trebui să se facă, dar sigur este că nu am aflat  ce viitor ne propun, ce gândesc despre viitorul imediat şi îndepărtat al ţării noastre cei ce vor să ne conducă.Tot ce se întâmplă în jurul nostru, agitaţia sterilă stimulată de ură şi de frică, felul în care arată România acestui moment sunt o demonstraţie clară a ceea ce se întâmplă când te laşi în seama activiştilor   care, în ciuda culorilor politice diferite, au fost crescuţi în aceeaşi creşă de papagali şi de zombi. Ne lipsesc bărbaţii, era de părere o distinsă colegă, şi nu pot să o contrazic. Dar ne lipsesc pentru că ne lipseşte educaţia, înţelegerea reală a demnităţii şi libertăţii. Traian Băsescu este, în realitate, propriul nostru chip uşor deformat şi, totodată, expresia inculturii noastre, a lipsei de memorie; a drobului de sare pe care noi l-am ridicat deasupra capului pentru a avea cui să-i numărăm păcatele, pentru a le ascunde pe ale noastre. Ce facem cu Băsescu e o întrebare necesară doar dacă legile şi Constituţia ar fi facultative. Întrebarea Cetăţeanului turmentat cred că merită să fie repetată de multe ori până îi găsim răspunsul potrivit.

5 comentarii pentru “Politica drobului de sare”

  1. septembrie 21, 2014 la 4:00 am

    Domnule BUZURA,
    Sunt un modest roman,nascut in ARAD si de aproape 30 de ani traiesc in CANADA si peste toate un mare iubitor de cultura(cu toate ca meseria este a stiintelor fixe).
    Am aflat de REVISTA CULTURA mult prea tarziu de la o ruda care mai scria si cred ca este pensionara. La toata nelinistea care ne macina si pe noi cei de afara spre
    umila mea aprieciere de ~ 5 milioane de suflete, este CARACTERUL predominant al poporului (daca ma pot exprima asa) caci de PRESTIGIUL, total inexistent.La toate
    articolele scrise in aceasta REVISTA,de valoare culturala,de respect,putini sunt
    cei care au ceva de comentat si intrebarea normal ar fi -DE CE ? Un raspuns ar fi
    dar nu pot sa-mi permit sa lovesc in natiunea mea.
    Va doresc numai bine

  2. septembrie 23, 2014 la 2:55 pm

    Domnule Augustin Buzura -imi pare ca ati pus degetul pe rana cand ati conceput si apoi ati scris acest editorial..Una din cauzele starii de lucruri halucinante de la noi este lipsa unei culturi politice la nivel national-cultura care permita oricarui cetatean sa stie care sunt valorile democratiei de tip occidental la care am aderat..
    Apoi faptul ca la toate nivelele preaplecarea in fata sefului ,a celor ajunsi la putere adesea prin frauda ,jaf si minciuna-a devenit sport national..
    In al treilea -dar nu in ultimul rand,este vorba de lipsa opozitiei la actuala putere-lipsa unui opinii publice in Agora …Ori poate toate astea exista dar lipsesc cu desavarsire”…?.Presa arata multa obedienta logodita cu incompetenta ,ea ezita sa-i intrebe pe politicieni de ce le lipseste altuismul,dragostea de tara,patriotismul ,competenta in arta guvernarii ..?Exemplul imposturii crase il da acest asa zis prim ministru numit Ponta si ai sai colegi din PSD..Pe langa acte de coruptie grave,sanctionate in parte de justitie ,domnul Victor Ponta-plagiatorul confirmat de cei competenti , prin atitudinea lui de pana acum -arata un apetit grozav pentru instaurarea unui cult al personalitatii de care ne-am despartit cu greu varsand sangele tinerilor in 89..
    Cum raspund intelectualii,scriitorii ,academicienii,artistii.,muncitorii .etc-acestor manifestari
    antidemicratice ,acestor abuzuri incredibile care ne fac de ras in Europa si in lume..?
    Domnule Buzura -nu credeam sa aud la 25 de ani de la revolutie afirmatii de genul „avem conducatorii pe care-i meritam”-„asa popor asa conduator”etc…Si totusi le-am auzit si le aud ori de cate ori vine vorba de situati din tara noastra…
    Sunt medic ca si dumneavoasra,v-am citit cand eram student (la IMF Cluj )-cu mare bucurie -nu uit acele „Orgolii „pe care ni le-smulgeam unul altuia din mana…Unde ne sunt Orgoliile domnule Buzura..?? Ori nu mai avem nevoie de ele…?

  3. septembrie 27, 2014 la 10:49 pm

    Este foarte adevarat „Ce incepe prost se sfirseste catastrofal”. Dupa marea invalmaseala din 1989 normal ar fi fost sa se revina la situatia dinaintea instaurarii, cu ajutor rusesc, a comunismului, si anume: abrogarea constitutiei comuniste si revenirea la constitutia interbelica, restaurarea monarhiei, abrogarea tuturor legilor care reglementau cele trei puteri in stat si relatiile dintre ele si revenirea la legislatia corespunzatoare dinaintea perioadei comuniste. Nu era un efort supraomenesc, toata legislatia exista, fusese aplicata in perioada democratica de dinaintea razboiului singura conditie ar fi fost dorinta si vointa reala de schimbare a primului organ format dupa 1989 respectiv a FSN-ului. Dar s-a inceput prost din mai multe motive. Acest FSN cu rol de „parlament” neales (rezultat din „lupta revolutionara”) in care au fost numite persoane ce s-au remarcat in perioada comunista la care, pentru a se insela vigilenta poporului, au fost numiti si citiva cunoscuti dizidenti dar avindu-se mare grija ca acestia sa fie in minoritate. De la bun inceput acest FSN a fost interesat sa se pastreze sistemul cu unele mici cosmetizari majoritari fiind cei care pina atunci fusesera in esalonul secund al PCR si erau animati mai mult de frustrarea ca nu atinsesera apogeul pina in 1989 si nu de o reala revenire la sistemul democratic interbelic. Un inceput bun pentru acest FSN ar fi fost daca lua trei hotariri esentiale; 1. Abrogarea legislatiei comuniste si revenirea la constitutia interbelica, 2. Restaurarea monarhiei, 3. Constituirea unui guvern provizoriu cenzurat de catre rege si care ar fi avut numai doua misiuni a) sa asigure conditiile reformarii partidelor istorice si b) sa organizeze primele alegeri libere. Odata format un parlament ales liber si legal in citeva luni tara ar fi fost repusa pe un parcurs democratic si normal, fara jaful economic, retrocedari si privatizari dubioase evitindu-se sacriciile criminale ale unei prelungite perioade de tranzitie. Dar asa cum am precizat mai sus nu a existat nici dorinta nici vointa de a se reveni la normalitate folosindu-se tot felul de motivatii ba ca vrem un comunism cu fata umana?!…, ba ca Romania „traditional” nu a fost o monarhie, ba ca vrem neutralitate de parca eram pinditi de occident sa ne cucereasca, ba ca sa urmam modelul suedez dar pina la punctul in care diletantii au aflat ca Suedia este regat si nu mai stiau cum sa faca uitata propunerea, ba modelul elvetian pina cind aceiasi diletanti au aflat ca formind niste regiuni asemanatoare cantoanelor am fi dezmembrat tara si in final sa ales calea democratiei originale (ca la noi la nimeni altul) si uite asa am balmajit lucrurile pina cind in timpul primului presedinte s-a realizat un sistem prin care s-a dat friu liber asa cum spuneti furtului, jafului, delatiunii si urii, toate pe fondul unei saraciri tot mai accentuate a marii majoritati a populatiei incit incep sa apara tot mai multe voci care-si manifesta nostalgia dupa comunism. Marele nostru noroc a fost destramarea URSS inainte de a realiza sub noua conducere de la Bucuresti, a unei noi apropieri de marele vecin de la rasarit aplicind politica drobului de sare. Al doilea presedinte chiar daca a avut unele intentii bune, asa cum singur a marturisit, a fost invins de sistem si s-a retras. Revenirea lui Iliescu a permis perfectionarea sistemului tot de el creat astfel incit ne-am pomenit invadati de cohorte de diletanti, corupti si coruptibili pe fondul politizarii masive a tot ce misca in aceasta tara de la gardianul de noapte din cel mai indepartat catun pina la cele mai inalte functii din administratie si din justitie. Practic prin inlaturarea profesionistilor in toate domeniile s-a deschis calea legala de afirmare a inculturii, amatorismului, marlaniei, furtului si coruptiei ajungind ca in prezent in cea mai inalta pozitie a statului sa ajunga o persoana de cea mai joasa speta, lipsita de minime elemente care tin de educatie si cultura, diletant in istoria tarii, in economie, in cunoasterea fenomenelor sociale si politice, cu purtari despotice inpunindu-si vointa prin incalcarea grava a legilor scrise si nescrise dar care tin de un elementar bun simt, si care in doua mandate nu a produs decit hahaieli (cum spunea un batrin consatean al meu despre cel ce ride fara motiv „ca proasta in targ”), ragaieli cu damf de alcool, glume de prost gust si acuzatii fara acoperire. In aparitiile sale enunta niste nimicuri chiar daca de cele mai multe ori i se pune nodul in git chiar in mijlocul cuvintului dar afiseaza o mima de doct, cu capul intr-o parte si cu privirea niciunde de parca ar fi inteleptul pamintului care, absorbit de emanatia neuronului, nu-si mai poate controla tinuta, fara a uita sa aminteasca ce rol joaca el in EU si cit de experimentat este in rezolvarea problemelor nationale si internationale. Cind nu mai are motive de atac al adversarilor care aspira la ciolanul prezidential sau la orice sinecura o da pe acuze ca acestia vor sa ne orienteze catre comunism de parca am fi in pericol sa ne invadeze China, Cuba sau Corea de Nord. Si iarasi avem un mare noroc cu V Tismaneanu care, asa cum remarcati intr-un articol anterior, ne apara de comunism. Rusia nu mai prezinta pericol comunist aici fiind instaurat capitalismul in forma cea mai inalta de dezvoltare, asa cum se invata in scoala comunista, de capitalism imperialist de stat. Rusii nu ne vor schimba orinduirea ci cel mult granitele si numele dupa care ne vor sterge istoria, limba si cultura. Acelasi presedinte trece sub tacere ca de cca 10 ani, deci cam de cind ocupa functia de presedinte a intensificat si a diversificat legaturile cu Rusia cu actiuni legale si/sau ilegale cu nume sonore ca : ALRO, Gazprom, I M Galati, I M Campia Turzii, I M Targoviste, I M Resita si multe altele incit rezolvarea problemei tezaurului Romaniei sa fie total uitata. Pirjolul abia acum a inceput sa fie remarcat. Aceasta este forma cea mai calificata de tradare prin punerea intereselor personale, de familie si de grup inaintea interesului national. Calitatea acestui impostor este asa de joasa incit acum orice lichea isi poate permite sa aspire la functia suprema in stat. Personal sint ingrijorat ca este sustinut de o gasca de sponsorizati, asa cum corect ii numiti, idioti si paranoici care se autodefinesc intelectuali si care parca s-au inteles sa adopte o pozitie comuna menita sa perpetueze sistemul impostorilor. Daca pina acum au reusit practic sa distruga invatamintul, cultura, sanatatea si justitia in curind s-ar putea sa avem probleme cu unitatea statului avind in vedere pretentiile tot mai vocale ale minoritatii maghiare. Cum este posibil sa dai cultura romana pe mina unui minoritar care se pronunta deschis pentru autonomie teritoriala? N-ati remarcat ca de cind s-a abonat UDMR -ul la ministerul culturii intreag Ardealul s-a umplut de tot felul de monumente si placi comemorative aproape la orice colt de strada a celor care au fost cunoscuti ca avind pozitie ostila daca nu chiar criminala (pornind cam de la 1848 incoace), la adresa romanilor din Ardeal de s-a ajuns ca tineretul de azi sa nu stie aproape nimic de crimele comise de trupele hortiste si ce reprezinta evenimentele de la Ip si Trasnea pentru romani. Daca o organizatie romaneasca sau o comunitate de romani vor sa ridice un monument sau sa amplaseze o placa comemorativa de fiecare data ministerul culturii respinge aceste intentii invocind ca monumentele si chiar manifestarile in memoria victimelor care ar amintii de aceste faradelegi ar invrajbi cele doua comunitati. Daca un turist strain s-ar plimba prin judetele Harghita si Covasna ar fi convins ca se afla in Ungaria si nu in Romania. Si asa cum bine sublinia d-l Buzura am adoptat pozitia drobului de sare ca nu cumva sa aducem atingere demnitatii maghiarilor sa nu cumva sa primim o observatie din partea UE. Dar demnitatea romanilor cine sa o apere? Si asa am ajuns sa nu ne mai respectam istoria, apoi sa nu o mai cunoastem si mai avem un pas sa adoptam o istorie pe care ne-o vor scrie altii. Din ce scriu imi vin in minte tot mai multe aspecte pe care as vrea sa le descarc asupra intregii clase politice ramanesti asa incit cu efort ma opresc aici si subscriu total la ce ati exprimat in primele rinduri ale acestui articol ” Ce incepe prost se sfirseste catastrofal”

  4. septembrie 27, 2014 la 11:03 pm

    Erata: Rindul 24 de sus a se citi „s-a ales” in loc de „sa ales”. Eroarea se datoreaza inversunarii cu care incercam sa-mi descarc nemultumirile.

  5. septembrie 28, 2014 la 1:50 am

    rindul 3 de jos a se citi romanesti in loc de ramanesti

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper