Bucureştiul fără corturi pentru semnături. Eugen Raportoru şi lirica extrasă din urban

Un articol de CARMEN CORBU

La un moment dat, într-un timp în care arta îşi va fi epuizat toată furia de a-şi distribui şi redistribui câmpurile semantice, de a căuta cu disperare noi capete de tabel pentru noi demersuri plastice sau doar culturale, pânzele lui Eugen Raportoru vor rămâne într-o categorie exclusivă şi exhaustivă numită simplu – anacronic, dar fără drept de apel – chiar „artă plastică”. La o astfel de „judecată”, într-un astfel de „după”, când niciun „avant-” şi niciun „post-” ceva nu vor mai funcţiona axiologic, s-ar putea înţelege şi de ce zidurile decrepite şi griurile abia colorate ale lui Raportoru plac. Pentru că accesul la ele se face printr-o trăire directă, şi nu printr-o inferenţă conceptuală. Pentru că artistul a ales să se raporteze cu siceritate şi decenţă la plasticitate, asigurându-i primatul şi neaservind-o unei ideologii de moment,  nici nu contează dacă mai consistentă sau mai superfluă.

raportoru-artmajeurEugen Raportoru, Peisaj din Bucureşti, vândut, (c) artmajeur.com

Lucrările lui Raportoru plac pentru că artistul pare să fi găsit un echilibru între subiect, tehnică şi abordare stilistică. Colţurile de clădiri vechi şi aproape de prăbuşire, tuşa in pasto de factură impresionistă şi dramatismul cromatic venit din expresionism aparţin laolată unui timp care nu mai este. E un demers subnarativ care determină privirea să evedeze din cotidian, să se întoarcă spre interior şi să creeze acolo colţuri de lumi personale. Poate de aceea, de pe străzile din Bucureştiul lui Raportoru lipsesc oamenii, maşinile, corturile pentru strângerea de semnături şi mash-urile publicitare. Poate de aceea, în multele peisaje urbane, perspectiva urmăreşte unghiuri dezechilibrate, colţuri, cotloane, ascunzişuri.
Cotă de atelier, cu uşoare corecţii din licitaţii
O expoziţie a lui Eugen Raportoru e dificil de prins. Artistul nu e Constantin Pacea la capitolul PR şi mediatizarea se face defectuos, tardiv, în orice caz, frustrant pentru toate părţile. Eseurile curatoriale care imaginează fel şi fel de discursuri, mai mult sau mai puţin autodeterminate, mai mult sau mai puţin în folosul operei sau doar în cel propriu, nu-i stau nici ele prea mult alături. Are, în schimb, o expoziţie personală permanentă găzduită de contul său de facebook şi, tot acolo, un număr de telefon pentru detalii. Iar vânzarea direct din atelier e principalul instrument folosit de artist. La casa de licitaţii bucureşteană Monavissa au fost adjudecate în perioada 2011-2013 patru lucrări semnate de Raportoru, cel mai mare preţ de tranzacţionare fiind un 2.000 de euro obţinut în 2012 pentru uleiul „Citadină”. Pe artmajeur.com, un portal internaţional de vânzări de artă, artistul este prezent cu mai multe lucrări, aproape jumătate din ele fiind deja adjudecate. Aici, preţurile de pornire pentru sesiunile de licitare sunt situate in jurul valorii de 500 de euro.
Un bucureştean cu intuiţii de şcoală clujeană
Fără prea mare încrâncenare în negocierile conceptuale, departe de nervozităţi riscante, artistul pare să fi decis că aşezările, continuităţile şi săpăturile din ce în ce mai adânci într-un singur filon sunt acceptabil productive şi că nu trebuie să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu un to do list pe care a inventa ceva nou, spectaculos, nemaivăzut ocupă principala poziţie. O astfel de abordare reţinută şi, mai ales, consecvenţa din vecinătatea ei îl apropie pe Raportoru mai degrabă de artiştii de la Cluj, decât de cei din Bucureşti, mult mai neliniştiţi şi mai angajaţi în magii ideatice. Refuzând ţintirea cu tot dinadinsul a unui zgomot inovativ, pictorul preferă mai degrabă un control din ce în ce mai sigur al mijloacelor de expresie.

raportoru-artmajeur-453,05-euro Eugen Raportoru, City Landscape, în vânzare (c) artmajeur.com

raportoru-growartEugen Raportoru, Detaliu bucureştean, adjudecat 2011 (c) growart.ro

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper