Omul, ni más ni menos. Valeriu Mladin şi Political Bestiary la Galateca

Un articol de CARMEN CORBU

Declicul cheii în uşa apartamentului, dimineaţa, la ieşire, deconstruieşte eul organic al individului. Deasupra costumului mai mult sau mai puţin corect apare faţa cu care se iese în public, cea cu care se transmit mesajele cele mai convenabile către ceilalţi. O blană bine întreţinută proteinic, o piele plesnind de sănătate, o grimasă de intimidare sau o atitudine convingătoare. Oricine poate fi contracandidat pentru orice, iar individul trebuie să fie pregătit să-şi semnalizeze prezenţa şi interesele. Percepţia ieşirii în public este percepţia demersului politic, iar ea se instalează, cotidian, în cadrele instinctualului şi ale corporalului. De aceea, proiectul artistic semnat de Valeriu Mladin poate fi un joc al fiecăruia de-a autodenunţarea, şi nu un proces facil în care seriei de desene i s-ar subscrie o listă scurtă de vipuri, cea a politicienilor.

valeriu-mladin-political-bestiary

Valeriu Mladin expune la Galateca o serie de zece desene în cărbune.  O serie de oameni cu cap de animal sau de animale în costume şi ipostaze umane, un mic dicţionar de tipologii în materie de apariţii sociale seducătoare. De dimensiuni foarte mari – 190 x 150 cm – lucrările sunt în primul rând o demonstraţie de măiestrie a artistului, de stăpânire a formei, a ritmului şi a constrastului.

Linia şi haşura

Ana Maria Altmann, istoric de artă şi curator în două mari muzee ale Austriei – Albertina şi Belvedere – şi iniţiatoarea galeriei vieneze Five Plus Art Gallery, semnează viziunea curatorială a expoziţiei: „Valeriu Mladin dezvăluie, într-un registru artistic şi tehnic, valorile complexe ale liniei şi haşurii în deplina magnitudine a traiectoriilor lor expresive. Simţul magic al artistului pentru formă, ritmurile ascendente şi contrastele extreme sunt compuse spectaculos între zonele sensibil simulate de alternanţa albului cu negrul şi cu griul. Expresiile satirice ale subiecţilor sunt consecinţa cristalizării unor formulări clare şi totuşi surpinzătoare ale balansului între umbră şi lumină.”

O replică din contigent către Goya

Siguranţa cu care Valeriu Mladin creează detaliul în raport cu proporţiile compoziţiei şi accentul pus pe contururile clare, într-un aproape fotorealism, meritau un pretext conceptual pe măsură. Probabil de aceea artistul a ales să-şi plaseze seria „Political Bestiary” în apropierea „Capriciilor” lui Goya. Acel „Ni más ni menos” înscris de artistul spaniol de acum două sute de ani în subsolul gravurii „Caprichos nr. 41” pare să slujească la fel de bine, şi acum, unui demers artistic situat în zona descripţiilor sociale. Iar Mladin poate să spună exact ca Goya: „Nenumăratele fobii şi nebunii pe care le găseşti în orice societate civilizată şi prejudecăţile comune şi practicile păguboase care, din obişnuinţă, ignoranţă sau egoism au devenit uzuale”.

Repudierea politicului, în cheie fin-de-siecle

O astfel de abordare caricaturală a sferei politicului plăteşte tribut unui puritanism fin-de-siecle. Estetismul sfârşitului de secol XIX, cu revolta sa împotriva pozitivismului şi a raţionalismului, e sesizabil în proiectul „Political Bestiary“. Politicul, ca şi economicul, e urât şi nedemn, deci trebuie să fie degradat şi caricaturizat. La vremea sa, un astfel de curent de opinie în materie de estetică era efectul unui discurs bine articulat despre autonomia culturii şi reprezenta un câştig în modernizare al artelor şi al culturii în general. Mai pragmatici decât artiştii, istoricii au sesizat că la baza acestui puritanism artistic ar fi stat doar o reacţie la imposibilitatea intelectualilor de a accede la viaţa politică din secolele XVIII, dar şi XIX, în state ca Germania, în care artele erau în plină ascensiune. Poate lui Valeriu Mladin, poate artiştilor români de azi, ceva le-a sunat familiar.

Estimare de 15.000 de euro la Paris,
vânzare de 1.000 la Bucureşti

Potrivit portalului artvalue.com, în 2009, câteva lucrări semnate Valeriu Mladin au fost estimate la casa de licitaţii Drouot Montaigne la valori cuprinse între 6.500 şi 15.000 de euro. Pe piaţa secundară de la Bucureşti, un ulei pe pânză semnat de pictor a fost adjudecat în 2010, la casa de licitaţii Goldart, la valoarea de 1.000 de euro. Cu lucrări selectate în colecţia Muzeului Naţional de Artă al României şi a Muzeului Naţional de Artă Contemporană de la Bucureşti sau în Colecţia de artă a Parlamentului European de la Bruxelles, Valeriu Mladin este prezent în portofoliul Five Plus Art Gallery de la Viena.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper