Povara libertăţii

Un articol de HORIA PĂTRAŞCU

Dorinţa de libertate a omului ar fi, spun unii, un mit, o minciună. Să fie oare libertatea o povară insuportabilă pentru această stranie creatură, capabilă să mişte munţii din loc numai dacă altcineva i-o porunceşte? Anumite expresii din limba română vin să confirme încărcătura negativă a semnificaţiei libertăţii. Astfel, o femeie „liberă” este o femeie necăsătorită sau cu moravuri uşoare. A fi „pus pe liber” înseamnă a fi concediat – dintr-o slujbă sau dintr-o relaţie amoroasă. Sintagma „Eşti liber să faci ce sau cum vrei”, din finalul unei încercări eşuate de persuadare, este folosită pentru potenţialul ei anxiogen: confruntarea cu alegerea şi cu imanenta-i responsabilitate paralizează iniţiativa interlocutorului şi deschide calea insinuării unei voinţe străine.

Libertinii şi libertinajul nu au un bun renume printre oamenii „cinstiţi”, iar „liber-cugetătorii” sunt consideraţi dubioşi, căci libertinul invocă eliberarea de prejudecăţi pentru a justifica un comportament sustras oricărui principiu, dacă nu chiar oricărui scrupul, în vreme ce liber-cugetătorii „nu au nici un Dumnezeu” sau „nimic sfânt”. Deşi, pentru a vorbi liber, este nevoie să posezi anumite abilităţi retorice, totuşi vorbitul liber este şi expresia improvizaţiei frivole şi lipsite de conţinut.
Libertatea este de-a dreptul periculoasă când se asociază nebunului sau criminalului (un nebun liber!, un criminal liber!) şi de aceea primul pas pentru punerea sub interdicţie a unui om este declararea insanităţii mintale sau a penalităţii sale. În cazul unei ameninţări – oricât de vagi – la adresa securităţii, a integrităţii sau a confortului individului ori al societăţii, libertatea este dreptul cel mai uşor sacrificat, dar nu ca un lux inutil, ci ca un element, ca un mediu nociv, care ar putea potenţa riscul prezent. Încă înainte de a fi declanşat, războiul reuşeşte să-şi atingă scopul câtă vreme o ţară declară război alteia în paralel cu anularea sau restrângerea drepturilor sau a libertăţilor fundamentale ale propriilor cetăţeni.
În cantităţi prea mari, libertatea „strică”, „se urcă la cap”, iar a da „prea multă libertate” unui copil este totuna cu a-i da cea mai proastă educaţie. Mişcarea liberă – a atomilor sau a omului – este o mişcare haotică, întâmplătoare, fără sens. Fără o traiectorie prealabilă, traseul urmat de un om sau de o stea este indiscernabil de vagabondaj şi de rătăcire.
Timpul este „liber” doar ca pauză între două activităţi şi, chiar şi aşa, oricât de puţin ar fi, ne gândim cum şi cu ce să-l ocupăm, cum să ni-l petrecem, „ce să facem”, de fapt cum să-l anihilăm.
În plus, ipocritul „ofertant” al libertăţii altuia este cel mai de temut răpitor al ei – o lecţie pe care, în ciuda nenumăratelor ei repetări în decursul istoriei, oamenii nu au reuşit încă să o înveţe: libertatea cetăţeanului scade pe măsură ce cresc „libertăţile” şi drepturile cetăţeneşti, căci „a recunoaşte” şi „a da” libertate înseamnă a îmbucătăţi, diviza, împărţi ceea ce este, în esenţă, infinit, nedefinit, indeterminat. Omul este întotdeauna sclavul aceluia de la care primeşte libertatea, libertăţile…
Între timp să ne bucurăm că nu ni s-a dat libertatea de a ne plimba (nu e prevăzută de nici un regulament şi de nicio lege), deşi, vai!, câte libertăţi am pierdut astfel: libertatea de a ne plimba între ora 13.00 şi 17.00, spre exemplu, sau libertatea de a păşi alert sau domol, libertatatea de a ne plimba însoţiţi sau neînsoţiţi, libertatea de a nu ne plimba, libertatea de a ne plimba cu umbrela de ploaie sau de soare etc., etc. Nu ni s-a dat nici libertatea de a respira, cu pierderile corespondente: libertatea de a respira pe nas sau pe gură, lent sau sacadat, profund sau superficial. Libertatea de a iubi, libertatea de a pierde timpul, libertatea de a citi, libertatea de a întârzia în pat, libertatea de a contempla pierduţi norii cerului… Să ne bucurăm, aşadar, de toată libertatea care nu ni s-a dat, de toată libertatea liberă de „libertăţi”!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper