Cartea la televizor, la noi şi pretutindeni

Un articol de ALINA PARTENIE

Influenţa pe care o are astăzi sistemul mass-media (care tinde să încorporeze şi poate să falsifice viaţa, dacă avem în vedere teoria simulacrului a lui Baudrillard) se manifestă în tipul şi scopul emisiunilor culturale. Ca să existe, cartea trebuie să devină imagine atât pentru cititori, cât şi pentru cumpărătorii (deveniţi consumatori) de cărţi. De altfel, emisiunile literare sunt sau, mai degrabă, ar trebui să fie prezente pe toate posturile de televiziune, fie ele publice sau private, culturale sau cu o tematică diversificată (concurenţa pentru ştiri „senzaţionale“ ar trebui să se manifeste şi în domeniul cultural). La ora actuală, produse media cu tematică complet culturală sunt puţine. Profesioniştii şi Garantat 100% de la televiziunea naţională sunt două exemple care îmi vin acum în minte, difuzate totuşi târziu în noapte. Chiar dacă se consideră că, promovând cartea prin intermediul televiziunii, aceasta a fost integrată în economia bazată pe vânzare şi, în plus, în desacralizarea care a dus la nediferenţierea produselor culturale şi la prezentarea faptelor „omnibus“, de natură să atragă pe toată lumea (aşa cum sintetizează Pierre Bourdieu), emisiunile ce promovează lectura trebuie să se adapteze lumii şi noului „homo videns“.
Să nu uităm Omul care aduce cartea la televizor, o mini-emisiune culturală de la o televiziune privată, PRO TV, în care protagonistul, vedeta (în antiteză cu „vedetele“ de la tot felul de show-uri) e cartea şi atât. În cinci minute vine rândul cărţii să vorbească. Ba nu, vine rândul lui Dan C. Mihăilescu să creeze scenariul, improvizaţia de zi cu zi, de la 10 dimineaţa. Dar ce ar fi să ne uităm şi la „restul lumii“? De pildă, la Un livre, un jour de pe France 3 şi Dans quelle étagère de pe France 2. Aceste „pilule“ de cultură, acuzate că ar nivela cărţile cu adevărată valoare literară cu paraliteratura urmează, în spaţiul francez, emisiunii lui Bernard Pivot, Apostrophes, cu un rating excepţional şi cu o influenţă asupra vânzării de carte comparabile cu rolul pe care emisiunea lui Oprah Winfrey l-a avut la apariţie. Aceasta a dat naştere unor bestseller-uri, ajungându-se până la legătura dintre Oprah şi amazon.com, de unde se pot comanda direct cărţile prezente în emisiune. Dar poate cea mai interesantă întrebare de la care a pornit proiectul unor astfel de produse media este, pentru fiecare carte discutată: „Dacă ar avea un singur lucru de zis care ar fi acela?“.
Emisiunea despre carte ia forme diferite, la noi şi pretutindeni. Poate reprezenta un monolog (cum este cazul Omului care aduce cartea), un dialog (în cazul Dans quelle étagère) sau poate avea o formă mai complexă în Un livre, un jour (titlu care ar putea fi completat printr-un „alt decor“), unde prezentarea cărţii este contextualizată, integrată unor oameni şi unor locuri. Titlul spune şi el ceva despre modul în care va fi abordată cartea. La noi, accentul este pus pe omul care aduce cartea, ceea ce naşte următoarea întrebare: ar rezista emisiunea în momentul în care moderatorul ar fi înlocuit de altcineva? Emisiunea lui Olivier Barrot, Un livre, un jour, are un titlu care reflectă dinamismul accentuând importanţa, dar şi diversitatea apariţiilor editoriale în lumea actuală, iar cea a lui Monique Atlan, Dans quelle étagère, accentuează valoarea cărţilor alese pentru dezbatere.
Genericul fiecăreia dintre cele trei producţii media este diferit. Cel mai interesant pare acela al emisiunii Dans quelle étagère, unde litere aparent fără nicio legătură se amestecă pentru a se ordona într-un citat din cartea propusă pentru discuţie, care, citit de vocea realizatoarei, pe fundalul muzicii, va constitui baza analizei. Apoi moderatoarea lasă scriitorul să vorbească, pregătind doar unele întrebări de tatonare sau de completare. Realizatoarea intervine şi la final pentru a specifica în mod clar autorul şi opera pe care a analizat-o, într-un traseu invers faţă de celelalte produse media. De remarcat este fundalul alb al emisiunii, care accentuează grafica volumului, dar şi figura autorului, adus în prim-plan prin jocul detaliilor ce îl apropie de cartea sa.
În ceea ce priveşte cealaltă producţie franceză, trebuie să remarcăm că, apărută la 9 septembrie 1991, emisiunea lui Olivier Barrot şi-a schimbat de multe ori grafica, genericul, melodia de fundal. Dar, cel mai important, din 1995, emisiunea Un livre, un jour nu mai e legată de un studio de televiziune, cum este cazul celorlalte două producţii, unde decorul se limita la un cadru şi la restricţiile pe care le implică acesta. Emisiunea lui Monique Atlan se desfăşoară într-un studio cu format alb, plat. Fundalul Omului care aduce cartea imită o bibliotecă spaţioasă, într-o manieră artificială, care nu lasă iluzia realităţii. Ceea ce realizează Olivier Barrot este o contextualizare largă a operelor prezentate: în librărie, în biblioteci, în cafenele, în parcuri şi grădini publice legate într-un fel sau altul de autor, de protagonişti sau de conţinutul operei supuse analizei. De exemplu, prezentarea cărţii lui Geneviève Bouchon Vasco da Gama era realizată în faţa turnului Belem din Portugalia (turn din perioada marilor descoperiri, punct de plecare pentru marile expediţii, ultimul lucru de pe pământul ţării pe care îl vedeau navigatorii). Despre Les Illuminations de Rimbaud se vorbea la Muzeul „Rimbaud“ din oraşul natal al acestuia, iar Larousse des desserts se prezenta la Salons Ladurée de pe Champs Elysees. Alte locuri din care Barrot alege să prezinte cărţi sunt grãdina Luxembourg, Muzeul de Istorie Naţională, parcul Morvan, forul Roman, cafeneaua Rostand, Galeria de Artă Contemporană, unde se întâlneşte cu Ismail Kadare, sau chiar casa unora dintre autori (Alain Ray îl primeşte în biblioteca apartamentului său din Paris). Emisiunea realizată de Olivier Barrot se dovedeşte o bijuterie media care valorizează cartea şi o introduce într-un sistem de conexiuni (dar sistemul complex în care e gândită este şi un rezultat al bugetului ridicat pe care îl are la dispoziţie). Limbajul lejer, întâlnirile cu autorii, dar şi peisajele unice sau pline de istorie din Franţa au nu numai rolul de a da viaţă, pentru câteva minute, cărţii, dar şi de a impulsiona publicul care caută în lumea contemporană, dincolo de produse, experienţe. Un adevărat avantaj pentru această producţie media (posibilitatea de a schimba decorul static şi limitat al unui platou de televiziune cu unul relevant pentru cartea aleasă) de a primi experienţe mai degrabă decât produse, integrând lectura într-un cadru cu o valoare simbolică. Astfel, telespectatorii lui Olivier Barrot vizionează nu numai un personaj care aduce o carte, ci un întreg sistem gândit ca în centrul lui să se situeze cartea şi interesul pentru lectură. Lectura devine o modalitate elitistă de a cunoaşte locuri şi persoane, iar telespectatorul rămâne fidel unei emisiuni atât de condensate în doar cinci minute de transmisiune zilnică. Dacă nu este convins să cumpere cartea prezentată, telespectatorul va dori măcar să viziteze spaţiul respectiv. Promovarea acestei emisiuni într-o agenţie de turism, pe peronul unei gări sau în aeroport ar fi o idee bună: emisiunea ar câştiga ca număr de telespectatori, editurile ar câştiga cumpărători de carte nouă, iar agenţiile de turism ar câştiga vizitatori pentru acele locuri. De asemenea, ediţiile aniversare reprezintă o modalitate de  a demonstra durabilitatea acestei producţii, dar şi de a contoriza numărul de cărţi care au apărut la Un livre, un jour cu scopul de a crea o „bibliotecă ideală“ pe urmele lui Bernard Pivot, dar şi de a atrage atenţia publicului asupra durabilităţii unui astfel de produs media.
Ne lamentăm uşor pretinzând că va dispărea cartea, ne enervăm atunci când televiziunile transmit obsesiv acelaşi format de informaţii. Nu ştim ce şi cum în realitatea culturală de azi, dar rămânem pasivi şi indiferenţi. În acest popas în emisiunile care promovează cartea, am văzut cum ele îşi revendică o structură şi o idee diferită, cum transformă şi parcă imaginează cartea în cinci minute. De aceea, un strop de creativitate n-ar fi inutil nici la televizor… Chiar dacă doar scurt şi la obiect. Ce ar fi dacă o emisiune culturală ar fi promovată cu calificative ca „excepţional“? Cel puţin ar stârni rumoare. Şi, mai târziu, poate că ar stârni şi interesul!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper