Mai mulţi copii în muzee (un deziderat)

Ne dorim să avem mai mulţi vizitatori în muzee: copii, adulţi, bătrâni… Cu doar câţiva ani în urmă, Complexul Naţional Muzeal „Astra“ a început un experiment: a invitat familiile să îşi aducă bebeluşii – copiii de până la un an – să viziteze muzeul. Cu siguranţă, aceşti copii nu îşi vor aminti niciodată de prima lor vizită la muzeu. Dar miza pe care o ridică muzeografii sibieni este una cu mult mai înaltă. Treptat, familiile îşi vor face o obişnuinţă din a aduce copiii la muzeu, până acolo unde prichindeii vor considera că o vizită la muzeu este un fapt absolut normal şi că locul este unul distractiv, unde poţi să te simţi bine…
Asociaţia Olandeză a Muzeelor a comandat un studiu care încearcă să investigheze viitorul prin prisma vizitatorilor copii (sumarul studiului, elaborat în 2011, poate fi consultat pe pagina de internet a Asociaţiei). Ideea de a realiza acest studiu a pornit de la o iniţiativă de a permite accesul gratuit în muzeele olandeze pentru toţi copiii de până la 12 ani. Sondajul realizat a dovedit că nici transportul gratuit până la muzee şi nici accesul gratuit nu sunt suficiente pentru a face muzeele atractive. Cu alte cuvinte, copiii – cel puţin în această privinţă – nu pot fi păcăliţi cu ambalaje lucitoare. Dacă nu există o substanţă interesantă care să îi atragă pe cei mici, aceştia nu vor dori să viziteze muzeele, indiferent cât de ieftine sunt vizitele. Într-adevăr, accesul gratuit este, probabil, un stimulent pentru părinţi, dar nu şi pentru copii, care nu prea sunt interesaţi dacă tutorii lor fac sau nu economii pe această cale. De altfel, cântecele ademenitoare ale muzeografilor prin care aceştia încearcă să îi facă pe micii vizitatori ai terenurilor de joacă să intre şi în instituţiile lor nu vor avea succes, atâta timp cât ele vor rămâne închise între pereţii muzeelor. E ca şi cum cineva ar vrea să aducă membrii galeriilor echipelor de fotbal la Biblioteca Academiei, prin afişarea unui îndemn încurajator, chiar în uşa Academiei. În consecinţă, dacă nu vin copiii la muzeu, trebuie să meargă muzeele la copii.
Cu toate acestea, comparativ cu ce se întâmplă în alte ţări, inclusiv în România, nu cred că olandezii au a se plânge. În 2010, 20,5 milioane de vizitatori au trecut pragurile muzeelor, dintre care, 3,2 milioane au fost copii. E adevărat, din cei peste 20,5 milioane, 12,5 au vizitat doar 55 de muzee – cele mai mari din ţară –, în vreme ce restul de 8 milioane au fost interesate şi de celelalte 1.200 de muzee. Normal, dacă ar fi să îi socotim doar pe turişti, vom şti, deja, că ei nu sunt îndreptaţi către micile muzee săteşti, fiind atraşi doar de starurile muzeale. Este adevărat, la vremea elaborării studiului, Rijksmuseum nu fusese încă redeschis, acest lucru întâmplându-se abia anul trecut, an în care a reuşit performanţa ca, în doar ceva mai mult de şapte luni, să atragă peste 2,2 milioane vizitatori. Cum au fost ademeniţi cei 3,2 milioane de copii? Au venit cu părinţii sau cu şcoala. Dar este interesant că unii dintre ei, la ieşire, au ajuns la concluzia că muzeele sunt distractive şi interesante. De fapt, doar pe aceştia ne putem baza mai departe – pe copiii care, conştient sau nu, apreciază faptul că în muzeu află un discurs de expunere realizat pentru nivelul lor de înţelegere şi de interes.
Primele estimări ale ministerului olandez de profil au dus la ipoteza că acordarea gratuităţii accesului pentru copiii de până la 12 ani ar putea creşte numărul de vizite cu cel mult 200.000 într-un an, dar ar provoca pierderi de până la 9 milioane euro. Considerându-se că paguba ar fi mai mare decât câştigul, s-a ajuns la studiul amintit mai sus.
Cercetătorii au încercat să determine care este calea cea mai uşoară de a atrage vizitatorii copii, în cele două situaţii clasice: când vizita are loc cu şcoala şi când vizita are loc cu familia. În primul caz, stimulente importante sunt facilităţile de transport până la muzeu şi înapoi, precum şi lecţiile adecvate şi adaptate nivelului de educaţie al copiilor. În cel de al doilea caz cea mai bună promovare pare să fie cea din mediul electronic, atâta timp cât fiecare copil petrece mai mult timp în faţa calculatorului decât ca să se joace în afara casei. Studiul realizat a oferit şi câteva exemple de bune practici pentru atragerea copiilor în muzee prin intermediul şcolilor. În aceste cazuri, practica cea mai banală este cea a organizării de programe educaţionale adecvate copiilor, urmată de cea a realizării unor programe ocazionale, cu prilejul unor sărbători. În cazuri mult mai rare se organizează secţiuni expoziţionale dedicate vizitelor copiilor sau chiar expoziţii întregi ce le sunt adresate exclusiv. Printre factorii care asigură succes acestor iniţiative sunt enumerate alegerea unui concept şi a unui buget raţionale, adoptarea principiilor pedagogiei muzeale, asigurarea unui spaţiu suficient de mare pentru copii, pentru ca aceştia să se simtă bine şi să îşi consume energia, autenticitatea, dedicaţia şi elementul-surpriză.
Pentru a verifica rezultatele, autorii studiului iau în considerare ce se întâmplă şi în alte ţări, precum Belgia, Germania, Franţa. Elveţia, Regatul Unit, Canada, Danemarca şi SUA. În toate aceste ţări funcţionează sau au funcţionat diverse programe susţinute de autorităţile centrale sau locale, ori chiar de organizaţii neguvernamentale, prin care copiii sunt încurajaţi să viziteze muzeele. Problema cvasigenerală este aceea că rezultatele acestor programe nu au fost şi evaluate în ceea ce priveşte efectele lor, astfel încât autorii studiului nu fac decât să enumere diversele stimulente pentru a oferi idei celor dornici să încerce o schimbare. Între componentele acestor programe amintesc biletele cu valoare de un euro pentru toţi tinerii sub 26 de ani, vizite gratuite pentru elevi, acordarea unui subsidiu de până la 1.500 de euro pentru şcolile care propun programe creative ce urmează să se desfăşoare în muzee, permisul de vizitare pentru familii (al cărui cost este mai mic decât valoarea unui număr corespunzător de bilete luate laolaltă), vizita obligatorie la muzee (pentru că este prevăzută în curricula şcolară, în cadrul cursurilor de cultură şi artă franceze), legitimaţia care permite accesul gratuit al profesorilor la toate muzeele şi monumentele din ţară (de asemenea în Franţa), încurajarea transportului public de a organiza linii care să ducă vizitatorii până la fiecare muzeu în parte, subsidii acordate muzeelor pentru a-şi organiza tururi virtuale (în condiţiile în care, în Danemarca, profesorii sunt obligaţi să utilizeze un portal general al muzeelor) etc. Există, totuşi, câteva rezultate cuantificabile; de exemplu în Olanda a apărut iniţiativa oferirii de bilete gratuite pentru elevi pe timpul verii, fapt ce a dus la creşterea numărului de vizite. Măsura a fost aplicată începând din 2009.
Una dintre concluziile studiului este că deşi pentru organizarea vizitelor profesorii iau în considerare câteva obstacole (distanţa până la muzeu, transportul până acolo şi costul biletului de intrare), decizia vizitării sau nevizitării muzeului ţine în primul rând de opinia profesorilor privitoare la gradul de interes pe care îl ridică muzeul pentru elevi.
Studiul oferă apoi mai multe exemple de programe din Olanda pe care nu am să le mai amintesc aici. Concluzia autorilor însă este aceea că un program naţional privind vizitele gratuite la muzee nu ar fi eficient. Măsurile ar trebui aplicate pe plan local, în funcţie de specificul fiecărui muzeu în parte. Autorii militează, în schimb, pentru instituirea unei „săptămâni a copiilor în muzee“.
Desigur, puteţi recunoaşte câteva dintre aceste idei şi în modalităţi aplicate în România. Începând din 2008, de exemplu, Ministerul Culturii a cerut, printr-un ordin al ministrului, ca toate muzeele aflate în subordinea sa să permită vizita gratuită a tuturor elevilor în timpul vacanţelor. De asemenea s-a cerut ca toţi tinerii cu handicap să poată vizita gratuit muzeele din subordinea ministerului, indiferent de momentul ales. Din păcate, după încetarea mandatului ministrului Adrian Iorgulescu, ordinul nu a mai fost respectat de toate muzeele, deşi numărul de vizitatori a crescut fără ca veniturile muzeelor să fie afectate semnificativ. Cât despre săptămâna pentru copii, succesul remarcabil al „şcolii altfel“ este cunoscut, în pofida recentelor dispoziţii aberante ale ministerului de profil de a pretinde şcolilor ca programele lor să fie avizate în prealabil de inspectorate.
Un filon complet neexploatat în România este cel al utilizării publicităţii online. Este limpede că mulţi dintre copiii din mediul urban îşi petrec destule ore din zi navigând pe internet, fie pe siturile de socializare, fie pentru a se juca. Acestea sunt locurile pe care muzeele ar trebui să le utilizeze pentru a-şi face publicitate. Dar stau eu acum strâmb şi judec drept: cunoaşteţi dumneavoastră vreun inspector de la Curtea de Conturi care să nu impute directorului unui muzeu cheltuirea banului public pentru o astfel de publicitate, indiferent de rezultate? Eu, nu.
Aşa că, sunt convins, şi în România ar exista destule idei bune care să facă muzeele mai atractive pentru tineri. Dar va trebui pentru asta să schimbăm mai întâi minţile decidenţilor adulţi.

P. S.: Se pare că avem o veste bună şi nu vreau să o las să treacă neobservată. Premierul a promis suplimentarea bugetului Ministerului Culturii în vederea exercitării dreptului la preempţiune pentru achiziţionarea Cuminţeniei pământului. Să-i ţină Dumnezeu vorba!

Un comentariu pentru “Mai mulţi copii în muzee (un deziderat)”

  1. septembrie 25, 2014 la 2:23 pm

    pentru mine nu e nimic mai placut decit sa fiu in stare sa deschid o discutie directa despre un artefact sau altul cu copiii veniti la muzeu cu familia. In situatii din astea, ramin cu impresia ca am deschis drumuri noi.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper