O iluzie, normalitatea?

Un articol de IONUŢ VULPESCU

Nu sunt singurul care, în paginile revistei Cultura, şi-a pus în mod repetat problema normalităţii – mai exact, a absenţei ei – în viaţa noastră publică. Această persistenţă nu ţine de obsesiile unui spirit conservator, ci de o aspiraţie adâncă, dar încă neîmplinită, a societăţii româneşti. Care societate a crezut, în zilele de entuziasm ale Revoluţiei, că anormalitatea este comunismul, iar îndepărtarea acestuia va duce automat la revenirea normalităţii. O naivitate scuzabilă atunci, pe fondul elanului şi al grabei de a reface ceea ce regimul comunist distrusese.
În realitate, după cum ne-au arătat-o atât primii ani de democraţie (convulsionaţi şi tensionaţi, marcaţi de confruntări dure şi de intoleranţă), cât şi ultimii ani, o anormalitate instaurată şi menţinută cu forţa timp de mai bine de patru decenii sfârşeşte prin a lăsa urme adânci. Prin a institui un fel pervers de falsă normalitate, marcată de conformism, slugărnicie şi acceptare, în fond, a anormalităţii. O „normalitate“ care, în ciuda aspectelor exterioare normale – pace socială, nivel redus de violenţă, siguranţă publică, locuri de muncă şi, pe ici, pe colo, chiar o relativă bunăstare –, ascundea un adevărat epitom al anormalităţii: şi anume, toleranţa la intolerabil.
Nu m-am numărat printre cei care au crezut, în urmă cu doi ani, că schimbarea Puterii va duce la revenirea automată la normalitate. şi aceasta, nu neapărat din cauză că elementul principal al acelei Puteri rămânea încă doi ani în picioare, deşi acest element nu era nici el de ignorat. Însă eram avertizat asupra adâncimii rădăcinilor falsei normalităţi, ce venea direct din trecutul apropiat şi făcuse posibili cei opt ani de coşmar de după 2004.
Prin urmare, nu-mi arog merite de profet, ci mă situez doar pe un teren bătătorit, atunci când atrag atenţia că, la doi ani de la schimbarea Puterii şi înainte cu puţin timp ca ultimul bastion al anormalităţii instituţionalizate (Traian Băsescu) să plece şi el, evoluăm în continuare în plin Orwell politic şi social. Generat nu atât de un om, cât de mentalitatea care a generat apariţia, afirmarea şi menţinerea la putere atâta timp a acestui om.
Trebuie, de pildă, să încetăm, o dată pentru totdeauna, cu ipocrizia ascunderii individului în spatele instituţiilor. Instituţiile sunt fundamentul statului şi al democraţiei, ele trebuie respectate şi consolidate: în această privinţă, nu cred că am găsi pe cineva care să susţină altceva. Însă aceste instituţii sunt animate de oameni, de unde proverbul străvechi şi incontestabil că omul sfinţeşte locul. Judecătorul care încalcă legea spre a exonera sau condamna pe nedrept, nu este Justiţia. El se identifică plenar cu Justiţia numai atâta timp cât respectă legea. Din momentul în care, deşi inamovibil, îşi pleacă spinarea, el nu mai este Justiţia, ci un cetăţean aflat în culpă. Şi care trebuie să plătească pentru culpa sa, la fel ca oricare cetăţean, inclusiv cu averea personală. Procurorul care depune al şaptelea recurs, într-o speţă în care acuzarea nu are în mod evident dreptate, nu este nici el Justiţia. Nici măcar Ministerul Public. Ci un cetăţean care, deşi statul i-a creat toate condiţiile pentru a-şi exercita onest profesia, alege abuzul de drept în locul dreptului. Şi trebuie să plătească pentru suferinţa nemeritată a celui lovit de abuzul său, inclusiv cu averea personală. În fine, omul de afaceri care pune pe picioare o companie care, după ce activează cinci sau opt ani, dă faliment, lăsând în urmă datorii neplătite la bugetul de stat şi la furnizori, nu trebuie apărat de subterfugiile insolvenţei. Cât timp averea lui personală a crescut, în timp ce compania a mers din rău în şi mai rău, e limpede că nu avem de-a face cu un om de afaceri onest, căruia, din motive de conjunctură economică, nu i-a reuşit afacerea. El trebuie să plătească, inclusiv cu averea proprie, căci proprietatea asupra companiei face parte din averea sa, la fel ca maşinile de lux, vilele şi ghiulurile de aur de pe degete. Averea sa este datoare la stat şi la furnizori, nu vreo entitate abstractă, a nimănui. Ş.a.m.d.
Trebuie, prin urmare, să schimbăm regulile, indiferent de protestele şi „îngrijorările“ unor profitori interni şi externi ai anormalităţii de până acum. Şi să ne întoarcem la o normalitate a principiilor şi a onestităţii, nu la falsa normalitate de dinainte de 1989. Să-i întoarcem, din nou, pe pacienţi în paturile de spital şi pe medici în halate, nu cum am făcut până acum. Să ne străduim să îi căutăm pe acei medici sociali autentici, nu să ne mulţumim cu identificarea, dintre pacienţi, a celor cât de cât mai răsăriţi (era să zic „politruci“, dar m-am redresat la timp). Chiar dacă e o relativă linişte şi un infinitezimal început de bunăstare, o societate în care medici sunt înşişi pacienţii nu are cum să o ducă, de fapt, prea grozav…
De asemenea, trebuie să îi căutăm pe acei oameni capabili să unifice şi să detensioneze situaţia. De „salvatori providenţiali“, de „oameni antisistem“, de „jucători“ să fugim cât putem de departe: demagogia este giulgiul în care este învelită democraţia moartă.
În consecinţă, avem nevoie ca de aer de pedagogi sociali. Căci lumea românească, în ciuda calităţilor ei evidente – moderaţia, inteligenţa, adaptabilitatea, cordialitatea –, rămâne încă înapoiată. Or, nu se poate progresa fără educaţie şi nu se poate face educaţie fără pedagogi (cineva ridica în slăvi un fost ministru al Educaţiei, pe motiv că respectivul făcuse „investiţii“: unica investiţie câştigătoare, în materie de educaţie, e pedagogul, nu pereţii clasei). Pedagogi în sensul larg al termenului, adică oameni capabili să se constituie în modele.
Căci două sunt lacunele grave ale lumii româneşti, în raport cu societăţile dezvoltate, şi ambele derivă din înapoierea de care vorbeam: mitocănia şi indolenţa.
Mitocani există peste tot în lume şi stereotipurile imagologice sunt bogate în a descrie mitocanul englez, neamţ sau spaniol. Însă nivelul general al mârlăniei sociale a crescut enorm în România ultimelor câteva decenii, de când comunismul a distrus vechea clasă de mijloc burgheză şi a anihilat ţărănimea care avea un minim cheag. Oameni care urlă pe stradă, care scuipă seminţe şi aruncă hârtii pe jos, care dau găuri în pereţii apartamentelor de bloc la orice oră din zi şi din noapte, care-şi parchează maşina unde au chef, sunt realităţi pe scară mult prea largă, pentru a mai putea vorbi de România ca despre o ţară civilizată. Suntem condamnaţi să căutăm şi să găsim soluţii pentru ca, într-un interval de timp rezonabil, mitocănia socială să dispară de pe micile ecrane (ca să înceteze rolul ei dizolvant de antimodel) şi, în spaţiul public, să fie trimisă către periferie. În acest proces, rolul profesorului este mai important decât cel al procurorului: profesorii trebuie să capete un statut atât de puternic, încât să poată închide definitiv drumul în viaţă mitocanului arivist.
Altfel, mitocănia generalizată va continua să producă o indolenţă generalizată. Faptul că încă nu suntem capabili să generăm un număr suficient de proiecte arată că trăim deja într-o societate incapabilă să iasă singură din impas, alcătuită din oameni cărora nu le mai pasă nici măcar de propria soartă. Şi în care cei cu iniţiativă sunt paralizaţi de convingerea artificială, dar generală, că „nu se poate face nimic“. Ba bineînţeles că se poate, cu condiţia să reaşezăm ierarhiile sociale pe baza criteriului unic al meritului. O lege a accesului la funcţii, care să stipuleze fără echivoc că o absolventă a unei facultăţi private de drept, fără performanţe academice, nu poate deveni niciodată ministru al Turismului, Dezvoltării sau Justiţiei, ar reglementa multe dintre deranjamentele sociale din România de azi. Şi i-ar face şi pe străini să ne privească altfel, căci nu le-am mai arăta faţa mitocănească şi arivistă a României, ci faţa ei onestă şi merituoasă.
În fine, trebuie să renunţăm, odată cu mitul funest al „salvatorului patriei“, şi la mitul mediocrităţii utile şi fidele. Nu mai putem promova la nesfârşit improvizaţii, oameni care azi pot fi secretari de stat la Externe, mâine la Justiţie, poimâine consileri la Cotroceni, răspoimâine candidaţi la preşedinţie şi peste două săptămâni în Consiliul de Administraţie al TAROM, să zicem. Spaţiul public nu are nevoie de oameni cu personalităţi accentuate, dar are nevoie de oameni cu personalitate, capabili să îşi pună amprenta creatoare asupra domeniului în care s-au pregătit şi în care activează. Oamenii fără personalitate, interşanjabili, yesmen-ii oricărui regim şi ai oricărei instituţii, nu ne ajută să progresăm. De-abia după 200 de ani de libertate şi democraţie, am putea pune sistemul pe umerii lor. Dar şi atunci, în funcţiile-cheie, trebuie puşi oameni capabili să performeze, nu moluşte.

3 comentarii pentru “O iluzie, normalitatea?”

  1. octombrie 12, 2014 la 8:20 pm

    Stimat domn, deși am puțin peste 35 ani acum, remarc că sunt una dintre foarte puținele persoane tinere și surprinzător de experimentate și culte din Romînia de azi, care în ciuda unor încercări private de a schimba sistemele politice și sociale bazate pe o umilitoare corupție dublată de o incredibilă doză de rea-voință provenită atît din interior cît și din exterior, am asistat la ne-schimbarea în bine, a acestui neam păgîn(vă rog să nu uitați că dl.Radu Moraru anunța în vară cum Romînia a fost aleasă oficial capitala Euromasoneriei, iar eu precum Romano-Catolică și Creștină care refuză a crede populismele și primitivismele Creștinismului ca și pe ale oricărei alte religii descrise atît de către Mircea Eliade cît și de Wikipedia),sunt totuși mîndră că fac parte din acea grupare Catolică cu rădăcini puțin conservatoare ca ale lui Mihai Eminescu, care detestă atît Masoneria cît și formele ‘liberalizate’ ale tuturor ideologiilor politice de tip ‘Stînga’, inclus aici atît Monarhie, Comunism, Socialism, Republică, dar și unele aspecte ale ‘democrației’ de azi.
    Citind cîteodată blogurile unor profesioniști cu adevărat culți precum sunteți dumneavoastră sau unii domni diplomați Romîni(deveghepatriei.ro), observ cu stupoare că vă comportați în aceste zile de toamnă ale anului 2014, precum Nu ați realiza că am fost, suntem și vom fi întotdeauna în situația de a alege dintre mai multe rele, pe cel mai mic. Și în cazul acesta, între mafia deplină a P.S.D.ului(din care a făcut parte atît dl.T.Băsescu precum au făcut toate și toți ori cel puțin, părinții lor), cea a P.C.ului lui D.Voiculescu, a P.N.L.ului plin de tîrfe și repetenți și P.D.-L.(care este o combinație adică o mixtură între toate și toți). În sensul în care spuneți că’ ultimul bastion al anormalităţii instituţionalizate (Traian Băsescu) să plece şi el’, mi-ar face bucurie să îmi puteți transmite ce însemnează d.p.dvs.de vedere ca persoană intelectuală și angajată prin contract de lungă durată și care este și respectat/aplicat atît de patron cît și de colegi în mare măsură: anormalitatea instituționalizată(de către dl.Băsescu, pe care deși îl detest din multe motive, îl și apreciez că a demonstrat o maturitate și un profesionism deosebite, atunci cînd a răspuns corect în fața a 2 copii handicapați care fac pe Prim-Ministrul și Ministra de Finanțe a Romîniei, printre altele). Și da, în condițiile în care eu personal nu am cunoscut niciodată libertatea și rigurozitatea Capitalistă(bazată pe cerere și ofertă, cîștig și pierdere, negociere și recompense reale) în această țară și în această lume(!!) chiar, refuz să mai arunc cu noroi în aceste momente-cheie din viața Romîniei în oponenții mafiei ordinare care este și a fost cel mai mult reprezentată în Romînia de către Partidul lui A.Năstase și Ion Iliescu și copiii lor, din simplul motiv că oricît de mult mi-ar displace atît Rusia cît și S.U.A. și Europa și Asia d.e., între toate și toți aceștia eu am ales și încă aleg și voi alege U.S.A. O parte din ea, în fine, dar ideea este oricum clară și vă am afirmat-o mereu, fiindcă U.S.A. oricum mi-a oferit mai multe decît mi-a oferit Europa ori Asia. Și nu mi-a pedepsit niciodată libertatea mea de exprimare, deși m-a spionat permanent.În final, remarc că la răstimpuri intelectualii și profesioniștii Romîni din diplomație se revoltă împotriva S.U.A. care a devenit o nație teroristă=guvernată de către masoni și comuniști și este perfect adevărat. Cu toate acestea, sunteți profesioniști, deci ce vă face să ignorați faptul că atît Europa, E.U. cît și Asia sunt exact la fel????????? Și fiecare continuă să pretindă cu nerușinare că este ‘cea mai bună și cel mai bun’. Hmm…Cu toate astea domnilor, vă întreb: nu v-ați săturat de Comunism ?Nu v-ați săturat de politici și legi făcute de către handicapați, pentru o nație și o lume de handicapați ????????? Fiindcă intolerabilul reprezintă anormalitatea, dar vă rog să îmi spuneți al cărui ‘normal’ e mai valabil azi, dacă mie mi s-au ignorat și mi se ignoră calitățile fizice, morale, intelectuale și integre în schimb ce acelea și acei care nu le vor avea nicicînd, sunt promovați, aplaudate/aplaudați și considerați ‘discriminate’ și ‘discriminați’, in locul meu?????????? Și vă dau cuvîntul că dacă nu aș urî din tot sufletul P.S.D.ul, conservatorismul și corupția din Romînia, împreună cu dovezile că toate partidele politice și serviciile secrete din Romînia mi-au spionat cu neobrăzare viața mea privată, de cînd eu eram adolescentă și în special după 1989 poate: aș zice că G.Maior a devenit Mason din considerente profesionale. Totuși, istoria personală cu Masonii și tot ceea ce se cunoaște despre ei, demonstrează că G.Maior ca și alți politicoeni și ne-politicieni ar fi trebuit să privească mai național etica lor profesională și responsabilitățile lor de..’spioni’. Adică să-o lase pe unii subordonați să se prefacă/să devină Masoni, în timp ce ei să rămînă :’commited for the Romanian security and national geopolitical interest’. Dar pînă la urmă, jocul lor politic în acea veșnică comunitate și colectivitate mafiotă, a contat cel mai mult. Așa încît să rezum: diplomația Romînă este condusă de către un țigan handicapat și pe acest țigan îl conduc alții și alte țigănci și penale și mafioți, din Guvern.În trecut, a fost condusă de către securiști și nu accede acolo azi decît personalul care se adaptează cel mai rapid sectei lor. Ministerul de Interne și cel al Armatei nu mai au independență de cînd a dat buzna mafia politică în viața noastră a tuturor, la fel cum Justiția Academică(cît din ea mai este așa, mai bine spus)nu poate să facă nimic în fața imunităților mafioților de ambe sexe. Măcar dvs. faceți parte din generația care de bine-de rău a avut și are încă o viață care nu s-a lovit și nu se lovește atît de mult de I.Q,urile în descompunere, ale celor din jur. Eu însă, la 35 ani, ce credeți că fac acum, precum am făcut întreaga viață? Stau singura între 2 comunisti teroristi oameni de popo(u)r, care mi-au distrus și îmi distrug viața și sănătatea(la propriu vorbind) într-un netrebnic de apartament într-un bloc la fel de comunist,refuz de ani de zile să am viață intimă cu oricare dintre cretinii cu care flirtez o perioadă, din simplul motiv că bărbații care îmi plac mie nu mă vor, am învățat și învăț în continuare ca să obțin și eu un job și facilități profesionale cum a avut cel puțin taică-meu ca inginer și fost Director de departament, pentru ceea ce el a învățat(!!) si cu toate că el a învățat cu mult mai puțin în profesia lui, decît am făcut-o și continui să o fac eu: în schimb sunt pusă între și cu idioți și penali de orice vîrstă și sex. Peste toate astea, eu care continui să fac și să știu mult mai multe decît ceilalți și asta fără să fiu sau să fi fost vreodată angajată în Serviciile Secrete, continui să fiu aruncată ca o minge de football între ‘ai lor’ și ‘ai noștri’ , oriunde mă duc.Și nici măcar pt. toate astea, nu mi se dă ceva în schimb, cu toate că unul dte.primele lucruri pe care le-am învățat cînd eu făceam și Facultatea de Management Economic, acum vreo 8 ani, a fost că economia ca și orice alt lucru în viață ‘e un schimb’. Iar eu în acest moment, cu toate că am absolvit un Master internațional de 2 ani și ceva, am și un Master în Diplomație dar și vreo alte 2 facultăți de stat absolvite pe bune(cu diplome și cu concursuri și examene în permanență), dar m-am remarcat prin seriozitate profesională/intelectuală și deșteptăciune și în cele 2 licee pe care le-am terminat acum vreo 15 ani,unde mă duc dau de penali si mafioți de ambele sexe, adică de handicapați, tîrfe-fufe, cerșetori-vagabonzi, pomanagii și țigani. Iar mass-media ca și absolut orice altceva, a fost și este controlată de către aceste și acești. Și nimeni nu mă vrea cu adevărat și nu m-a vrut, pt.sacrificiile și eforturile pe care eu le-am făcut și le fac în spiritul corectitudinii, în timp ce privesc cum alții se dezvoltă Capitalist si liber, dar nu eu, deși eu ar trebui în schimbul lor. Ce să fac să primesc și eu tot ceea ce eu am dorit și doresc, de la majoritatea tuturor, imediat? De ce nu am siguranța că totul va fi clar, în urma negocierilor pe care eu le-am făcut.? Fiindcă sunt sătulă să fac negocieri care nu-mi aduc nimic……………..Și nu am eu nici educația prin școlile străine, dar mai ales experiența profesională și personală a unora dte.puținii profesioniști străini pe care i-am întîlnit(și în fața cărora mă supăr ori mă intimidez), însă oricum sunt mult mai bună profesional, decît mai mult de jumătate dintre profesioniștii Romîni, păstrați în funcții datorită unor (lucruri) pe care eu nu le am. Cu toate astea, eu am dovedit,dovedesc și voi dovedi mereu că sunt Creștină, indiferent de credințele false ale bisericoșilor, despre ‘Creștinism’ . Așa încît, vă întreb: în cțiile în care eu am respectat mereu cele 10 porunci, deși le-am interpretat precum o intelectuală și nu precum o vacă/un bou din popor, cum rămîne cu învățătura ‘Cere și ți se va da’? Să-i întrebăm pe George Maior, pe Prigoană, pe nevestele cu copiii si cunoștințele lor sau pe ăilalți din tpate celelalte partide ori Ministere care se dau religioși și valoroși într-un fel sau altul, cînd de fapt niciunul/niciuna nu-și face meseria, ala cum ar trebui????????Ah, sunt eu prea tînără și nu știu??
    Eventual să se datoreze faptului că nici nu vreau, nu am vrut și nici nu pot să am copii, dar voi rămîne Creștină(Romano-Catolică) în veci????
    (De ce Dracului voi v-ați bucurat de normalitatea vieții și eu nu, în condițiile în care atît lipsa unui ovar în corpul meu cît și problemele de natură strict musculară și de obișnuință pe care eu le am, se datorează vouă tuturor doar?????????????

  2. octombrie 18, 2014 la 9:28 am

    Societatea românească a stat, în toți acești ultimi ani, mai mult ca niciodată sub semnul ideilor formulate, cu clarviziune, de Orwell: o națiune devenită complice, prin netezirea drumului spre putere al unor hoți, șarlatani, corupți, impostori, trădători. Cu atât mai dureros, cu cât mare parte a intelectualității, aceea autointitulată „a elitelor”, s-a pretat la această degradantă complicitate.
    Admir ideile, stilul caustic și, totuși, elegant. Și mă bucur că mai există în țara aceasta oameni de cultură care gândesc și simt astfel.

  3. octombrie 20, 2014 la 6:45 am

    Recidivati, d-le Vulpescu. O sa vedeti nu peste mult timp anormalitatea institutionalizata si n-o sa ne fie bine.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper