Romane în versuri

În prima parte a secolului al XIX-lea, în Marea Britanie, patria romanului modern, romanele în versuri erau la fel de populare precum romanele în proză. Romanul în versuri, care nu trebuie confundat cu epopeea (deşi înrudirea există), este o invenţie a romanticilor, în special a lui Walter Scott. I-a cedat locul romanului în proză, pentru că a pierdut bătălia cu realitatea şi cu realismul. După cum a schematizat Hermann Fischer în lucrarea Romantic Verse Narrative. The History of a Genre (1991), naraţiunile în versuri au acoperit două direcţii principale: ezoterismul liric-metafizic (Wordsworth, Shelley etc.) şi escapismul consumerist de tip romance (Walter Scott); în timp ce prima a dus, prin simbolismul francez, la naraţiunile mai mult sau mai puţin epice ale lui T.S. Eliot şi Pound, cea de-a doua a dat ficţiuni de consum precum libretele operei din secolul al XIX-lea şi romanele de consum.
Deşi la sfârşitul deceniului al treilea al secolului al XIX-lea genul romanului în versuri se cam epuizase, avea să dea în continuare o capodoperă precum The Ring and The Book (1868-1869), masiva creaţie a lui Robert Browning, ale cărui monologuri dramatice îi atrăseseră atenţia admirativă lui Dickens (probabil cel mai mare creator de „voci” din istoria romanului).
După aceasta a urmat o lungă pauză. Însă, în ultimele decenii, romanul în versuri a reînviat.
Când Vladimir Nabokov a publicat Pale Fire în 1962 (roman hibrid, compus dintr-o secţiune de versuri şi alta de comentarii), formula era extrem de originală; rădăcinile din secolul al XIX-lea se uscaseră cu totul şi fuseseră uitate.
De asemenea, când Mircea Ivănescu a publicat în 1973 un roman poliţist în versuri (Poem), critica română a momentului l-a socotit o eroare (Dana Dumitriu, Al. Piru).
Însă, odată cu epuizarea formală a romanului către sfârşitul secolului al XX-lea, ca urmare a experimentelor intense produse în laboratorul postmodernismului, era inevitabil ca reîntâlnirea dintre romanul în versuri şi cel în proză să se producă din nou.
Pe scurt, au început să curgă nu doar romane în versuri comise de experimentalişti la edituri universitare în tiraje mici; formula veche-nouă a impregnat rapid literatura de consum, reînnoind o veche familiaritate. Ca atare, pot fi citite, în versuri tocmite, romane horror, romane poliţiste, romane de dragoste; dar şi romane-poeme epice de o subtilitate infinită, precum acelea ale lui Derek Walcott, poetul din Caraibe care a primit Premiul Nobel în 1992.
În literatura română, deocamdată doar Caius Dobrescu a publicat un roman în versuri (Levantul lui Mircea Cărtărescu e altceva, întrucât mimetizează recreator o altă tradiţie epică, aceea a epopeii). Desigur, poate fi amintit şi Radu Cosaşu, cel care a practicat imixtiunea versului în proză pe vremea în care era încă revoluţionară. Dar nu-i nici o surpriză că nu-s prea mulţi amatori: romanul în versuri nu-i nici ca romanul, nici ca haiku-ul. Pentru a-l face cum trebuie, e nevoie de o versatilitate care nu-i pe toate drumurile.

 

10 romane în versuri

10. Toby Barlow, Sharp Teeth, 2008
Roman horror cu vârcolaci plasat în Los Angeles.
9. Constantine Phipps, What You Want, 2014
„When I was about halfway through life/ (always a cheery moment) I lost my wife/ to another man”: evident, punctul de plecare stă în Divina Comedie a lui Dante, căreia însă Constantine Phipps (care publicase înainte două romane obişnuite) nu-i preia şi complexul sistem metric, mulţumindu-se cu banala rimă împerecheată în care, de altfel, Dante a mai fost tradus în engleză (cel mai recent de Clive James). Pe post de Virgiliu, apare Sigmund Freud.
8. Mark Z. Danielewski, The Fifty Year Sword, 2012
Danielewski este autorul unuia dintre cele mai originale şi frisonante scrieri horror publicate vreodată, House of Leaves (2000). The Fifty Year Sword, de asemenea provocator din punct de vedere grafic, este o novella cu fantome.
7. Byron, Don Juan, 1837
Poemul neterminat al lui Byron, una dintre cele mai influente scrieri epice ale secolului al XIX-lea, este disponibil într-o traducere nu foarte precisă (ca să folosesc un eufemism) aparţinându-i lui Aurel Covaci.
6. Dorothy Porter, The Monkey’s Mask, 1994
Roman noir în versuri. Poate fi citit online la adresa http://www.poetrylibrary.edu.au/poems-book/the-monkey-s-mask-0129000. Un alt roman în versuri de Porter este El Dorado (2007).
5. Vladimir Nabokov, Pale Fire, 1962
S-ar zice că o carte imposibil de tradus; însă anul acesta Veronica
D. Niculescu a publicat o versiune surprinzătoare la Polirom (Foc palid).
4. Caius Dobrescu, Euromorphotikon, 2010
Caius Dobrescu este cel mai complet scriitor debutat după 1989, cu performanţe de vârf şi în eseu, şi în roman, şi în poezie. Euromorphotikon oferă o performanţă stilistică şi intelectuală care taie răsuflarea.
3. Mircea Ivănescu, Poem, 1973
Deşi am publicat prin 2012 un eseu în care încercam să rezolv enigmele acestui „roman poliţist”, încă mai lucrez asupra cazului.
2. Derek Walcott, Omeros, 1990
Încă o rescriere a Odiseei, de această dată în decorul insulei caraibiene Santa Lucia. Capodopera lui Walcott, unul dintre cei mai mari poeţi ai ultimei jumătăţi de secol.
1. Robert Browning, The Ring and The Book, 1868-1869
21.000 de versuri, mai multe decât în Iliada, dezbat feţele unui proces de crimă în Roma secolului al XVII-lea din nouă perspective narative.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper